Salina Târgu Ocna a fost închisă la 4 zile după ce blocuri de sare au căzut din tavan, în timp ce turiștii erau înăuntru

×
Publicitate

Salina Târgu Ocna din județul Bacău a fost închisă abia joi, iar conducerea a fost demisă după ce, duminica trecută, mai multe blocuri de sare, de zeci de kilograme greutate, au căzut din tavan în timp ce mai mulți vizitatori erau înăuntru.

Nimeni nu a fost rănit, dar pentru siguranță, salina trebuia imediat închisă și cauza incidentului - cercetată! Însă, până joi, vizitatorii au fost lăsăți să intre nestingheriți, fără să aibă habar că sunt în pericol!

Duminică dimineaţă, la numai câteva minute după ce primul autobuz cu turişti a intrat în salina Târgu Ocna, din tavan au căzut bucăți mari de sare. Imaginile surprinse acolo arată mormanele de zăcământ de sare căzute atunci, într-o zonă accesibilă vizitatorilor.

Conducerea salinei doar a adunat o parte din blocurile de sare și a împrejmuit zona. Vizitatorii au fost lăsați să intre în continuare, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Și joi, contemplau situația, fără să știe pericolul la care se expun.

Laszlo Hela, turist: „Nu ştiu asta, a căzut o bucată acolo. A căzut. Aici poate nu cade. Dumnezeu e cu noi.”

Citește și
Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București
Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București

Turistă: „Dacă nu eram în siguranţă, nu ne lăsau să întrăm.”

Vicu Iavaz, turist: „Nu ne-am gândit la un pericol.”

Reporter: „Ar fi trebuit să vă anunţe cineva că a căzut şi există pericol?”

Vicu Iavaz, turist: „Asta trebuiau să o facă ăştia din conducerea salinei. Dacă se ştie că omul nu este în siguranţă aici, ar zice să nu mai intrăm o perioadă.”

Reporter: „Cum aţi aflat că a căzut?

Natalia, turistă: „Praf şi am văzut că era îngrădit teritoriul acolo.”

Reporter: „Cineva de aici v-a spus că a căzut şi că e un oarecare pericol?”

Natalia, turistă: „Nu.”

Conducerea salinei a anunțat evenimentul superiorilor de la București abia miercuri. Directorul şi directorul adjunct au plătit joi cu funcţiile această neglijență.

Constantin Dan Dobrea, director Salrom: „Conducerea sucursalelor este obligată imediat, nu contează ora la care o fac şi nu au făcut-o. Am luat decizia să închidem mina turistică pentru a lua toate măsurile de punere în siguranţă a acesteia.”

Conducerea Salrom spune că a declanșat o anchetă internă, care va verifica și dacă în salină au fost făcute la timp inspecțiile tehnice periodice.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București
Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București

După ani de creștere constantă, ritmul de înlocuire a conductelor magistrale de termoficare vechi a scăzut ușor, în 2025, comparativ cu 2024.

Momentul în care o mașină este spulberată de tren în Chiajna. Șoferul a fost târât aproape un kilometru și se află în stare gravă la spital
Momentul în care o mașină este spulberată de tren în Chiajna. Șoferul a fost târât aproape un kilometru și se află în stare gravă la spital

Scene dramatice, surprinse de o cameră de supraveghere, s-au petrecut marți seară în Chiajna, lângă București. O mașină condusă de un bărbat de 30 de ani a fost lovită de un tren și târâtă pe calea ferată aproape un kilometru.

Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal

3 persoane au ajuns în stare gravă la spital în urma unui impact devastator petrecut pe un drum național din județul Dolj.

Recomandări
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea
Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea

Preşedintele SUA Donald Trump a anunţat marţi că Iranul ar fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul i-ar orchestra asasinarea, ca răspuns la ameninţările unui ofiţer iranian de rang înalt.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.