Stelian Ion: În proiectul programului „Anghel Saligny” au fost identificate multe probleme de nelegalitate

62206593
StirilePROTV

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a spus, joi, că în proiectul programului 'Anghel Saligny' au fost identificate "multe probleme" de constituţionalitate şi nelegalitate.

Întrebat de jurnalişti ce probleme a identificat în proiectul programului "Anghel Saligny", Stelian Ion a răspuns: "Din ce am văzut la prima vedere, din documentaţia prezentată la un moment dat de colegii de la avizare, multe probleme de constituţionalitate, de nelegalitate, chestiuni care ţin de regimul proprietăţii publice, cui se atribuie aceste proiecte, care sunt condiţiile legale. Dincolo de asta, repet, mi se cerea ceva imposibil, să dai aviz pe un document pe care nu îl aveai la minister. Frizează absurdul. (...) Cred că este o miză mia de grabă de competiţie internă în PNL, cred că aceasta este miza reală".

Premierul Florin Cîţu a anunţat că a transmis, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare din funcţie a ministrului Justiţiei, Stelian Ion.

"Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţia de ministru al Justiţie a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniştri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care nu a reuşit să se impună în coaliţie, nu a reuşit să îşi ducă la bun sfârşit proiectele. De exemplu, desfiinţarea Secţiei Speciale, care nici după opt luni de mandat nu a fost desfiinţată", a afirmat Cîţu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.

Stelian Ion: Am primit semnale că procedura de selecţie a procurorilor de rang înalt ar trebui să o facă altcineva

 

 

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat, joi, că a primit semnale cum că "nu este în regulă" ca el să coordoneze procedura de selectare a candidaţilor pentru aceste funcţii de procuror de rang înalt, ci ar trebui făcută de altcineva, "pentru a avea un deznodământ dinainte ştiut".

Citește și
ANAF a câștigat în instanță și cealaltă jumătate a casei din Sibiu pentru care Iohannis datorează despăgubiri statului
ANAF a câștigat în instanță și cealaltă jumătate a casei din Sibiu pentru care Iohannis datorează despăgubiri statului

"Am început procedura de selectare a candidaţilor pentru aceste funcţii de procuror de rang înalt. În primul rând, este funcţia vacantă de mai mult timp de procuror şef DIICOT, sunt şi alte funcţii - şef de secţie la DIICOT, şefi de secţii la DNA, foarte importante. Am primit mai multe semnale de-a lungul timpului cum că nu e în regulă că un ministru USR sau eu în special aş putea coordona această activitate şi că nu ar trebui să o fac eu, ar trebui să o facă altcineva, pentru a avea un deznodământ dinainte ştiut. Au fost semnale foarte clare în acest sens. Nu am spus lucrurile acestea răspicat, dar dacă lucrurile se desfăşoară într-o anumită cronologie şi se confirmă toate aceste lucruri, concluziile le putem trage", a declarat Stelian Ion, la Ministerul Justiţiei.

El a adăugat că procedura de selecţie ar trebui să fie una transparentă şi în care instituţiile să dialogheze.

"Este mai degrabă vorba nu despre un partid anume, este vorba despre maniera în care se discută. Eu văd această procedură ca una care trebuie să fie transparentă, una în care trebuie să colaboreze instituţiile, să dialogheze, pe cât le permite atribuţia legală, şi la finalul procedurii să fie nişte propuneri care să fie şi acceptate de preşedinte, care este cel care are ultimul cuvânt, să aibă şi girul Secţiei pentru procurori", a spus ministrul Justiţiei.

Stelian Ion le-a transmis magistraţilor să nu accepte niciodată "semnale politice de niciun fel în activitatea pe care o desfăşoară".

"Mesajul meu pentru procurori este acela să fie încrezători în activitatea lor, în forţele proprii, să nu accepte niciodată semnale politice de niciun fel în activitatea pe care o desfăşoară. Noi, politicienii, suntem datori să le oferim tot sprijinul magistraţilor, nu doar procurorilor ci şi judecătorilor, să le oferim ce au nevoie din punct de vedere logistic pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii de independenţă, imparţialitate. De aceea este foarte important ca la rectificarea bugetară, oricine ar fi ministru, să se aloce supele pe care le-am solicitat", a afirmat ministrul.

Stelian Ion: Angajaţii Ministerului Justiţiei nu îşi permit, indiferent de presiuni, să facă lucruri ilegale

 

 

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat, joi, că angajaţii ministerului nu-şi permit, indiferent de "presiunile" pe care încearcă să le facă "unii sau alţii", să îşi "pericliteze cariera şi să facă lucruri greşite, ilegale".

"Este o instituţie respectabilă, Ministerul Justiţiei, unde lucrează nişte oameni care au intrat aici pe bază de concurs, unii au zeci de ani de experienţă, oameni care nu-şi permit, indiferent de presiunile pe care încearcă să le facă unii sau alţii să îşi pericliteze cariera şi să facă lucruri greşite, ilegale. Ministerul Justiţiei, de-a lungul anilor, a fost garantul legalităţii actelor normative care trec prin Guvern şi de câte ori nu au fost respectate avize şi nu au fost respectate opiniile din Ministerul Justiţiei s-a ajuns la situaţii neplăcute. Unii au ajuns să dea cu subsemnatul. Aş fi foarte atent în activitatea guvernamentală la aceste avize şi la aceste opinii ale profesioniştilor de la Ministerul Justiţiei. În Guvernul României toţi colegii de la celelalte ministere apreciază ca fiind o activitate de calitate cea a juriştilor din minister", a declarat Stelian Ion, la Ministerul Justiţiei.

Premierul Florin Cîţu a anunţat că a transmis, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare din funcţie a ministrului Justiţiei, Stelian Ion.

"Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţia de ministru al Justiţie a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniştri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care nu a reuşit să se impună în coaliţie, nu a reuşit să îşi ducă la bun sfârşit proiectele. De exemplu, desfiinţarea Secţiei Speciale, care nici după opt luni de mandat nu a fost desfiinţată", a afirmat Cîţu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
ANAF a câștigat în instanță și cealaltă jumătate a casei din Sibiu pentru care Iohannis datorează despăgubiri statului
ANAF a câștigat în instanță și cealaltă jumătate a casei din Sibiu pentru care Iohannis datorează despăgubiri statului

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a câștigat marți, pe fond, la Tribunalul din Sibiu, și cealaltă jumătate din casa din centrul istoric al Sibiului, pentru care fostul președinte Klaus Iohannis deja datorează despăgubiri statului român.

ÎCCJ a blocat încercarea fostului episcop de Huși de a ieși din închisoare. Cornel Onilă a fost condamnat pentru viol
ÎCCJ a blocat încercarea fostului episcop de Huși de a ieși din închisoare. Cornel Onilă a fost condamnat pentru viol

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au refuzat categoric să îl elibereze din închisoare pe fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bîrlădeanu.

Procurorul militar Bogdan Pîrlog rămâne cu salariul tăiat după criticile aduse sistemului judiciar. Decizia, luată de ÎCCJ
Procurorul militar Bogdan Pîrlog rămâne cu salariul tăiat după criticile aduse sistemului judiciar. Decizia, luată de ÎCCJ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul procurorului militar Bogdan Pârlog împotriva unei decizii a Secţiei pentru procurori a CSM, care îl sancţionase pentru „încălcarea obligaţiilor de serviciu”.

Recomandări
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea
Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea

Preşedintele SUA Donald Trump a anunţat marţi că Iranul ar fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul i-ar orchestra asasinarea, ca răspuns la ameninţările unui ofiţer iranian de rang înalt.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.