Ce s-a întâmplat cu șoferul drogat din Timișoara care a furat o mașină și a lovit un bărbat. Consumase amfetamină

politie
StirilePROTV

Judecătoria Timişoara a admis, luni, propunerea procurorilor de arestare preventivă a unui inculpat care a comis mai multe infracţiuni, inclusiv cu violenţă, în timp ce se afla sub influenţa drogurilor.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara a dispus începerea urmăririi penale faţă de un inculpat, pentru infracţiunile de furt calificat, loviri sau alte violenţe şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, arată un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara transmis, luni, Agerpres.

Potrivit procurorilor, bărbatul a sustras sâmbătă un autoturism care era parcat în spatele unui imobil din Timişoara, folosind pentru pornirea acestuia cheia care se afla în interiorul maşinii. Ulterior, în timp ce conducea maşina furată, a executat manevra de mers înapoi şi a lovit cu interiorul portierei o persoană care a încercat să intre în autoturismul în cauză pentru a-l opri, ştiind că a fost sustras.

La testarea suspectului cu aparatul Drug Test, acesta a indicat o valoare pozitivă la amfetamină.

Cercetările din dosar sunt efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, sub coordonarea şi supravegherea procurorului de caz.

Citește și
trenuri intarziate
„Îmi venea să-l împing cu mâna”. Sute de oameni, revoltați după ce au așteptat și 400 de minute să ajungă la destinație
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
„Thriller” în Timișoara. Un șofer drogat a furat o mașină și a provocat haos pe străzile orașului
„Thriller” în Timișoara. Un șofer drogat a furat o mașină și a provocat haos pe străzile orașului

În Timișoara, un tânăr drogat a furat mașina unui restaurant și a fugit. Un angajat al localului, care l-a văzut în trafic, a încercat să-l oprească.

„Îmi venea să-l împing cu mâna”. Sute de oameni, revoltați după ce au așteptat și 400 de minute să ajungă la destinație
„Îmi venea să-l împing cu mâna”. Sute de oameni, revoltați după ce au așteptat și 400 de minute să ajungă la destinație

Sute de oameni au așteptat, vineri seară, șase ore pe peronul gării din Timișoara, trenul care să-i ducă spre Capitală, ori spre mare. Garnitura, care venea de la Budapesta, a rămas în câmp, după ce s-au rupt firele de contact.

Recomandări
Guvernul Bolojan încheie anul 2025 cu restanțe și fără buget pe 2026. Prima decizie majoră așteptată să o ia în ianuarie
Guvernul Bolojan încheie anul 2025 cu restanțe și fără buget pe 2026. Prima decizie majoră așteptată să o ia în ianuarie

Anul 2026 nu va fi simplu, dar ar trebui să fie mai bun, a spus premierul Ilie Bolojan într-un bilanț al primelor 6 luni de guvernare.

Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”
Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”

Bulgaria a trecut la euro de la miezul nopţii, devenind a 21-a ţară care a ales moneda unică europeană, la aproape douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, relatează AFP.

Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi
Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi

Neti Sandu și Andreea Marinescu discută despre anul 2026 din perspectiva astrologică: momentele cheie, schimbările importante și mesajele pe care astrele ni le transmit.