Cine a fost Mihail Gorbaciov, liderul sovietic care a dus la destrămarea URSS

Eforturile lui Mihail Gorbaciov de a reforma Uniunea Sovietică au dus la încheierea Războiului rece, prăbușirea zidului Berlinului și destrămarea URSS. Pentru activitatea sa, Gorbaciov a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.

Mihail Gorbaciov s-a născut pe 2 martie 1931 într-o familie de țărani, în satul Privolnoe de lângă Stavropol. Copil fiind, în perioada în care URSS era condusă de Stalin, Gorbaciov a avut o viață dificilă deoarece familia lui fusese deportată. A urmat apoi cel de-al Doilea Război Mondial, în această perioadă, orașul său a fost ocupat de către naziști.

După conflagrația mondială, din 1946 până în 1950, Gorbaciov a lucrat ca ajutor de mecanizator în diferite ferme agricole din regiune să.

Dar în ciuda dificultăților cu care s-a confruntat, Mihail a fost un elev exemplar, cu o atracție în special pentru istorie și matematică. Iar la 16 ani a primit Ordinul Steagul Roșu pentru Muncă, un lucru destul de neobișnuit pentru cineva așa de tânăr.

Datorită acestui ordin și capacității sale deosebite de a asimila informație și a rezultatelor școlare bune, Mihai Gorbaciov a fost admis la Universitatea din Moscova în 1950. Odată cu sosirea în Capitală, tânărul a început primii pași pentru accederea în politică.

Trei ani mai târziu s-a căsătorit pe 25 septembrie 1953 cu Raisa Maximovna Titarenko, după care cuplul s-a mutat în regiunea Stavropol din sudul Rusiei. După ce a absolvit cursurile universitare, Gorbaciov a intrat în munca de partid.

A început o ascensiune natural și muncită în ierarhia Partidului Comunist, ajungând să aibă funcții în organele superioare de conducere ale partidului.

Odată ajuns aici, Gorbaciov a avut posibilitatea să călătorească în străinătate și datorită acestor vizite externe și-a schimbat viziunea asupra politicii.

După moartea lui Constantin Cerneko, Mihail Gorbaciov, atunci în vârstă de 54 de ani, a fost ales Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice pe 11 martie 1985. El a devenit primul lider al partidului născut după Victoria revoluției bolșevice.

La scurt timp după preluarea puterii, Mihail Gorbaciov a încercat să reformeze partidul Comunist și instituțiile statului. Principalele măsuri pe care le-a luat au fost cele de introducere a glasnostului ("transparenței"), perestroicăi ("reconstrucției") și uskorenie ("accelerării" dezvoltării economice).

În timp ce inițiativele gorbacioviste vizau întărirea libertății și democrației în Uniunea Sovietică și în rândurile aliaților din blocul răsăritean, politica economică a guvernului său a dus treptat țara către colaps. S-a ajuns la reintroducerea sistemului cartelelor, iar deficitul bugetar a crescut de la 0 la 109 miliarde de ruble, stocurile de aur au scăzut de la 2.000 la 200 de tone, iar datoria externă a crescut de la 0 la 120 miliarde de dolari.

Și pe plan extern, relaxarea cenzurii și încercarea de deschidere politică au avut ca efect secundar redeschiderea conflictelor naționale și cererile pentru un mai mare grad de independență în state precum Estonia, Letonia și Lituania.

În 1989, blocul răsăritean s-a prăbușit ca un castel din cărți de joc, iar URSS nu a intervenit în niciun fel.

Anul 1990 a debuta în ianuarie cu noi mișcări naționaliste. Azerii s-au răsculat, moldovenii protestau în favoarea unirii cu România, iar țările baltice, care își declaraseră independența, nerecunoscută de Moscova, erau cuprinse de proteste.

Pe 15 martie 1990, Gorbaciov a fost ales ca primul și singurul președinte al Uniunii Sovietice de Sovietul Suprem, și și-a ales un consiliu prezidențial format din 15 politicieni.

Pe parcursul anului, Gorbaciov a încercat să facă presiuni pentru reformele politice, iar în decembrie, Gorbaciov a primit noi puteri executive din partea Sovietului Suprem.

Dar în tot acest timp, pierdea tot mai mult teren în fața naționaliștilor. În octombrie 1990 a fost fondat partidul naționalist rus "Casa noastră Rusia".

În noiembrie, Gorbaciov a publicat schița noului tratat unional în noiembrie, noua uniune urma să se numească Uniunea Republicilor Sovietice Suverane, dar, în anul 1991, toate acțiunile lui Gorbaciov aveau să fie depășite de acțiunile centrifuge ale republicilor secesioniste.

Gorbaciov continua să creioneze un viitor tratat unional care trebuia să creeze o federație voluntară prin democratizarea definitivă a URSS-ului. În martie 1991 s-a ținut un referendum în legătură cu viitorul uniunii, (în paralel cu referendumul asupra funcției prezidențiale în Rusia), care a avut ca rezultat un DA al 76,4% dintre participanți (cu o participare a 80% din populația cu drept de vot). Estonia, Letonia, Lituania, Armenia, Georgia și Moldova nu au participat la referendum. După aceasta, în aprilie, Gorbaciov s-a întâlnit cu șefii celor 9 republici participante la referendum, au fost de acord cu crearea noii uniuni și au dat publicității o declarație.

Între timp, Boris Elţân a fost ales președinte al Federației Ruse cu 57,3% din voturi, (cu o prezență la urne de 74% din populația cu drept de vot).

Gorbaciov a încercat să mențină unit partidul comunist, dar să-l îndrepte spre linia politică social democrată.

Acțiunile sale au stat sub semnul contradicțiilor: îl slăvea pe Lenin, dar admira modelul social suedez; voia reformarea URSS, dar s-a încăpățânat să mențină țările baltice în Uniunea, chiar cu ajutorul forței militare.

Totuși, reformele interne controversate propuse de Gorbaciov era foarte bine văzut în occident pentru "nouă gândire" în problemele afacerilor externe. De asemenea, prin acțiunile sale a redus considerabil tensiunile războiului rece și a stabilit relații apropiate cu unii dintre liderii occidentali, așa cum au fost cancelarul german Helmut Kohl, președintele American Ronald Reagan și primul-ministru britanic Margaret Thatcher, care a făcut celebra remarcă: "Îmi place domnul Gorbaciov – putem face afaceri împreună".