Primăria Sectorului 1 pierde în primă instanță un proces cu Romprest. Armand: ”Vom face recurs”

62194967
Agerpres

 Tribunalul București a respins solicitarea primăriei Sectorului 1 de acordare a unor despăgubiri în valoare de peste 80 de milioane de lei de la compania de salubritate Romprest pentru că nu a redus o parte dintre tarife în perioada 2016-2019.

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a făcut precizări despre proces şi a explicat că a fost deschis de fostul edil Daniel Tudorache în anul 2019.

„Pentru o corectă informare a cetăţenilor şi pentru că mai multe informaţii false circulă la o parte din mass-media cum că eu aş fi pierdut nu ştiu ce proces cu compania Romprest - mă simt nevoită să fac câteva precizări despre procesul pierdut recent de Primăria Sectorului 1 vs Romprest.

Un proces deschis de fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, în 2019, forţat de rapoartele Curţii de Conturi, şi în care s-a făcut non – combat până în decembrie 2020, la sfatul avocaţilor angajaţi de acesta. De altfel, dosarul a fost deschis prost din start în anul 2019, la Curtea de Apel Bucureşti, şi a fost declinat la TMB, s-a tergiversat cât s-a putut. Aşteptăm motivarea şi vom face recurs”, a scris Clotilde Armand, joi pe Facebook.

În prezent, primăria este în litigiu cu Romprest și nu a achitat facturi de aproximativ 120 de milioane de lei, pe care nu le consideră veridice. De asemenea, mai multe procese sunt pe rol între primărie și operatorul de salubritate.

Citește și
CTP: ”Se vede cine e stăpânul lui Simion: nu Trump, ci Putin”. Nicușor Dan ”nu s-a mai hlizit. A arătat a președinte”

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 23.000.000€ din România prinde contur: ”Sper să fie dat în funcțiune anul acesta”

Citește și...
CTP: ”Se vede cine e stăpânul lui Simion: nu Trump, ci Putin”. Nicușor Dan ”nu s-a mai hlizit. A arătat a președinte”
CTP: ”Se vede cine e stăpânul lui Simion: nu Trump, ci Putin”. Nicușor Dan ”nu s-a mai hlizit. A arătat a președinte”

George Simion a arătat cine e, de fapt, stăpânul lui: Putin, nu Trump – este de părere CTP, care remarcă și faptul că Nicușor Dan ”nu s-a mai hlizit” și ”a arătat a președinte”. 

Ce documente a semnat Volodimir Zelenski la Palatul Cotroceni. Nicușor Dan: ”Este un moment important în relaţia noastră”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se află, joi, în România, într-o vizită oficială. El a fost primit cu onoruri militare de şeful statului român, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, unde a semnat mai multe documente importante.

Guvernul aprobă astăzi bugetul pe 2026. Pe agendă apare şi o hotărâre pentru creşterea salariului minim

Guvernul adoptă în această seară legea bugetului pe 2026, iar salariul minim va crește de la 1 iulie. 

Recomandări

Război în Iran, ziua 13. Teheranul amenință: „Orice invazie va face ca Golful Persic să curgă cu sângele invadatorilor”

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a 13-a zi și nu dă semne că s-ar apropia de final. Teheranul atacă în toate direcțiile, iar Israelul declară că ofensiva militară, lansată alături de SUA, va continua "fără limită de timp".