Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Târguri de Crăciun în România: București, Craiova, Sibiu, Brașov. Cât costă 100 de grame de pastramă sau de pomana porcului

Your browser doesn't support HTML5 video.

În așteptarea sărbătorilor, târgurile de Crăciun atrag mulțimi de oameni. Cele din București, de pildă, au fost vizitate de peste o jumătate de milion. Și târgurile din Craiova, Sibiu și Brașov sunt aglomerate.

În zilele libere de Sfântul Andrei și 1 Decembrie, comercianții au vândut sute de litri de vin și kilograme de pastramă.

În București a fost primul weekend în care târgurile de Crăciun și-au deschis porțile, iar comercianții s-au bucurat de un număr foarte mare de oameni.

Târgul organizat în interior, în hala Laminor, a adunat 200 de mii de oameni în cele patru zile libere, iar în Piața Constituției 120 de mii de persoane au venit măcar într-una din zile să se plimbe, să bea un vin fiert, o ciocolată caldă sau sa mănânce mâncare tradițională.

Și târgulului din sectorul 6 i-au trecut pragul 140 de mii de oameni.

Citește și
windsor
Castelul Windsor, pregătit pentru Crăciun. Experiență regală pentru turiștii pasionați de tradițiile britanice

Este anul cu cele mai multe târguri organizate în București, iar aproape zilnic în fiecare dintre aceste locații au loc concerte și spectacole.

Știm deja că romanilor le place mâncarea, iar asta se vede și după bilanțul comercianților de la Târgurile de Crăciun. Sute de kg de mâncare s-au vandut în aceste zile în Capitală. Pastrama și cârnații de oaie s-au dat cel mai bine, la fel și pomana porcului și carnea la garniță. Anul acesta producătorii de la târgul din Piața Constituției nu au mai avut voie să vină cu mici.

Comerciant: „Undeva la 40-50 de kg de cârnați pe zi și pastrama la fel, 50 de kg. Sărmăluțe 20, 30 de porții pe zi”.

Comerciant: „Foarte mulți vizitatori, nu mă așteptam la așa ceva”.

Porțiile se vând la suta de grame, iar bucureștenii nu se zgârcesc, vor farfuriile cât mai pline. O sută de grame de pastramă costă 19 lei, iar o sută de grame de pomana porcului 15 lei. Vinul a mers cel mai bine langă pastrama de oaie astfel că la o singură casuță s-au vândut aproape 1.000 de litri de vin. Un pahar costă între 10 si 15 lei.

Comerciant: „Destul de mult, poate 1.000 de litri”.

Pe langă atracțiile culinare cei care au copiii plătesc și pentru locuri de joacă sau dulciuri. O acadea, de pildă, costă 20 de lei, iar 5 minute la locul de joacă tot 20 de lei.

La Sibiu, cei care își vând produsele în căsuțele de lemn recunosc că vremea i-a ajutat enorm. Zilele și serile călduroase i-au scos pe oameni la plimbare și i-au adus și în târgul din centrul orașului. Mulți au căutat vin fiert. Un comerciant și-a refăcut stocul cu vin de cel puțin 10 ori. Un pahar de vin se vinde cu 15 lei.

Mihai Oaneș, comerciant: „A fost foarte aglomerat, foarte, foarte mulți turiști, foarte multă voie bună peste tot. În jur de 800 de litri, cam 4.000 de pahare aproximativ”.

Clătitele au fost vedetele dulci din acest weekend. O clătită delicioasă s-a vândut cu cel puțin 25 de lei.

Andrei David, comerciant: „A fost unul dintre cele mai bune weekenduri de până acum, nu pot să mă plâng. Am vândut peste 1.000 de clătite, fiind bune a fost o coadă imensă aici”.

La târgul de Crăciun din Brașov au venit până acum peste 10.000 de oameni. Mulți au cumpărat cadouri.

Reporter: Care a fost cel mai vândut?

Laurențiu Drăgan: „Globurile de Crăciun, care se atârnă în brad, făcute din turtă dulce”.

Târgul de Crăciun de la Craiova a adunat peste 100 de mii de oameni în două zile. S-au vândut peste 25 de mii de mici și 800 de litri de vin, spun comercianții, iar cazările la hoteluri sau apartamentele în regim hotelier au fost ocupate în totalitate.

Reporteri: Bianca Ghiță, Octavian Moldovan, Claudia Nițoi, Teodora Puzdrea

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult