Propunere: examenul auto, în orice localitate a României, indiferent unde ai urmat şcoala

62270826
Shutterstock

Absolvenţii şcolilor de şoferi vor putea susţine examenul pentru obţinerea permisului de conducere în orice localitate doresc, indiferent de orașul în care au făcut orele de pregătire.

O propunere legislativă în acest sens a fost adoptată de în Comisia de Transporturi şi Infrastructură a Camerei Deputaţilor, a anunțat George Şişcu, deputat PNL, membru în comisie.

“Dacă ar fi adoptată şi în Plen, ar da posibilitatea absolvenţilor şcolilor de şoferi să îşi susţină examenul pentru obţinerea permisului de conducere în orice localitate doresc. Este o măsură pe care eu o salut, deoarece, în unele judeţe ale României timpii de aşteptare între proba teoretică (sala) şi cea practică au ajuns să fie ridicol de mari, câteva luni! În unele judeţe cursanţii riscă să le expire şcoala de şoferi înainte de a mai putea face încă o încercare sau două pentru a obţine permisul!”, spune parlamentarul liberal.

El susține că argumentele potrivit cărora că ar fi periclitată siguranţa rutieră pentru că absolvenții școlilor de șoferi nu cunosc străzile sau traseele din alte localități nu sunt justificate.

George Șișcu:“Consider că la nivelul fiecărei structuri teritoriale, examinatorii au aceleaşi competenţe şi se bazează pe acelaşi barem obiectiv, atunci când analizează prestaţia unui elev. Dacă nu ar fi aşa, atunci intrăm într-o altă problemă de organizare a examenelor auto.”

Citește și
Hidratarea în timpul verii. Câte lichide trebuie să bei, cât de des și semnele deshidratării
Hidratarea în timpul verii. Câte lichide trebuie să bei, cât de des și semnele deshidratării

“Dacă totul ar fi fost în regulă în curtea Direcţiilor de Permise, nu am fi ajuns în Parlament cu o asemenea speţă, susţinută de un grup larg de parlamentari ai mai multor partide”, mai spune el.

Articol recomandat de sport.ro
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Prima ţară din UE care interzice ţigările electronice de unică folosinţă. Ce urmează în statele europene
Prima ţară din UE care interzice ţigările electronice de unică folosinţă. Ce urmează în statele europene

Foarte populare în rândul tinerilor pentru că oferă o gamă largă de arome, ţigările electronice de unică folosinţă vor fi interzise în Belgia de la 1 ianaurie 2025, aceasta urmând să fie prima ţară din UE care interzice aceste dispozitive, relatează AFP.

Peste 170 de elevi români au făcut performanță anul acesta la olimpiade. Cu ce sume i-a premiat Ministerul Educației
Peste 170 de elevi români au făcut performanță anul acesta la olimpiade. Cu ce sume i-a premiat Ministerul Educației

178 de elevi români au făcut anul acesta performanță la olimpiade internaționale europene sau regionale de fizică, informatică, robotică, engleză, şi geografie.

Ce înseamnă slay, rizz, yolo, cuvinte din „slang-ul” tinerilor din Gen Z. Limbajul lor, greu de înțeles de ceilalți
Ce înseamnă slay, rizz, yolo, cuvinte din „slang-ul” tinerilor din Gen Z. Limbajul lor, greu de înțeles de ceilalți

Pentru tinerii din generațiile Z și Alfa tehnologia și rețelele sociale reprezintă un mod de viață și parcă vorbesc altă limbă.

Recomandări
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a discutat cu Donald Trump la Davos timp de o oră. Urmează un discurs
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a discutat cu Donald Trump la Davos timp de o oră. Urmează un discurs

Deși, inițial, unele agenții de presă, precum EFE, au anunțat că Volodimir Zelenski rămâne în Ucraina pentru a gestiona criza energetică, joi, 22 ianuarie, s-a aflat că președintele ucrainean a plecat spre Davos, pentru a discuta cu Donald Trump.

Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA
Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA

Fosta contabilă a Ministerului Afacerilor Externe, suspectată că ani la rând le-ar fi plătit ilegal salarii de diplomați iubitului si fiului acestuia, amândoi militari, a fost ridicată joi de acasă de procurorii anticorupție. 

Donald Trump și liderii mondiali au semnat carta Consiliului pentru Pace din Gaza. Lipsesc, însă, ”actori” importanți
Donald Trump și liderii mondiali au semnat carta Consiliului pentru Pace din Gaza. Lipsesc, însă, ”actori” importanți

Președintele Donald Trump a prezentat, joi, bazele Consiliului pentru Pace, la care au aderat lideri mondiali, pentru a se ajunge la un acord durabil pentru Fâșia Gaza.