Planul „Comandamentului Vlad Țepeș”, stabilit la Moscova. Liderii organizației intenționau să schimbe și numele țării

×
Publicitate

Șase indivizi, membri ai unei organizații cu caracter militar, sunt acuzați de trădare și legături cu agenți ai unor puteri străine.

Inculpații au purtat negocieri în paralel pentru scoaterea României din Alianța Nord-Atlantică, desființarea partidelor politice, instalarea unui Guvern propriu și schimbarea numelui țării și a Constituției.

Organizația Comandamentul „Vlad Țepeș” are la bază șase membri fondatori, acuzați acum de trădare. Ei se folosesc de imaginea generalului-maior în retragere Radu Theodoru, în vârstă de 101 ani.

Procurorii susțin că liderii organizației au inițiat o campanie pentru atragerea mai multor persoane, inclusiv din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate, care sunt de acord cu pozițiile antioccidentale promovate de organizație.

Prin videoclipuri propagandistice publicate pe internet, suspecții susțin că ar fi convins până la 10.000 de persoane să adere la cauza lor. Procurorii spun că gruparea și-a stabilit ca obiective principale „ieșirea României din NATO, declararea neutralității și încheierea unui tratat strategic cu Federația Rusă”.

Organizația s-a dezvoltat după modelul unei structuri militare, cu stat major și personal de execuție, iar membrii fondatori își ofereau simbolic grade militare de general.

Printre liderii săi se numără și Dinu Adrian-Roberti, dar și Marius Semeniuc, un profesor de limba rusă, care, în 2020, a candidat pentru un loc în consiliul local din Sighet.

Despre cei doi, procurorii DIICOT spun că ar fi călătorit în luna ianuarie la Moscova, ca să pună la cale planul de a prelua puterea de stat în România. Lucrurile stabilite în deplasarea celor doi în Federația Rusă îi erau raportate telefonic generalului Theodoru. Discuțiile au fost interceptate de procurori.

Ancheta procurorilor arată și că liderii organizației „Vlad Țepeș” au participat la evenimente organizate de Ambasada Rusiei la București, unde ar fi avut legături directe cu personalul diplomatic al Ambasadei Federației Ruse la București. Legăturile duc și la fostul candidat Călin Georgescu, spun anchetatorii.

Ambasada Rusiei, legături cu membrii Comandamentului „Vlad Țepeș”

Membrii organizației sunt bănuiți că ar fi discutat în mod special cu trei atașați militari ai Ambasadei Rusiei - unul dintre ei fiind colonelul Alexander Chuprina. Ceilalți doi sunt coloneii Victor Makovskiy și Evgheni Ignatiev.

Ambii au fost expulzați din România, după ce s-a descoperit că diplomații ruși au cules informații din domenii de interes strategic colaborând cu gruparea. Cu același Evgheni ar fi încercat să vorbească și Marian Motocu, șeful unei organizații extremiste, considerat un apropiat al lui Călin Georgescu.

Anchetatorii spun că cei șase plănuiau să desființeze partidele politice din România și să formeze un nou Guvern cu oamenii lor. În plus, intenționau să schimbe imnul țării și drapelul și să adopte apoi o nouă Constituție.

Și-ar fi dorit, de asemenea, să schimbe numele țării noastre din România în Republica Populară Română și să intre în sediul Guvernului, dându-le actualilor guvernanți un ultimatum de două ore pentru a părăsi clădirea în mod pașnic.

Dinu Adrian-Roberti: „Ultimul miting, cu finalizare, toată lumea pleacă acasă, toate instituțiile statului se predau poporului român. Următoarea perioadă va fi ori ei, ori noi.”

Interceptări din dosarul Comandamentului „Vlad Țepeș”

Lupu Radu Mihail: „Dacă până la vară nu facem pace, Ucraina dispare. Am trecut primul interviu religios, cu ghilimelele de rigoare, trebuie informații cu privire la soluția de schimbare a Patriarhului. Nume de propus și nume președinte al statului. Se confirmă.”

Pentru că ar fi intrat în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului, ei sunt cercetați acum pentru trădare, faptă pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

La Curtea de Apel București a început la ora 15:30 ședința de judecată a celor șase inculpați. Pentru patru dintre ei, procurorii au cerut măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, în timp ce doi dintre ei au fost propuși pentru arest la domiciliu.

De cealaltă parte, generalul-maior în retragere Radu Theodoru, în vârstă de 101 ani, nu a fost dus la audieri și este cercetat fără nicio măsură preventivă, el fiind considerat doar suspect.

Potrivit rechizitoriului, membrii grupării își doreau reluarea relațiilor economice și culturale cu trei state: Rusia, China și Iran. În plus, la domiciliul generalului Radu Theodoru a fost organizată și o întâlnire, spun procurorii, la care au participat doi dintre atașații militari ai Ambasadei Rusiei la București, unde au plănuit ieșirea României din NATO.

Potrivit anchetatorilor, noii adepți ai acestei grupări erau recrutați fie personal, fie pe internet. În mediul online, erau puși să completeze un formular pe o platformă asociată cu imaginea generalului. După verificarea noilor recruți, ei erau introduși în grupuri de WhatsApp.

Articol recomandat de sport.ro
Și-a prevestit Mircea Lucescu moartea? Declarația tulburătoare făcută în urmă cu doar șase luni
Și-a prevestit Mircea Lucescu moartea? Declarația tulburătoare făcută în urmă cu doar șase luni
Citește și...
Ianis Hagi, mesaj după moartea lui Mircea Lucescu: „Ați fost mai mult decât un antrenor”

Ianis Hagi a transmis un mesaj profund emoționant după moartea lui Mircea Lucescu, evocând relația specială pe care a avut-o cu fostul selecționer și impactul major pe care acesta l-a avut asupra carierei sale.

Gheorghe Hagi, după moartea lui Mircea Lucescu: „O parte importantă din ceea ce am devenit în fotbal i se datorează”

Gheorghe Hagi a transmis un mesaj emoționant după decesul lui Mircea Lucescu, pe care l-a descris drept una dintre cele mai mari legende ale fotbalului românesc și o personalitate marcantă la nivel mondial.

Inter Milano: Mircea Lucescu a întruchipat valorile competenţei, lăsând o moştenire importantă în lumea fotbalului

Antrenorul român Mircea Lucescu ''a lăsat o moştenire importantă fotbalului'', se arată într-un comunicat al clubului italian Inter Milano, la care tehnicianul român a activat în sezonul 1998-1999.

Recomandări
SUA și Iranul au convenit asupra unui armistițiu de două săptămâni, care include redeschiderea Strâmtorii Hormuz

Preşedintele SUA Donald Trump a declarat că a convenit marţi asupra unui armistiţiu de două săptămâni cu Iranul, cu puţin timp înainte de expirarea termenului-limită, relatează CNN.

NASA a publicat primele fotografii cu fața ascunsă a Lunii, realizate de astronauții misiunii Artemis II

NASA a publicat primele fotografii realizate de astronauții misiunii Artemis II în timpul survolului Lunii.

Corvinul, Dinamo și Rapid, mesaje emoționante la moartea lui Mircea Lucescu. ”Cuvinte prea mici pentru un nume atât de mare”

Corvinul Hunedoara, Dinamo și Rapid au fost primele cluburi care au trimis mesaje de condoleanțe după vestea morții lui Mircea Lucescu. ”Il Luce” a fost antrenor la toate cele trei cluburi.