Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Experiment PRO TV: Nisipul de pe plajă este atât de fierbinte, încât poți prăji ouă. Primul Cod Roșu din ultimii 50 de ani

Your browser doesn't support HTML5 video.

Pe litoral, soarele a strălucit toată ziua, iar atmosfera a fost sufocantă din cauza temperaturilor ridicate. Este pentru prima dată în ultimii 50 de ani când malul mării este sub cod roșu de caniculă.  

La amiază, pe nisipul fierbinte, oamenii abia puteau să pășească. Și următoarele zile vor fi marcate de acest cod roșu, de căldură insuportabilă.

Plaja frigea sub bătaia soarelui. Oamenii intrau în apă când simțeau că s-au încălzit prea tare.

”-Nu ți-e cald? -Mai stau la plajă, mai în mare. -Cum te răcorești? Nu frige nisipul? -Frige, dar mergem pe unde merge și apa și nu e așa de cald”. ”-Cum suportați codul roșu de caniculă? -Greu, în apă. -Arde pielea? -Arde!”.

”-Văd că sunteți cam ars pe umeri... -Da, de abia am venit, e prima zi, trebuie să ne ardem din prima, cum se spune. -Nu e foarte cald să stați la ora asta la plajă? -Nu, nu, sunt învățat”.

Citește și
canicula
Canicula face victime. Zece persoane din Prahova au leșinat în locuri publice. Un bătrân a fost găsit în comă

Yvette Mîrza: ”Ca să vă faceți o idee cât de cald este nisipul și cât de tare frige, am așezat această tigaie și voi pune un ou să vedem cât de repede se face. Cam așa de tare frige nisipul în Mamaia, albușul s-a făcut, dacă mai las câteva minute, se va face și gălbenușul".

"-Cum rezistați desculț pe nisip? -Acum am ieșit din apă, e OK, dar mai încolo e foarte fierbinte. Frige, frige”.

”Nu am avut cod roșu pe litoral până acum, este pentru prima dată”

De altfel, și meteorologii atrag atenția că nu este de glumă. Este pentru prima dată în ultimii 50 de ani când litoralul se află sub cod roșu de caniculă.

Mia Stamate, meteorolog: ”Nu am avut cod roșu pe litoral până acum, este pentru prima dată. Valul de căldură cu care ne confruntăm acum este unul care continuă să se extindă. Este vorba de 3 zile în care acesta va fi afectat de cod roșu, așteptăm temperaturi cuprinse între 33 și 36 de grade”.

În acest sezon estival, peste 450 de pompieri și medici asigură serviciile de urgență.

”Ionuț Stan, medic SMURD: Când vin la noi la cort de prim ajutor, măsurăm o tensiune, o saturație, un puls periferic, apoi îi mai dăm un pahar de apă. Reporter: Cu ce probleme vin turiștii la dvs? Ionuț Stan: O tensiune, o lipotimie. Reporter: Stare de rău, insolație? Ionuț Stan: Insolație”.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a amplasat 8 puncte de prim ajutor în principalele stațiuni de pe litoral. Toate sunt dotate cu containere cu aer condiționat, ambulanțe și șenilate. Litoralul se află sub avertizare extremă de caniculă până miercuri.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult