O femeie a stat 56 de ani cu un făt pietrificat în burtă, fără să știe, și a murit a doua zi după operație | VIDEO
Daniela Almeida Vera, mamă a șapte copii, a fost operată de urgență după descoperirea șocantă de la radiografie. În toată lumea s-au înregistrat mai puțin de 300 de cazuri înregistrate vreodată.
Femeia din Brazilia a purtat fără să știe timp de 56 de ani sarcina oprită din evoluție.
Medicii au descoperit cu ajutorul unor scanări 3D fătul calcifiat, numit lithopedion, stabilind că femeia rămăsese ultima dată gravidă în 1968.
Personalul medical bănuia că avea cancer înainte de a face această descoperire. Femeia se plângea de dureri de stomac, și după scanarea 3D care a dus la descoperirea șocantă, a fost operată de urgență la un spital din Brazilia pentru a i se îndepărta fătul pietrificat.
Operația a a avut loc pe 14 martie, iar pacienta a murit a doua zi la terapie intensivă arată publicația „The Sun”.
Bunica pentru 40 de copii, Daniela locuia într-un sat din apropierea graniței Braziliei cu Paraguay.
Fiica ei, Rosely, a declarat presei locale: „Era în vârstă, iar noi suntem indigeni. Nu-i plăcea să meargă la doctor și îi era frică de aparatura folosită pentru efectuarea testelor."
„Nu voia să meargă la doctor pentru că era îngrijorată că are o tumoare. Ea lua doar medicamente pentru ca durerea să dispară" a adăugat o altă fiică, Vanderlei.
Daniela Almeida Vera a mers mai întâi la un spital mai mic din apropierea casei sale pentru o infecție urinară. Apoi a fost transportată de urgență la Spitalul Regional Ponta Pora din sudul Braziliei, unde au putut fi efectuate teste suplimentare.
Cu aproximativ un an înainte de moartea Danielei, o femeie congoleză de 50 de ani a murit în urma unei litografii pe care o purta de nouă ani și îi blocase intestinele.
Potrivit BioMed Central, o revistă științifică din Marea Britanie, au fost raportate mai puțin de 300 de cazuri de litopedii.