Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prăjituri de toamnă cu dovleac – rețete de deserturi simple și delicioase. Cum se face prăjitura de dovleac cu griș

Toamna aduce cu ea o multitudine de arome bogate și culori vibrante, iar dovleacul este cu siguranță vedeta sezonului.  

Deși este văzut în mod obișnuit ca o legumă, din punct de vedere științific, dovleacul este un fruct, deoarece conține semințe.

Cunoscut și ca o legumă de toamnă, dovleacul aduce nenumărate beneficii pentru sănătate. Bogat în vitamine precum A, C și E, dar și în antioxidanți, dovleacul are o mulțime de beneficii - sprijină sănătatea pielii, a ochilor și imunitatea. Este sărac în calorii, dar plin de fibre, ceea ce îl face ideal pentru o dietă echilibrată.

În România, printre cele mai des întâlnite soiuri de dovleac se numără dovleacul plăcintar, cunoscut pentru pulpa sa dulce și consistentă, și dovleacul turcesc, cu o textură mai fină și o aromă subtilă.

Citește și
targ toamna
Delicii de toamnă la târgurile din București. Un kilogram de plăcintă cu dovleac se vinde și cu 80 de lei. „Foarte scumpe”

Dovleacul copt este unul dintre cele mai delicioase moduri de a-l consuma, fie simplu, fie în combinație cu miere, scorțișoară sau nuci. De asemenea, toamna nu este completă fără celebra Pumpkin Latte, o băutură cremoasă și aromată care ne aduce aminte de plăcintele cu dovleac.

Această legumă-fruct de toamnă este un ingredient esențial în multe rețete cu dovleac, de la plăcinte și prăjituri, până la supe creme. Dovleacul copt sau ras poate transforma orice rețetă simplă într-o adevărată delicatesă de toamnă. În continuare, îți prezentăm câteva dintre cele mai gustoase și apreciate rețete de deserturi cu dovleac, perfecte pentru zilele răcoroase de toamnă.

Plăcintă cu dovleac

Plăcinta clasică cu dovleac este un desert tradițional românesc. Se prepară cu un aluat crocant de plăcintă și o umplutură din dovleac ras, îndulcit cu zahăr și aromat cu scorțișoară. Este un desert perfect pentru întreaga familie.

Pentru o plăcintă de dovleac simplă, ai nevoie de 1 kg de dovleac ras, 200 g zahăr, scorțișoară și foi de plăcintă. Călește dovleacul ras cu zahărul și scorțișoara până se înmoaie. Întinde amestecul pe foi de plăcintă unse cu ulei. Răsucește și coace 30-40 de minute la 180°C.

Plăcintă de dovleac de post

Pentru cei care țin post sau preferă variante vegane, plăcinta de dovleac de post este o alegere ideală. Aluatul se face fără ouă sau lactate, iar umplutura rămâne la fel de delicioasă și parfumată.

Plăcinta de dovleac este o alegere excelentă pentru post deoarece poate fi preparată fără ingrediente de origine animală, cum ar fi laptele, ouăle sau untul. Umplutura de dovleac, fiind natural dulce și aromată, oferă un gust bogat fără a necesita adăugarea de produse lactate. În plus, dovleacul este bogat în fibre, vitamine și antioxidanți, ceea ce face plăcinta nu doar gustoasă, ci și nutritivă. Foiile de plăcintă pot fi unse cu ulei vegetal, astfel încât desertul să rămână perfect pentru perioadele de post.

Ștrudel cu dovleac

Ștrudelul cu dovleac este un desert ușor și crocant, preparat cu foi de aluat subțiri și umplutură de dovleac copt, aromat cu scorțișoară și vanilie. Se poate servi cald, alături de o cupă de înghețată de vanilie.

Pentru ștrudel cu dovleac, ai nevoie de 1 kg dovleac ras, 150 g zahăr, scorțișoară, foi de plăcintă și ulei. Călește dovleacul cu zahăr și scorțișoară până se înmoaie. Unge foile cu ulei, pune umplutura de dovleac, rulează-le și coace 30-35 minute la 180°C, până devin aurii.

Chec cu dovleac

Checul cu dovleac este un desert simplu, pufos și aromat, perfect pentru o după-amiază de toamnă. Se poate adăuga și nucșoară sau ghimbir pentru un plus de savoare.

