Prima reacție a Patriarhiei Române, după ce constructorul Catedralei Neamului a fost amendat

60603900

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a precizat că avizul ISU nu a fost acordat din cauza faptului că lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului nu sunt încă ”totalmente finalizate”.

Avizul ISU nu a fost acordat exclusiv din cauza faptului ca lucrările nu sunt încă totalmente finalizate, nu pentru ca ar exista vreun risc pentru cei care intra in catedrala. Au fost luate toate măsurile necesare, neexistând absolut niciun risc legat de siguranța pentru cei care vor participa. Catedrala Naționala din București este cel mai sigur edificiu din România”, a precizat Vasile Bănescu.

Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov a precizat că în cursul zilei de vineri constructorul a fost amendat cu 10.000 de lei pentru încălcarea normelor de securitate la incendiu aplicabile la organizarea de şantier. Pentru că peste 30.000 de credincioşi vor participa la evenimentul de sfinţire, mai multe echipaje de poliţişti, pompieri, jandarmi şi medici se vor afla la faţa locului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Citește și
Se modifică sistemul RO-ALERT. Populația va fi alertată în mai multe moduri. Explicația lui Raed Arafat
Se modifică sistemul RO-ALERT. Populația va fi alertată în mai multe moduri. Explicația lui Raed Arafat

Articol recomandat de sport.ro
Putin amenință din nou Occidentul! Ce i-a înfuriat pe ruși
Putin amenință din nou Occidentul! Ce i-a înfuriat pe ruși
Citește și...
Se modifică sistemul RO-ALERT. Populația va fi alertată în mai multe moduri. Explicația lui Raed Arafat
Se modifică sistemul RO-ALERT. Populația va fi alertată în mai multe moduri. Explicația lui Raed Arafat

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, reafirmă că mesajele RO-ALERT vor avea sunete diferite în funcție de tipul mesajului și de gravitatea situației.

O fetiță de 6 ani care a intrat în moarte cerebrală după ce a fost operată de apenticită în Constanța, a murit
O fetiță de 6 ani care a intrat în moarte cerebrală după ce a fost operată de apenticită în Constanța, a murit

Fetiţa de 6 ani care a intrat în moarte cerebrală după ce a fost operată de apendicită la Spitalul Judeţean Constanţa fiind ulterior internată la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, a murit.

Loto 6/49, 5/40 și Joker, duminică, 22 februarie 2026. Trageri speciale de Dragobete
Loto 6/49, 5/40 și Joker, duminică, 22 februarie 2026. Trageri speciale de Dragobete

Loteria Română organizează duminică, 22 februarie 2026, Tragerile Speciale Loto de Dragobete.

Recomandări
Se modifică sistemul RO-ALERT. Populația va fi alertată în mai multe moduri. Explicația lui Raed Arafat
Se modifică sistemul RO-ALERT. Populația va fi alertată în mai multe moduri. Explicația lui Raed Arafat

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, reafirmă că mesajele RO-ALERT vor avea sunete diferite în funcție de tipul mesajului și de gravitatea situației.

O întâlnire între Zelenski și Putin este posibilă „în următoarele săptămâni”. Witkoff: „Sperăm că veți auzi vești bune”
O întâlnire între Zelenski și Putin este posibilă „în următoarele săptămâni”. Witkoff: „Sperăm că veți auzi vești bune”

Trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, a spus că în următoarele săptămâni ar putea apărea „vești bune” privind încheierea războiului ruso-ucrainean și nu a exclus posibilitatea unui summit între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin.

Ucraina, România și Republica Moldova înființează Alianța Cibernetică pentru Reziliență Regională
Ucraina, România și Republica Moldova înființează Alianța Cibernetică pentru Reziliență Regională

În cadrul Forumului Internațional de Reziliență Cibernetică , desfășurat zilele trecute la Kiev, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere trilateral între instituțiile naționale de securitate cibernetică din Ucraina, România și Moldova.