Incendiul uriaș la groapa de gunoi din Dâmbovița, nu a fost încă stins. 300.000 de tone de deșeuri erau depozitate ilegal

×
Codul embed a fost copiat

Incendiul uriaș de la groapa de gunoi de la Aninoasa, Dâmbovița, nu a fost încă stins. Acolo erau nereguli vechi, potrivit Gărzii de Mediu care a dispus recent sistarea activității.

Comisarii au constatat că 300.000 de tone de deșeuri erau depozitate ilegal.

Joi după-amiază, gunoiul ardea mocnit, iar opt echipaje de pompieri acționau în continuare. După ce miercuri nu au răspuns întrebărilor, joi reprezentanții Gărzii de Mediu au transmis că, în ultimii trei ani, la depozitul de la Aninoasa au avut loc 17 controale. Cel mai recent a fost acum nouă zile, când a fost dispusă inclusiv sistarea activității.

Comisarii spun că au aplicat amenzi cumulate de peste 560.000 de lei în urma neregulilor, printre care și faptul că volumul de deșeuri depozitate este de două ori mai mare decât cel autorizat. Mai exact, depășirea este de 300.000 de tone.
 

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița a decis ca vreme de o lună deșeurile să fie duse la groapa de gunoi de la Titu. Însă, acolo situația este similară și primarii le-au cerut oamenilor să țină gunoiul în gospodărie.

Citește și
aninoasa
Un incendiu major a cuprins groapa de gunoi de la Aninoasa. Fumul a ajuns și în Târgoviște, aflat la 5 km distanță
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Incendiu de proporții la o groapă de gunoi din Dâmbovița. Norul de fum a cuprins întreaga zonă: „Ne mai ținem respirația”
Incendiu de proporții la o groapă de gunoi din Dâmbovița. Norul de fum a cuprins întreaga zonă: „Ne mai ținem respirația”

Este stare de alertă în județul Dâmbovița, după ce un incendiu major a cuprins groapa de gunoi de la Aninoasa și a degajat un nor de fum imens.  

Un incendiu major a cuprins groapa de gunoi de la Aninoasa. Fumul a ajuns și în Târgoviște, aflat la 5 km distanță
Un incendiu major a cuprins groapa de gunoi de la Aninoasa. Fumul a ajuns și în Târgoviște, aflat la 5 km distanță

Este stare de alertă în județul Dâmbovița, după ce un incendiu major a cuprins groapa de gunoi de la Aninoasa, degajând nori de fum. Inclusiv locuitorii municipiului Târgoviște, aflat la 5 kilometri distanță, se plâng de aerul înecăcios.

Un șofer a căzut cu mașina de serviciu într-o groapă adâncă de 4 metri, semnalizată, în București
Un șofer a căzut cu mașina de serviciu într-o groapă adâncă de 4 metri, semnalizată, în București

Un șofer de 20 de ani din Capitală a scăpat nevătămat după ce a plonjat cu mașina de serviciu într-o groapă adâncă de 4 metri.

Recomandări
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”
Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”

Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în protestele antiguvernamentale din Iran, conform Iran International, care citează surse oficiale și martori oculari

Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde
Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde

Autorităţile din Teleorman au anunțat că au constatat o creştere a indicatorilor de amoniu în Dunăre, după ce o navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde în zona Portului Zimnicea.