Pentru rețetă ai nevoie de 400 g dovleac ras (copt), 200 g zahăr, 3 ouă, 200 ml ulei 300 g făină, 1 plic praf de copt, 1 linguriță scorțișoară, 1/2 linguriță sare și nuci.

Coace dovleacul la cuptor până devine moale, apoi răzuiește-l. Într-un bol, bate ouăle cu zahărul, apoi adaugă uleiul și dovleacul ras. Într-un alt bol, amestecă făina, praful de copt, scorțișoara și sarea. Adaugă acest amestec la ingredientele umede și amestecă bine. Toarnă compoziția într-o tavă de chec unsă și coace la 180°C timp de 40-50 de minute, sau până când trece testul cu scobitoarea.

Tartă cu dovleac

Tarta cu dovleac combină un blat crocant de tartă cu o umplutură fină de dovleac, îndulcită cu zahăr brun și aromatizată cu scorțișoară și cuișoare. Este desertul perfect pentru mesele de sărbătoare.

Pentru a prepara tarta cu dovleac, coace 500 g dovleac până devine moale, apoi pasează-l. Amestecă dovleacul cu 150 g zahăr, 2 ouă, 200 ml smântână, 1 linguriță de scorțișoară și 1/2 linguriță de nucșoară. Toarnă umplutura într-o crustă de tartă pregătită și coace la 180°C timp de 40-45 de minute, până când umplutura se încheagă. Lasă să se răcească înainte de servire.

Prăjitură cu dovleac

Această prăjitură este ușor de preparat și foarte pufoasă, ideală pentru orice ocazie. Dovleacul copt adaugă o dulceață subtilă și o textură fragedă.

Ingrediente:

Pentru umplutură:

- 500 g dovleac (copt și pasat)

- 150 g zahăr

- 2 ouă

- 100 ml ulei

- 1 linguriță esență de vanilie

- 1 linguriță scorțișoară

- 1/2 linguriță nucșoară (opțional)

- 1/2 linguriță sare

Pentru aluat:

- 200 g făină

- 1 plic praf de copt

- 50 g nuci măcinate (opțional)

Coace dovleacul întreg sau tăiat la cuptor la 180°C timp de 30-40 de minute, până devine moale. Lasă să se răcească, apoi pasează-l. Într-un bol, amestecă dovleacul pasat cu zahărul, ouăle, uleiul, esența de vanilie, scorțișoara, nucșoara și sarea. Amestecă bine până devine o compoziție omogenă.

Într-un alt bol, amestecă făina cu praful de copt. Adaugă amestecul umed de dovleac și nucile măcinate, amestecând ușor până la omogenizare.

Toarnă compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și nivelează suprafața. Coace la 180°C timp de 30-35 de minute, sau până când prăjitura este rumenită și trece testul cu scobitoarea.

Lasă prăjitura să se răcească complet înainte de a o tăia în pătrate sau triunghiuri. Poate fi servită simplă sau cu o glazură de brânză.

Prăjitură cu dovleac ras

Prăjitura cu dovleac ras este o variantă rapidă și ușoară de desert, în care dovleacul este adăugat crud, direct în aluat. Textura sa fină și gustul dulce-acrișor o fac să fie extrem de populară.

Amestecă 400 g dovleac ras, 200 g zahăr, 3 ouă, 150 ml ulei și 1 linguriță vanilie. Adaugă 300 g făină, 1 plic praf de copt, 1 linguriță scorțișoară și un praf de sare. Toarnă compoziția într-o tavă și coace 35-40 de minute la 180°C. Lasă să se răcească, apoi taie în pătrate. Servește cu zahăr pudră. Poftă bună!

Prăjitură cu dovleac turnată

Prăjitura cu dovleac turnată este un desert clasic, cu un strat generos de dovleac și un aluat simplu, turnat deasupra. Este rapid de pregătit și extrem de gustos.

Curăță un dovleac, dă-l pe răzătoarea mare și călește-l în 100 g unt topit timp de 10 minute, adăugând 3 linguri de zahăr și esență de vanilie. Lasă să se răcească. Într-un bol, amestecă 3 ouă cu 200 g zahăr, apoi adaugă 100 ml ulei, 150 ml lapte, 1 plic praf de copt și 250 g făină. Mixează bine. Toarnă jumătate din aluat într-o tavă unsă și coace 10 minute la 180°C. Adaugă crema de dovleac, apoi restul aluatului. Coace 35-40 de minute. Răcește, taie și pudrează cu zahăr, dacă dorești.

