Arhitect condamnat şi dat în urmărire pentru că a construit ilegal un bloc în centrul Capitalei
Your browser doesn't support HTML5 video.
Anchetatorii spun că arhitectul a falsificat documentația necesară, pentru imobilul de 4 etaje, ridicat chiar lângă o clădire monument istoric. Iar Curtea de Aple București a decis și că blocul respectiv trebuie demolat, pe cheltuiala dezvoltatorului, și a altor trei inculpați, care au primit și ei, câte 6 luni de închisoare cu suspendare.
Blocul cu 4 etaje, situat într-o zonă protejată din apropiere de Piața Victoriei, pe strada Puțul de Piatră nr. 5A, trebuie demolat până la sfarșitul lunii iulie. Decizia a fost luată de magistrații Curții de Apel București, care au și amendat cu câte 100.000 de lei firma dezvoltatoare dar și pe constructor. Dacă inculpații nu vor demara procedurile de demolare ale blocului, estimate la 3 milioane de lei, atunci Primăria Capitalei va putea face acest lucru. Dar cum s-a ajuns în această situație?
În anul 2015, administratorul grec al unei firme de imobiliare l-a angajat pe arhitectul Sabin Ionescu, dat acum în urmările națională, să obțină documentația necesară pentru construirea unui bloc de 4 etaje, pe care l-a și proiectat, pentru un onorariu de 2.500 de euro.
Anchetatorii spun ca arhitectul ar fi fabricat un dosar care conținea în totalitate acte falisificate cum ar fi: autorizație de demolare pentru clădirile existente pe teren, aviz de la Inspectoratul de Stat în Construcții, avize de la Ministerul Culturii și Direcția de Cultură a Primăriei Capitalei și autorizație de construcție pentru noul imobil.
În septembrie 2015, terenul a fost curățat și s-a început ridicarea blocului.
În urma unui control făcut pe șantier de Poliția Locală, dezvoltatorul și constructorul, spun judecătorii, au fost informați că Primăria Capitalei nu a emis nicio autorizație de construcție și că lucrarile trebuie să înceteze. Acest avertisment ar fi fost ignorat iar lucrările au continuat, până în acest stadiu.
Între timp, terenul pe care este ridicat imobilul a fost scos la vânzare. Instanțele din România au decis și în alte cazuri demolarea unor clădiri construite ilegal însă primăriile au nevoie de bani pentru lucrări, bani pe care riscă să nu îi mai poată recupera.
Nicușor Dan, primarul Capitalei: „Există relativ puține decizii de demolare ale cladirilor ilegale construite și și alea puține care sunt pronunțate nu sunt puse în aplicare. De exemplu, un imobil în strada Aurel Vlaicu. Hotarâre definitivă de demolare a unui imobil din Sectorul 5, pe care trebuia să-l execute Primăria Sectorului 5, strada Nicolae Drăgan, din nou nu a fost pus în aplicare”.
În lipsa unui mecanism juridic bine pus la punct și din cauza unor hibe ale Legii 50 privind autorizarea construcțiilor procesele care vizează construcțiile ilegale durează ani de zile și cu greu se finalizează cu o decizie de demolare. În acest moment la nivelul primăriei capitalei exista peste 250 de litigii care vizează construcții a căror documentație ridică semne de întrebare.
Sursa: Pro TV
Etichete: bucuresti , nicusor dan , demolare , bloc , condamnare
Dată publicare: 21-02-2022 19:20