Patru ucraineni rătăciți în Munţii Maramureşului, salvați după ore de căutări. Unul avea o plagă infectată, altul fractură

62538998
Facebook

Patru ucraineni care au trecut granița prin Munţii Maramureşului şi care au cerut ajutorul salvamontiştilor au fost recuperaţi de pe munte în noaptea de duminică spre luni şi predaţi autorităţilor.

"O acţiune de căutare-salvare care a durat toată noaptea şi care undeva după miezul nopţii s-a complicat puţin. Azi noapte cei trei cetăţeni ucraineni de 21, 26 şi 40 de ani au fost găsiţi după aproximativ 6 ore şi jumătate. Una dintre persoane avea o stare febrilă, probabil din cauza epuizării fizice, iar un alt ucrainean era cu o plagă de două zile, infectată fiind şi umflată la membrul superior drept. Celor doi li s-a acordat primul ajutor şi toţi trei au fost pregătiţi în vederea extracţiei din munte. Ajunşi la baza muntelui, unul dintre ucraineni a fost transportat la unitatea medicală pentru investigaţii şi tratament, iar ceilalţi doi au fost preluaţi de autorităţile competente în vederea îndeplinirii procedurilor impuse în astfel de cazuri", a spus Dan Benga.

Un alt apel i-a întrerupt pe salvamontiști

În timp ce echipa de salvare făcea evaluarea intervenţiei împreună cu poliţiştii de frontieră, echipajele au primit un alt apel de recuperare a unui cetăţean ucrainean.

"În timp ce salvamontiştii împreună cu colegii de la Poliţia de Frontieră Valea Vişeului făceau rezumatul acţiunii de salvare, azi noapte s-a primit prin intermediul INTERPOL o solicitare de ajutor de urgenţă din partea unui cetăţean ucrainean aflat într-un stat membru UE privind un alt cetăţean ucrainean de 34 de ani care se afla în Munţii Maramureşului, care din spusele lui are membrul inferior fracturat şi nu se mai poate deplasa, având nevoie de ajutor specializat (...). După căutări care au durat peste cinci ore, ucraineanul de 34 de ani a fost găsit. Nu avea probleme medicale, el nerespectând indicaţiile salvatorilor de a rămâne în locul din care a transmis coordonatele (...). I s-a oferit ceai cald şi hrană, a fost verificat, pregătit şi extras din munte, iar la primele ore ale dimineţii, având în vedere că nu prezenta probleme medicale, a fost preluat de autorităţile competente pentru îndeplinirea procedurilor legale impuse", a precizat Dan Benga.

Cele două operaţiuni de extragere din munte a cetăţenilor ucraineni au fost efectuate cu sprijinul poliţiştilor de frontieră din sectoarele Valea Vişeului şi Poienile de sub Munte, localităţi de graniţă cu Ucraina.

Citește și
Tragedie în județul Bacău. Trei case au fost mistuite de flăcări, lăsând familiile pe drumuri în plină iarnă
Tragedie în județul Bacău. Trei case au fost mistuite de flăcări, lăsând familiile pe drumuri în plină iarnă

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Tragedie în județul Bacău. Trei case au fost mistuite de flăcări, lăsând familiile pe drumuri în plină iarnă
Tragedie în județul Bacău. Trei case au fost mistuite de flăcări, lăsând familiile pe drumuri în plină iarnă

Trei case au fost mistuite de flăcări în comuna Mănăstirea Cașin, din județul Bacău, iar două familii au rămas pe drumuri, în plină iarnă. Focul a pornit de la un coș de fum neizolat corespunzător, spun pompierii.

O femeie a rămas fără 38.000 de lei după ce un „medic” i-a spus că nepotul său a fost rănit grav într-un accident
O femeie a rămas fără 38.000 de lei după ce un „medic” i-a spus că nepotul său a fost rănit grav într-un accident

O pensionară de 76 de ani a căzut victimă escrocilor, care au acționat prin clasica metodă „accidentul”.

Mesajul Oanei Țoiu către Donald Trump. „Odată ce articolul 5 a fost invocat, soldații români s-au îmbarcat spre Afganistan”
Mesajul Oanei Țoiu către Donald Trump. „Odată ce articolul 5 a fost invocat, soldații români s-au îmbarcat spre Afganistan”

Ministrul de Externe Oana Țoiu i-a oferit un răspuns președintelui SUA, Donald Trump, la întrebarea retorică adresată aliaților la forumul de la Davos.

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Mesajul Oanei Țoiu către Donald Trump. „Odată ce articolul 5 a fost invocat, soldații români s-au îmbarcat spre Afganistan”
Mesajul Oanei Țoiu către Donald Trump. „Odată ce articolul 5 a fost invocat, soldații români s-au îmbarcat spre Afganistan”

Ministrul de Externe Oana Țoiu i-a oferit un răspuns președintelui SUA, Donald Trump, la întrebarea retorică adresată aliaților la forumul de la Davos.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.