Prăjitură cu dovleac și griș

Grișul adăugat în această prăjitură oferă o textură ușor crocantă și echilibrează dulceața dovleacului. Este un desert reconfortant și sățios.

Pentru a prepara o delicioasă prăjitură cu dovleac și griș, începe prin a amesteca 200 g zahăr cu 150 g griș și 1 plic de praf de copt într-un bol. Într-un alt recipient, pune 500 g dovleac ras, apoi adaugă 250 ml kefir. Amestecă bine pentru a combina ingredientele. După aceea, toarnă amestecul de zahăr și griș peste dovleac, amestecând energic pentru a preveni umflarea grișului. La final, adaugă coaja de lămâie pentru un gust proaspăt și aromatic.

Transferă compoziția obținută într-o tavă cu pereți detașabili, unsă cu ulei, și coace la 180°C timp de 40-45 de minute, sau până când prăjitura devine aurie și trece testul cu scobitoarea.

Între timp, prepară siropul din 200 g zahăr, sucul de la o lămâie și apă. Fierbe amestecul timp de 3 minute, apoi toarnă siropul peste prăjitura fierbinte. Chiar dacă prăjitura plutește în sirop la început, nu te îngrijora pentru cp acesta se va absorbi. După ce prăjitura s-a răcit complet, detașează pereții tavei și decorează cu fulgi de cocos.

Prăjitură cu dovleac și mălai

Pentru o variantă inedită, prăjitura cu dovleac și mălai aduce un gust tradițional și o textură ușor mai densă, perfectă pentru iubitorii de deserturi rustice.

Pentru a prepara o delicioasă prăjitură cu dovleac și mălai, începe prin a aduna ingredientele. Într-un bol mare, amestecă 150 g făină, 100 g mălai, 150 g zahăr, 1 plic praf de copt și un praf de sare. Aceste ingrediente uscate vor forma baza prăjiturii.

În continuare, adaugă 2 ouă, 150 g iaurt, 100 g unt topit, 250 g piure de dovleac (pe care îl poți pregăti conform rețetei de piure de dovleac) și 1 linguriță de esență de vanilie. Amestecă bine cu un tel sau mixer până obții o compoziție omogenă, fără cocoloașe.

Pregătește o tavă de 28-30 cm în diametru, tapetată cu hârtie de copt. Toarnă aluatul în tavă și nivelează-l cu o spatulă. Poți adăuga deasupra merisoare, stafide sau prune uscate pentru un plus de savoare.

Coace prăjitura în cuptorul preîncălzit la 180°C timp de 45 de minute, până când se rumenește uniform. După coacere, lasă să se răcească puțin, apoi taie în felii. Prăjitura are o textură moale și fragedă, devenind mai fermă la răcire.

Prăjitură cu dovleac și iaurt

Iaurtul adaugă o notă de prospețime și face prăjitura cu dovleac mult mai ușoară și pufoasă. Este ideală pentru un desert răcoritor de toamnă.

Începe prin a pune 300 g dovleac răzuit într-o tigaie cu 200 g zahăr și scorțișoară, lăsându-l la foc mic timp de 5-6 minute, până dă în clocot.

Între timp, amestecă 500 g iaurt cu 1 linguriță de esență de vanilie și 100 g zahăr. Ungem o tavă cu unt și așezăm prima foaie de aluat, întinzând uniform jumătate din compoziția de iaurt. Continuăm cu o altă foaie, apoi cu restul de iaurt, urmată de o altă foaie.

Adaugăm compoziția de dovleac și acoperim cu încă trei foi, unse între ele cu restul de iaurt. Coace prăjitura în cuptorul preîncălzit la 180°C până devine aurie. După ce s-a răcit, taie în porții și pudrează cu zahăr. Poftă bună!

Prăjitură cu dovleac și mascarpone

Mascarponele transformă această prăjitură într-un desert cremos și bogat, cu o umplutură catifelată și un gust delicat.

