O pacientă denunță abuzuri sexuale grave în spital. Un bărbat s-a furișat la capul patului ei. Ce a urmat e oribil
Victima și-a făcut curaj să povestească experiențele oribile prin care a trecut.
Femeia, acum în vârstă de 37 de ani, a relatat întâmplările care i-au marcat viața acum mai mulți ani, petrecute în două spitale din Scoția. Un pacient s-a furișat în camera ei, apoi s-a masturbat și a urinat pe ea, a relatat victima, potrivit publicației Daily Mail. Cu o altă ocazie, se afla în camera de gardă, iar un tânăr a amenințat că o va viola, iar asistentele au ridicat din umeri și au dus-o într-un salon, în timp ce alte femei puteau fi agresate de același pacient, a povestit femeia de 37 de a ani, numită „Jane”, care acuză o „cultură a mușamalizării” în sistemul de sănătate britanic NHS.
Jane susține că cele două fapte de agresiune sexuală s-au petrecut la un an distanță, în 2016 la Crosshouse Hospital și la centrul Woodlands View în 2017 - ambele unități din Ayrshire, Scoția, potrivit sursei citate.
„Un bărbat a venit, a urinat și s-a masturbat pe mine în somn. Le-am spus asistentelor, au spus că se vor ocupa de asta, dar nu au făcut-o deloc. Nu mă simțeam foarte bine în acel moment și lucrul care m-a deranjat cel mai tare a fost că asistentele nu mă susțineau. Nu a fost niciun scandal, a fost ca „oh, asta e”. Păreau obișnuite” a spus Jane.
În 2017, Jane susține că a fost amenințată cu violul și de un tânăr de la Woodlands View, într-o cameră chiar lângă cabinetul asistentelor.
„Un tip tânăr, avea aproximativ 23 sau 24 de ani, a intrat în camera mea și m-a amenințat că o să mă bată și o să mă violeze. Camera în care eram era chiar lângă cea a asistentelor. Am reușit să trec pe lângă el până la camera asistentelor. Atitudinea lor a fost „oh, te vom muta atunci”. Erau o mulțime de femei vulnerabile în acea secție. O femeie mi-a spus că i-a făcut același lucru, în spital. Era un pericol, pentru că majoritatea pacientelor erau la pat” a mai spus Jane.
Ea a mai relatat că nu exista semnal de telefonie mobilă în spital, iar asistentele au refuzat să cheme Poliția. „Ești la cheremul lor” a mai spus femeia.
Acuzațiile lui Jane vin la doar doi ani după ce au fost raportate peste 1.000 de agresiuni sexuale în secțiile de boli psihice, unde sunt internate atât femeile, cât și bărbații.
Ea consideră că este important să vorbească despre experiențele ei negative, ca alte femei să nu pățească la fel.
„Este esențial ca pacienții să se simtă în siguranță în timp ce sunt în spital, mai ales că mulți se află într-o stare vulnerabilă. Dacă atacurile - sau orice infracțiune - au loc în cadrul spitalului, pacienții trebuie să se simtă încrezători că incidentele vor fi luate în serios, investigate în mod corespunzător și luate măsurile adecvate” a precizat un purtător de cuvânt al NHS.
Ministrul conservator scoțian al sănătății publice, Tess White, a declarat, de asemenea, că acuzațiile prezentate sunt „profund îngrijorătoare”. Cele două spitale nu au comentat acuzațiile, „din motive de confidențialitate”.
Sursa: Daily Mail
Etichete: Marea Britanie , spital , viol , agresiune sexuala
Dată publicare: 29-01-2023 19:48