Inspectorii AIEA au ajuns în orașul Zaporojie, aflat la două ore de centrala nucleară

62281822

Echipa de inspectori ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) a ajuns în orașul Zaporojie, aflat la două ore de mers cu maşina de centrala nucleară, aflată în orașul Energodar.

UPDATE 17:27 Directorul AIEA, Rafaelo Grossi, a susținut o conferință de presă după ce a ajuns în orașul Zaporojie alături de echipa sa.

„Este o misiune care încearcă să evite un accident nuclear şi să păstreze această importantă centrală nucleară, cea mai mare din Europa”, a declarat directorul AIEA.

Echipa AIEA a ajuns în orașul Zaporojie

Un convoi a condus echipa formată din 14 inspectori, condusă de şeful AIEA, Rafael Grossi, care a părăsit Kievul în cursul dimineţii, conform News.ro.

Oraşul se află în mod normal la aproximativ două ore de mers cu maşina de centrala nucleară, dar nu este clar cum sau când echipa va ajunge la faţa locului, având în vedere complexitatea trecerii în zonele aflate sub controlul Rusiei.

Înainte de a pleca cu echipa sa spre Zaporojie, miercuri dimineaţa, Grossi le-a spus reporterilor că plănuiesc să petreacă ”câteva zile” la centrală şi că va oferi mai multe declaraţii ulterior.

Delegaţia AIEA va rămâne probabil în capitala regiunii Zaporojie peste noapte înainte de a încerca să viziteze instalaţia nucleară din oraşul Energodar, joi, relatează Reuters.

Grossi: Suntem pregătiţi, AIEA este pregătită

„După şase luni de eforturi, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) se mută în centrala nucleară Zaporojie”, a declarat, anterior, Grossi.

El a subliniat că misiunea AIEA trebuie să îndeplinească „o sarcină foarte importantă acolo” şi ”să „evalueze situaţia, să contribuie la stabilizarea situaţiei cât de mult poate”.

„Sunt foarte conştient de relevanţa acestui moment. Suntem pregătiţi, AIEA este pregătită”, a adăugat el.

Grossi conduce o delegaţie de 14 experţi care vor inspecta instalaţia, în timp ce temerile cresc cu privire la un potenţial accident nuclear pe fondul bombardamentelor recente din zonă.

„Mergem într-o zonă de război, într-un teritoriu ocupat. Acest lucru necesită garanţii explicite nu numai din partea Federaţiei Ruse, ci şi din partea Republicii Ucraina. Şi am reuşit să asigurăm garanţiile”, a conchis el.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62258747
Două seisme au lovit insula grecească Samos la un interval de 15 minute

Două cutremure de pământ care au lovit insula grecească Samos miercuri, în jurul orei prânzului (10:00 GMT), s-au produs într-un interval de doar 15 minute, informează DPA.

62282863
O fetiță de un an și jumătate a fost ucisă de grindină de 10 cm, în Spania. Zeci de persoane au fost rănite

O fetiță în vârstă de un an și jumătate a murit după ce a fost lovită de o bucată de grindină de 10 cm, în timpul unei furtuni foarte puternice, în Spania. În total, 30 de persoane au fost rănite de grindină.

62278394
Cipru stabilește un salariu minim pentru prima dată în istoria țării. Cu cât este mai mare față de cel din România

Guvernul din Cipru a anunţat miercuri decizia Consiliului de miniştri de a introduce, pentru prima dată în istoria ţării, un salariu minim naţional, care a fost stabilit la 940 euro pe lună, informează agenţia EFE.

 

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.