Prima reacție a lui Borcea la ieșirea din închisoare: Vorbesc imediat, stați să-mi caut și eu iubirea

×
Publicitate

După patru ani și patru luni în spatele gratiilor, fostul acționar de la Dinamo, Cristian Borcea, a fost eliberat condiționat. Era singurul rămas în închisoare din dosarul "Transferurilor".

Borcea fusese condamnat la șase ani și patru luni, dar a scăpat înainte să-și execute întreaga pedeapsă, pentru că a muncit și a trăit în condiții grele. La poarta închisorii l-a așteptat actuala parteneră și mama unuia dintre cei șapte copii ai săi, Valentina Pelinel.

Cristian Borcea, la ieșire din penitenciar, către ziariști: ”Vorbesc imediat, stați să-mi caut și eu iubirea.”

Cristian Borcea, fostul patron al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, a păşit pe poarta închisorii direct în braţele iubitei sale. Valentina Pelinel l-a sărutat îndelung şi abia l-a lăsat să vorbească.

”Dacă nu aș fi avut familia și, în primul rând, pe Valentina, nu știu dacă și cum treceam”, a spus Borcea. 

Citește și
Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București
Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București

Cristian Borcea

"După patru ani şi trei luni, care au fost nişte ani foarte grei, în primul rând trebuie să merg, cel puţin o lună de zile, la psihiatrie, să nu credeţi că o perioadă aşa de lungă nu lasă urme. Am ajuns la patru medicamente psihotrope pe seară, pentru problemele pe care le am", a spus Borcea presei. 

Borcea a arătat că în tot acest timp a învăţat să aprecieze mult mai mult oamenii de lângă el şi timpul petrecut lângă aceştia.

Cristian Borcea nu a dorit să comenteze pe tema revenirii sale în fotbal.

"Nu vreau decât să mă gândesc să merg la doctor, să îmi facă teste. Să nu credeţi că este uşor şi nu lasă urme aceşti patru ani. Vă daţi seama că nu a fost uşor şi nu este uşor pentru nimeni", a precizat Borcea, care a adăugat că i s-au agravat problemele de sănătate. 

Pentru Cristian Borcea, utimele 48 de ore au fost cele mai grele. De atât a avut nevoie judecătorul de la Tribunalul Ilfov ca să decidă eliberarea dinamovistului, aflat la două cerere de liberare condiţionată. Prima instanţă nu s-a lăsat înduplecată de rugăminţile lui Borcea, iar procurorii au insistat că nu e momentul ca el să iasă din închisoare.

Reporter: Ce aţi învăţat din experienţa asta?
Cristian Borcea: Începi să apreciezi mult mai mult oamenii de lângă tine.

Nici Mihaela Borcea, prima soţie, care i-a dăruit trei copii, nici Alina Vidican, a doua soţie, cu care Borcea are doi copii, nu şi-au făcut apariţia la închisoare. Valentina Pelinel, actuala partenera, a fost cea care l-a îmbrăţişat şi luat cu ea acasă. Cei doi au împreună un băieţel. Iar Borcea mai are un copil dintr-o altă relaţie, cu o avocată.

Cristian Borcea a fost condamnat în martie 2014 la 6 ani şi patru luni de închisoare, în dosarul "Transferurilor", după ce a fost găsit vinovat că a încasat ilegal o parte din banii pe care Clubul Dinamo îi primea din vânzarea jucătorilor. Este ultimul dintre cei opt oameni de fotbal condamnaţi în urma teribilului scandal de corupţie care părăseşte închisoarea.

Pe lângă cei 4 ani şi patru luni petrecuţi la închisoare, Cristi Borcea a câştigat 10 luni de libertate graţie recursului compensatoriu pentru condiţiile grele de detenţie şi peste 330 de zile de libertate, pentru că a muncit în spatele gratiilor.

Înainte să îşi ia adio de la cei care l-au supravegheat, Cristi Borcea a fost avertizat că, dacă va încălca rigorile eliberării condiţionate, se poate întoarce după gratii.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București
Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București

După ani de creștere constantă, ritmul de înlocuire a conductelor magistrale de termoficare vechi a scăzut ușor, în 2025, comparativ cu 2024.

Momentul în care o mașină este spulberată de tren în Chiajna. Șoferul a fost târât aproape un kilometru și se află în stare gravă la spital
Momentul în care o mașină este spulberată de tren în Chiajna. Șoferul a fost târât aproape un kilometru și se află în stare gravă la spital

Scene dramatice, surprinse de o cameră de supraveghere, s-au petrecut marți seară în Chiajna, lângă București. O mașină condusă de un bărbat de 30 de ani a fost lovită de un tren și târâtă pe calea ferată aproape un kilometru.

Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal

3 persoane au ajuns în stare gravă la spital în urma unui impact devastator petrecut pe un drum național din județul Dolj.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea
Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea

Preşedintele SUA Donald Trump a anunţat marţi că Iranul ar fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul i-ar orchestra asasinarea, ca răspuns la ameninţările unui ofiţer iranian de rang înalt.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.