Peste 150.000 de familii își vor înscrie copiii la școală. Schimbările de ultim moment anunțate

×
Codul embed a fost copiat

Peste 150.000 de familii se pregătesc să-și înscrie copiii la școală, însă Ministerul Educației le-a pregătit și în acest an schimbări de ultim moment.

A publicat procedurile abia vineri pentru evaluările care au început miercuri. Așadar, copiii programați deja au fost întorși din drum.

În premieră, părinții celor de vârstă mai mică trebuie să treacă obligatoriu printr-o ședință de consiliere. După înscriere, va fi probat și noul sistem de distribuire în clase, în ordine alfabetică. Până acum, fiecare mergea unde voia, în funcție de cunoștințe și de preferințe.

Încă la grupa mare, Novac așteaptă cu nerăbdare să fie chemat în fața consilierilor școlari. Va fi un fel de test- i-au spus părinții- ca să fie lăsat să meargă la școală. Ar avea atunci 5 ani și 8 luni. Mama scrie cu înfrigurare cererile, apoi află uluită că programarea de miercuri pică.

Cristina Vintiloiu, mama: „Am venit degeaba de fapt! Intenția era să îl evaluăm pe Novac și să ajungă la clasa pregătitoare din toamnă”.

Citește și
elevi
Profesorii care ies din rutina programei școlare învechite. Elevii iubesc noile metode
Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința

Peste noapte au fost publicate noi reguli, care îi obligă pe adulți să treacă printr-o ședință de consiliere, să fie siguri că vor să-și trimită copilul la școală.

Obligativitatea consilierii părinților a fost hotărâtă după ce zeci de copii, înscriși la școală când erau mai mici de 6 ani, au fost apoi retrași pentru că nu s-au adaptat.

Lavinia Constantinescu, consilier: „Cazurile cele mai frecvente din cele puține care nu sunt admise sunt cele de dezvoltare emoțională. Pentru că un copil poate să fie cognitiv briliant, extraordinar, dar emoțional să nu fie pregătit pentru școală.”

Anii trecuți au fost și multe cazuri când un părinte a reclamat că celălalt l-a înscris pe copil fără acordul său. Fie erau în divorț, fie n-au ajuns la un consens. Pentru prima oară, apare în cerere o rubrică prin care mama sau tata garantează că celălalt e de acord cu "înmatricularea" juniorului la pregătitoare.

În acest an, copiii înscriși vor fi distribuiți, în premieră, în clase, în ordine alfabetică. Ar trebui să dispară așadar listele cu doritori, pe care le fac cu luni înainte unele învățătoare.

Ce nu se schimbă, problema școlilor hiperaglomerate, care împart elevii în trei schimburi. În sectoarele 4 și 6, 11 grădinițe și școli au deja în curte containere. De fapt, una tocmai și-a mutat toate clasele în structuri modulare.
Înscrierea copiilor la clasa pregătitoare se încheie pe 31 martie.

Articol recomandat de sport.ro
Ungurii au reacționat după ce România a obținut o nouă victorie în Nations League
Ungurii au reacționat după ce România a obținut o nouă victorie în Nations League
Citește și...
Sistemul de învățământ din România, lovit de efectele epidemiei de coronavirus
Sistemul de învățământ din România, lovit de efectele epidemiei de coronavirus

Efectele temerilor legate de coronavirus se resimt şi în sistemul de învăţământ. Zeci de elevi şi profesori, care au vizitat recent Italia, sunt în carantină la domiciliu pentru 14 zile.

Profesorii care ies din rutina programei școlare învechite. Elevii iubesc noile metode
Profesorii care ies din rutina programei școlare învechite. Elevii iubesc noile metode

Metodele interactive de predare fac materiile mai ușor de înțeles, iar sociologii spun că sunt ideale pentru noile generații, care se plâng de plictiseală la ore.

Băiatul cu nanism hărțuit de colegi, vedetă la un meci de rugby
Băiatul cu nanism hărțuit de colegi, vedetă la un meci de rugby

Quaden, băiețelul de 9 ani hărțuit la școală de colegi pentru că suferă de nanism, a condus pe teren o echipă de rugby din Australia, în fața a mii de fani, relatează CNN.

Recomandări
Noul șef al NATO, mesaj pentru Putin după ce Zelenski și-a prezentat „planul de victorie”. Ce spune despre aderarea Ucrainei
Noul șef al NATO, mesaj pentru Putin după ce Zelenski și-a prezentat „planul de victorie”. Ce spune despre aderarea Ucrainei

Președintele Ucrainei, și-a susținut planul pentru victorie, la Bruxelles. Iar Washington-ul , a anunţat un nou ajutor militar consistent, pentru Ucraina, de 425 de milioane de dolari.

O „țintă aeriană” a pătruns 14 kilometri în România. Avioane F-16 și F-18, ridicate în aer. A fost emis mesaj RO-Alert
O „țintă aeriană” a pătruns 14 kilometri în România. Avioane F-16 și F-18, ridicate în aer. A fost emis mesaj RO-Alert

MApN a anunțat, joi, că, în jurul orei 17:00, sistemul de supraveghere radar al Armatei Române a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.

Averile „prezidențiabililor” - Lista caselor și conturilor cu bani. Cine este cel mai bogat candidat la Cotroceni
Averile „prezidențiabililor” - Lista caselor și conturilor cu bani. Cine este cel mai bogat candidat la Cotroceni

Avem candidați la prezidențiale care au mai multe case, mașini, precum și sume impresionante în conturi, dar și candidați, care trăiesc doar din salariu și au credite.