Juristul care și-a ucis soția în București era gelos și violent. Propria sa fiică avea ordin de protecție împotriva lui

×
Publicitate

Bărbatul din București, prins după patru zile de căutări și reținut sub acuzația că și-a ucis soția, va fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Suspectul se afla în fața unui service auto din Capitală, nu departe de casa în care a fost comisă crima. Cei doi aveau două fete, iar femeia, educatoare la o grădiniță, hotărâse să se despartă după numeroase scandaluri. Una dintre fiice, în vârstă de 17 ani, avea un ordin de protecție împotriva tatălui, însă documentul nu l-a oprit pe individ.

Valentin Faur se afla pe o stradă din sectorul 2 când o patrulă de la secția 7 de poliție l-a recunoscut. Agenții l-au reținut și condus la secție, apoi a fost dus la Serviciul Omoruri pentru audieri.

crima Bucuresti

Apropiații spun că relația celor doi a fost una tumultoasă. Ar fi lucrat împreună în Kuweit și cu banii strânși au ridicat o casă cu etaj, în sectorul 2. Între timp însă a intervenit gelozia, cu toate că aveau două fete împreună și părea că nu le lipsește nimic.

Citește și
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români

"M-am mutat aici în 2000. Ei cam atunci și-au făcut casă, dar în intervalul asta nu am vorbit niciodată cu el, nici cu ea. Cu fetele am vorbit, fetele veneau, că am și eu niște nepoți și venea fața cea mică și se juca cu nepoții”, a spus un vecin.

Apropiații spun că Valentin Faur era jurist, însă de aproximativ 4 ani nu mai lucra. Cea care se ocupă de cheltuielile casei și de educația celor două fete, de 14 și 17 ani, era Liliana. Femeia era educatoare la o grădiniță din sectorul 2, cu predare în limba engleză. Vecinii, care se tem acum să vorbească, spun că bărbatul era gelos și violent.

Bărbatul nu își ascundea furia nici măcar în fața vecinilor. Cei care locuiesc aici îl descriu drept un tip agresiv și spun că de foarte multe ori țipa și se certa cu soția sa chiar în plină stradă.

crima Bucuresti

Anchetatorii au luat probe din locuința, care între timp a fost sigilată. Nimeni nu mai are voie acum să între în casă.

Specialiștii în psihologie judiciară spun că bărbatul ar putea suferi de tulburări psihice grave determinate de o gelozie excesivă.

Liviu Chesnoiu: "Omul acesta și-a făcut numărul. Și-a făcut damblaua, a zis în mintea lui tulbure, bolnavă, că gata, i-a pus cruce, că nimeni nu trebuie să aibă pe soția lui și gata, nu o să mai facă nici un rău pentru că s-a trezit din nebunia asta cât de cât. Intervine instinctul de conservare, el se simte acum ca un animal hăituit încolțit, poate îndeajuns de deștept”.

Grav este că de-a lungul timpului, femeia ceruse mai multe ordine de protecție împotriva. Toate ar fi expirat însă la începutul anului, iar de atunci nu au mai fost înnoite. Singura care avea un asemenea ordin în vigoare împotriva bărbatului abuziv era fiica cea mare. Din păcate însă, mii de femei mor anual cu hârtia în mână, pentru că agresorii nu pot fi monitorizați de poliție.

Elena Samoilă, Centrul Filia: "Numai anul trecut în 2020, au fost emise peste 8 mii de ordine de protecție provizorii de către polițiști și peste 8 mii de ordine de protecție de către judecători. Dintre ordinele de protecție aproximativ 30 la sută au fost încălcate. Lucru care e extrem de grav și în continuare se întâmplă și e foarte important în contextul în care aceste ordine de protecție nu pot fi monitorizate de către polițiști sau alte insituții competențe".

În această primavară, parlamentul a adoptat, în sfârșit, legea privind monitorizarea agresorilor, care va fi însă aplicată doar din 2022. La început doar în Capitală.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români

50 de fermieri români au pornit luni seară spre Strasbourg, unde vor participa la un protest care adună agricultori din toată Europa.

Momentele dramatice ale salvării fetiței căzute în lac, povestite de unul dintre salvatori: „Gheața s-a spart sub mine”
Momentele dramatice ale salvării fetiței căzute în lac, povestite de unul dintre salvatori: „Gheața s-a spart sub mine”

Unul dintre bărbații care și-au riscat viața pentru a o salva pe fetița căzută în lac, în Craiova, zilele trecute, rememorează momentele dramatice.

Aurora boreală, vizibilă în România după cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani. Unde a fost văzută
Aurora boreală, vizibilă în România după cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani. Unde a fost văzută

Cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani, spun specialiștii, a făcut vizibilă Aurora Boreală, și de pe teritoriul României.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.