Plângerea împotriva lui Frans Timmermans a fost clasată de SIIJ

62028090
Agerpres

Procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au clasat dosarul "Timmermans" în ceea ce priveşte abuzul în serviciu, fals intelectual, comunicarea de informaţii false şi constituirea unui grup infracţional organizat.

S-a stabilit că "nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că faptele reclamate ar exista în materialitatea lor", scrie News.ro.

Procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, în 27 martie, în dosarul penal denumit generic "Timmermans", clasarea cauzei sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art.297 Cod penal, fals intelectual, prev. de art.321 Cod penal, comunicarea de informaţii false, prev. de art.404 Cod penal şi constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art.367 Cod penal.

Clasarea a fost dispusă "întrucât s-a stabilit că nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că faptele reclamate ar exista în materialitatea lor", se arată într-un comunicat transmis, joi, de Biroul de informare şirelaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul Adina Florea a înregistrat un dosar penal pe numele lui Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), după o plângere depusă de luju.ro.

Citește și
Flagrant cu aproape un kilogram de cocaină în Mehedinți. Trei bărbați arestați după tranzacția cu un ofițer sub acoperire
Flagrant cu aproape un kilogram de cocaină în Mehedinți. Trei bărbați arestați după tranzacția cu un ofițer sub acoperire

Dosarul a fost înregistrat după ce luju.ro a depus o plângere în care îl acuză pe Frans Timmermans de falsificarea raportului MCV. Plângerea îi vizează şi pe comisarul european pe Justiţie Vera Jourova, procurorul general al României, Augstin Lazăr, şi pe şefa reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea.

Lumea Justiţiei (luju.ro) a formulat în 30 ianuarie 2019 „denunţ împotriva lui Frans Timmermans, Vera Jourova, Angela Cristea şi Augustin Lazăr pentru fapte de constituire de grup infracţional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual, comunicare de informaţii false, toate în legătură cu falsificarea Raportului MCV”.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

 

Articol recomandat de sport.ro
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Citește și...
Flagrant cu aproape un kilogram de cocaină în Mehedinți. Trei bărbați arestați după tranzacția cu un ofițer sub acoperire
Flagrant cu aproape un kilogram de cocaină în Mehedinți. Trei bărbați arestați după tranzacția cu un ofițer sub acoperire

Trei indivizi din județul Mehedinți au fost arestați, în comuna Breznița Ocol, după ce au fost prinși în flagrant în timp ce vindeau aproape un kilogram de cocaină unui ofițer sub acoperire. 

Surse: Mercenarul Horațiu Potra a leșinat în sala de judecată şi a fost solicitată intervenţia unei ambulanţe
Surse: Mercenarul Horațiu Potra a leșinat în sala de judecată şi a fost solicitată intervenţia unei ambulanţe

Călin Georgescu, Horaţiu Potra, fiul şi nepotul acestuia, precum şi ceilalţi inculpaţi din dosarul în care aceştia sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale au ajuns, luni, la Curtea de Apel Bucureşti.

Au început interviurile pentru numirea șefului Parchetului General. Ce au declarat candidații în fața comisiei
Au început interviurile pentru numirea șefului Parchetului General. Ce au declarat candidații în fața comisiei

Interviurile pentru desemnarea şefilor Parchetului ÎCCJ, DNA şi DIICOT au început luni. Primii programaţi au fost candidaţii pentru conducerea Parchetului ÎCCJ.

Recomandări
Premierul Ilie Bolojan, nemilos cu miniștrii care vor pierde bani din PNRR: ”Revocări din funcție”
Premierul Ilie Bolojan, nemilos cu miniștrii care vor pierde bani din PNRR: ”Revocări din funcție”

Premierul Ilie Bolojan a coordonat, luni, ședința de analiză a realizării reformelor și investițiilor din PNRR, care a avut loc la Palatul Victoria.

Deputaţii europeni se pregătesc să suspende acordul comercial dintre UE şi Statele Unite
Deputaţii europeni se pregătesc să suspende acordul comercial dintre UE şi Statele Unite

”Palma” dată de Curtea Supremă americană lui Donald Trump în privinţa taxelor vamale ar putea pune în discuţie acordul UE-Statele Unite încheiat în vara anului 2025. 

Renașterea capitalului românesc. Cinci exemple de afaceri străine din România cumpărate de români
Renașterea capitalului românesc. Cinci exemple de afaceri străine din România cumpărate de români

România trece printr-o epocă de aur a antreprenorilor locali, în ciuda dificultăților economice cu care se confruntă. Așa am ajuns ca, într-un timp scurt, să asistăm la preluări spectaculoase ale unor afaceri străine de către companii românești.