România are cele mai vechi autobuze din Europa. Multe dintre ele au peste 20 de ani vechime

×
Codul embed a fost copiat

România are cele mai vechi autobuze din Europa.

Ocupăm un nedorit loc fruntaș, cu o vechime medie de peste 20 de ani a parcului de autobuze care circulă în orașe sau transportă persoane între localități, conform datelor Asociației Europene a Producătorilor de Autovehicule.

Și mașinile personale au o vechime medie mare, de 15 ani. Specialiștii atrag atenția că dacă nu sunt bine întreținute, pot avea probleme grave de siguranță.

Mai bine de jumătate din autobuzele care circulă în București, adică 700, au fost produse între 2006 și 2009.

Autobuzele ajunse la majorat au și un număr de kilometri pe măsură, mai ales dacă au circulat și în afara orașului.

Citește și
Cum a reușit o femeie să își cumpere 3 case din propriile economii. Timp de 18 ani a trăit cu doar 1,4 dolari pe zi

Cu alte cuvinte, au luat-o din nou de la zero. Parcul auto al Societății de Transport București a început să fie modernizat de câțiva ani. 400 de autobuze au aproximativ 4-5 ani vechime, iar 130 sunt noi, hibride. Multe abia au depășit o sută de mii de km.

Deși autobuze noi au mai fost cumpărate și în alte orașe, România este încă pe primul loc la nivel european la capitolul vechituri.

Vârsta medie a autobuzelor din România depășește 20 de ani, arată cele mai recente date ale Asociației Europene a Producătorilor de Autovehicule. Autobuze aproape la fel de vechi ca la noi sunt doar în Grecia, unde vârsta medie e de 19 ani, însă media europeană este de numai 12,7 ani.

Și mașinile personale ale românilor sunt destul de vechi. Vârsta medie este de 15 ani. Cu 3 ani peste media europeană, însă mai puțin decât Grecia și Estonia. Numărul de mașini înmatriculate la noi crește în fiecare an cu aproximativ 5%, însă cei mai mulți își permit o mașina la mâna a doua, nu nouă.

Pe de altă parte, România are cele mai puține mașini raportate la 1.000 de locuitori, sub 400, în timp ce alte țări, precum Italia și Polonia, se apropie de 700.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Ce spune șeful INFP despre un cutremur cu magnitudinea peste 7 în România. Ce arată analiza seismologilor
Ce spune șeful INFP despre un cutremur cu magnitudinea peste 7 în România. Ce arată analiza seismologilor

Cutremurul de magnitudine 5,4 care s-a produs luni după-amiaza în Buzău face parte din activitatea seismică normală a zonei Vrancea, unde din doi în doi ani se poate produce un astfel de seism, a declarat Constantin Ionescu, șeful INFP.

Pământul va avea o mini-lună în curând. Ce este 2024 PT5 și cum a ajuns lângă planeta noastră
Pământul va avea o mini-lună în curând. Ce este 2024 PT5 și cum a ajuns lângă planeta noastră

Pământul va avea o nouă lună, un mic asteroid care intră pe orbita planetei noastre pentru aproximativ două luni. Această „mini-lună” va efectua o singură orbită în jurul Pământului.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.