Forțele navale vor să atragă studenți arătându-le cum pot dansa latino

×
Codul embed a fost copiat

Un clip de promovare al Forţelor Navale, în care zeci de studenţi ai academiei, dar şi soldaţi, mai mult dansează decât să bată pas de defilare face ”carieră” pe reţelele de socializare.

"Am vrut să atragem noua generaţie", spun cei care au realizat filmul, la care a fost invitat să lucreze şi un campion balcanic de dans latino. Iar noua modalitate de promovare a marinarilor militari a avut efect: sunt de două ori mai mulţi candidaţi, decât locuri scoase la examen.

Noul clip de promovare al Forţelor Navale Române a fost postat pe Facebook şi îşi doreşte să arate şi o altă față a hainei militare. După momentul în care studenţii şi elevii sunt scoşi în curtea Academiei Navale Mircea cel Bătrân din Constanța, studentul Găluşca răspunde la apelul superiorului.

Urmează o coregrafie care, potrivit Forţelor Navale, a fost realizată de un dublu campion balcanic şi naţional la dansuri latino.

Filmul de prezentare, uneori cu acorduri de muzică indiană, se termină cu imagini din dana militară a Portului Constanța.

Citește și
forte NATO in Marea Ionica
NATO mobilizează forţe navale împotriva Rusiei. Statele Unite reactivează Flota a II-a
Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința

Cornel Pavel, purtătorul de cuvânt al Forţelor Navale: “Am vrut să arătăm publicului faptul că noi în afară de instrucţie la bordul navelor militare ştim să şi dansăm. Clipul se adresează tinerilor şi adolescenţilor care vor să urmeze o carieră în forţele navale profesia militară este una stabilă pe piaţa muncii.”

Mii de tineri se înscriu anual la liceul de marină, scoala de maiştrii militari sau la academia navală. Este o adevărată concurenta, de cele mai multe ori numărul candidaţilor fiind dublu faţă de locurile disponibile. Fie că aleg cariera militară sau pregătirea civilă cu toţii au mari şanse de angajare, chiar dacă România nu mai dispune de flota comercială.

Adrian Mihălcioiu - reprezentant ITF România: “Meseria de marinar s-a globalizat nu mai putem spune că trebuie să avem o flotă de stat pentru că flota de stat nu mai există şi nicio ţară din lume nu mai are. este o flotă internaţională, o flotă privată. Pe piaţa forţei de muncă există un gol de oferte, de ofiţeri de vreo 15000 de locuri”.

Potrivit autorităţilor portuare, peste 20 de mii de navigatori romani lucrează pe nave aflate pe toate marile şi oceanele lumii.

Articol recomandat de sport.ro
Ungurii au reacționat după ce România a obținut o nouă victorie în Nations League
Ungurii au reacționat după ce România a obținut o nouă victorie în Nations League
Citește și...
Putin anunţă că trimite în Mediterană nave de război dotate cu rachete nucleare
Putin anunţă că trimite în Mediterană nave de război dotate cu rachete nucleare

Forţe navale ruseşti echipate cu rachete “Kalibr” vor fi desfăşurate permanent în Marea Mediterană, a anunţat miercuri Vladimir Putin.

NATO mobilizează forţe navale împotriva Rusiei. Statele Unite reactivează Flota a II-a
NATO mobilizează forţe navale împotriva Rusiei. Statele Unite reactivează Flota a II-a

NATO anunţă intensificarea prezenţei în Oceanul Atlantic drept răspuns la ameninţarea Rusiei

Recomandări
Iohannis la Bruxelles: UE să transmită un mesaj ferm de susţinere a R. Moldova în procesul de integrare europeană
Iohannis la Bruxelles: UE să transmită un mesaj ferm de susţinere a R. Moldova în procesul de integrare europeană

Preşedintele Klaus Iohannis a pledat, joi, în cadrul Consiliului European, pentru un mesaj ferm din partea UE de susţinere a Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, relatează Agerpres.

 

O „țintă aeriană” a pătruns 14 kilometri în România. Avioane F-16 și F-18, ridicate în aer. A fost emis mesaj RO-Alert
O „țintă aeriană” a pătruns 14 kilometri în România. Avioane F-16 și F-18, ridicate în aer. A fost emis mesaj RO-Alert

MApN a anunțat, joi, că, în jurul orei 17:00, sistemul de supraveghere radar al Armatei Române a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.

Averile „prezidențiabililor” - Lista caselor și conturilor cu bani. Cine este cel mai bogat candidat la Cotroceni
Averile „prezidențiabililor” - Lista caselor și conturilor cu bani. Cine este cel mai bogat candidat la Cotroceni

Avem candidați la prezidențiale care au mai multe case, mașini, precum și sume impresionante în conturi, dar și candidați, care trăiesc doar din salariu și au credite.