Pentru a pregăti prăjitura cu dovleac și mascarpone, începe prin a coace 300 g dovleac la cuptor și a-l transforma în piure. Într-un bol, amestecă 250 g mascarpone cu 100 g zahăr și 1 linguriță de esență de vanilie. Adaugă piureul de dovleac și omogenizează. Într-o altă lighean, bate 3 ouă cu 100 ml ulei și 100 ml lapte. Combină cele două amestecuri și încorporează 200 g făină și 1 plic de praf de copt. Toarnă compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și coace la 180°C timp de 35-40 de minute. Lasă să se răcească înainte de a servi.

Prăjitură cu dovleac și cremă de brânză

Combinația dintre dovleac și crema de brânză este divină. Această prăjitură se remarcă prin echilibrul dintre dulceața dovleacului și gustul ușor sărat al cremei de brânză.

Prăjitură cu dovleac și brânză de vaci

Pentru un desert mai ușor, dar la fel de savuros, prăjitura cu dovleac și brânză de vaci oferă un gust reconfortant, fiind potrivită și pentru cei care preferă deserturi mai puțin dulci.

Începe prin a coace 400 g dovleac tăiat cuburi până devine moale. Prepară umplutura amestecând 250 g cremă de brânză, 100 g zahăr, 1 ou, 1 linguriță de vanilie și 200 g dovleac copt.

Întinde o foaie de aluat în tava tapetată cu hârtie de copt. Toarnă umplutura de dovleac și brânză, apoi acoperă cu o altă foaie de aluat. Decupează forme pe deasupra pentru a permite aburului să iasă.

Coace la 180°C timp de 40-45 de minute sau până când plăcinta devine aurie. Lasă să se răcească înainte de a o porționa.

Prăjitură cu dovleac și ciocolată

Pentru iubitorii de ciocolată, această prăjitură cu dovleac și ciocolată este combinația perfectă între dulce și amărui, creând un contrast plin de savoare.

Pentru prăjitura cu dovleac și ciocolată, coaceți dovleacul tăiat felii la 180°C timp de 30 de minute, apoi lăsați-l să se răcească și curățați coaja. Scurgeți pulpa bine. Într-un bol, amestecați 200 g pulpa de dovleac cu 100 g unt mixat cu 150 g zahăr. Adăugați 3 gălbenușuri, 150 g făină, 1 plic praf de copt, 1 linguriță scorțișoară și 100 g nuci măcinate. Bateți albușurile și încorporați-le în aluat.

Turnați compoziția într-o tavă tapetată cu unt și făină și coaceți la 170°C timp de 20-25 de minute. Lăsați să se răcească, apoi glasați cu ciocolată topită amestecată cu unt. Porționați și serviți. 

Câte calorii are o porție de dovleac copt

Pe lângă gustul său delicios, dovleacul este nutritiv și asociat cu numeroase beneficii pentru sănătate.

Foarte nutritiv și bogat în vitamina A, dovleacul are un profil nutritiv impresionant.

Pe lângă faptul că este plin de vitamine și minerale, dovleacul are și un conținut relativ scăzut de calorii, deoarece este format din 94% apă (2).

De asemenea, este foarte bogat în beta-caroten, un carotenoid pe care corpul tău îl transformă în vitamina A.

Mai mult, semințele de dovleac sunt comestibile, nutritive și asociate cu numeroase beneficii pentru sănătate.

Radicalii liberi sunt molecule produse prin procesul metabolic al corpului tău. Deși sunt extrem de instabili, au roluri utile, precum distrugerea bacteriilor dăunătoare. Totuși, un exces de radicali liberi în corpul tău creează o stare numită stres oxidativ, care a fost asociată cu boli cronice, inclusiv boli de inimă și cancer.

Dovlecii conțin antioxidanți, cum ar fi alfa-carotenul, beta-carotenul și beta-criptoxantina. Aceștia pot neutraliza radicalii liberi, împiedicându-i să deterioreze celulele.

Dovleac - calorii

O porție de 245 grame de dovleac copt conține:

· Calorii: 63

· Grăsimi: 0,2 grame

· Proteine: 2 grame

· Carbohidrați: 12 grame

· Fibre: 3 grame

· Vitamina A: 245% din doza zilnică recomandată (DZR)

· Vitamina C: 19% din DZR

· Potasiu: 16% din DZR

· Cupru: 11% din DZR

· Mangan: 11% din DZR

· Vitamina B2: 11% din DZR

· Vitamina E: 10% din DZR

· Fier: 8% din DZR

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult