(P) Sezonul nunților se apropie. Ce verighete aleg cuplurile de îndrăgostiți?
Alegerea verighetelor este un moment important în pregătirea acestui tip de eveniment, astfel că majoritatea cuplurilor încep procesul de căutare cu mult timp înainte.
În mod natural, după cererea în căsătorie urmează pregătirile pentru nuntă. Elemente precum decorul, tortul, aranjametele florale sau mărturiile sunt importante, însă alegerea verighetelor este un pas fundamental pentru cei care își vor uni destinele. Ele reprezintă simbolul legământului, de aceea trebuie să se acorde atenție fiecărui detaliu.
„Este adevărat că verighetele clasice, din aur galben, sunt cel mai des alese de români datorită prețului, dar și a faptului că pot fi asortate foarte ușor cu alte bijuterii sau vestimentație. Cu toate acestea, în ultimul timp am observat o creștere a cererii pentru verighetele din aur alb, roz și platină, cu diferite modele, finisaje și texturi. Mai mult decât atât, am văzut că există nevoia de exprimare a stilului și personalității. De exemplu, în timp ce o femeie își dorește o verighetă încrustată cu unul sau mai multe diamante, un bărbat înclină spre un model mai simplu”, a declarat unul dintre experții Valmand, producător local de verighete din aur și platină.
Iată câteva dintre modelele de verighete preferate de cupluri.
Verighete din aur cu aspect mat și margini lucioase. Inspirate din stilul clasic, acestea au o notă contemporană și se remarcă prin eleganță și finețe. Verighete cu aspect de tip Hammer (bătaie de ciocan) și finisaj lucios, perfecte pentru cuplurile care adoră minimalismul. Verighete bicolore, din aur alb și galben cu diamante (pe verigheta ei). Ele denotă simplitate și rafinament, fiind în același timp confortabile. Verighete din aur cu design inspirat de cadrul natural, pentru cei care iubesc tot ceea ce ține de natură. Verighte din aur cu amprentă în formă de inimă cu aspect lucios, fin. Așezate una lângă alta, acestea formează modelul inimii. Verighete aur clasice cu data căsătoriei gravată pe interior. Este modelul definit de simplitate, discreție și echilibru.Alegerea verighetelor nu mai este de mult o simplă formalitate. Dincolo de profilul acestora, cuplurile caută să achiziționeze modele unice, care să le spună povestea de dragoste.
„Pe cei care ne vizitează magazinul îi putem împărți în două categorii. Sunt persoane care se simt puțin depășite de multitudinea de opțiuni și atunci îi ajutăm să facă alegerea corectă. Pe de altă parte, sunt acele cupluri care știu foarte bine ce verighete își doresc să poarte pe degete. Vorbim despre acele modele unicat, cu gravuri care simbolizează natura, iubirea sau verighete decorate cu mici diamante incolore sau albastre”, a mai adăugat expertul Valmand.
Verighetele sunt inelele care vor fi purtate toată viața. De aceea, trebuie să reziste testului timpului. „La Valmand acordăm atenție fiecărui detaliu în tot procesul de creare a verighetelor, de la schiță până la finisaj. Încă de la început, scopul nostru a fost să realizăm bijuterii longevive și pline de emoție. Calitatea Valmand este deja recunoscută la nivel national și international și suntem mândri că reușim în fiecare zi să ne facem clienții fericiți”, a concluzionat expertul Valmand.