Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Clătești vasele înainte de a le băga în mașina de spălat? Motivul pentru care nu ar trebui să faci niciodată asta

Cei mai mulți oameni folosesc incorect mașina de spălat vase, risipind bani și apă, arată un studiu recent.  

Realizat pe cele 12 milioane de locuințe din Marea Britanie dotate cu mașină de spălat vase, studiul citat de Euronews arată că în trei din cinci case aceasta nu e folosită corespunzător.

Un studiu privind obiceiurile casnice din 2.000 de gospodării realizat de furnizorul britanic de energie Utilita Energy arată că în locuințele din Marea Britanie se risipesc 450 de milioane de lire sterline (525 milioane de euro) în fiecare an, din cauza obiceiului de a clăti vasele înainte de a le băga în mașina de spălat și a nefolosirii modului ECO.

Astfel, aproape opt milioane de gospodării din Marea Britanie au un cost suplimentar mediu de 71 de lire (83 de euro) pe energie electrică și apă, arată studiul.

„Dubla spălare" costă în plus 38 de lire (44 de euro) pe an când este folosită apa caldă și 11 lire (13 euro) când se folosește apa rece.

Citește și
deshidratare
De ce să evităm carnea roșie atunci când ne curge nasul și tușim. Explicațiile medicilor specialiști

În trei din cinci locuințe britanice vasele sunt clătite înainte de a fi introduse în mașină. Cele mai întâlnite explicații pentru „dubla spălare" a vaselor au fost îngrijorarea că resturile de mâncare ar putea înfunda mașina și dorința de a păstra vesela curată.

Studiul mai arată că trei din cinci locuințe nu au folosit niciodată mașina de spălat vase în modul ECO, care scade temperaturile de spălare și clătire în timpul unui ciclu. Folosirea acestei opțiuni ar ajuta gospodăriile să economisească în medie 34 de euro pe an.

Citește mai multe pe spotmedia.ro.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult