Aradul a pus gând rău ciorilor din oraș. Se pregătesc să-și construiască cuiburile și fac o mizerie de nedescris

62424438

Ciorile nu sunt niște păsări îndrăgite, așa că nu e de mirare că autoritățile din unele orașe, cum ar fi Aradul, le-au pus gând rău. În această perioadă se pregătesc să-și construiască cuiburile, iar asta se întâmplă mai mereu în centrul orașelor.

Ciorile fac, însă, mizerie și chiar un zgomot asurzitor. În plus, mașinile și aleile aflate în apropierea cuiburilor sunt permanent murdărite. Legea protejează, însă, aceste păsări şi toate metodele încercate de primării până acum n-au avut succes.

Ciorile se adună în număr mare în zonele centrale pentru că este mai cald cu cel puțin cu două grade, față de periferie.

Localnic:Se aud dimineața devreme și seara. Este un zgomot asurzitor. Și cu geamul închis se aud”.

Șoferii care își parchează mașinile sub copacii în care își fac veacul păsările au cel mai mult de pătimit și fac des vizite la spălătoria auto. Nici aspectul zonei nu este unul primitor.

Citește și
O contabilă a primit 23.000 de lire despăgubiri pentru hărțuire rasială, după ce șeful ei a strigat-o „cartof”
O contabilă a primit 23.000 de lire despăgubiri pentru hărțuire rasială, după ce șeful ei a strigat-o „cartof”

Femeie: Sunt prea multe și sunt aici distrugătoare de mașini. Cei care stăm aici trebuie să ne spălăm mașina în fiecare dimineață, că-i plin de excremente”.

Femeie: „Distruge tot și pe jos și mașinile, tot. Gălăgia este foarte mare și mai ales pentru cei care stau în zonă”.

Autoritățile locale au încercat să alunge ciorile cu diverse metode, fără să înregistreze vreun succes notabil.

Mihai Pascu, biolog: Se poate încercă îndepărtarea ciorilor din acest arbor, dar ciorile sunt pasările cele mai inteligente și se obișnuiesc relativ repede cu diferitele forme ce au fost încercate pentru îndepărtarea lor”.

În urmă cu trei ani, aici a fost adusă o bufniță artificială, care a fost amplasată într-un copac. Metoda a funcționat doar câteva zile.

Călin Bibarț, primarul orașului Arad: „Pe o interpretare din unele legi nu le poți face nimic. În perioada de cuibărit, dacă-i creezi disconfort maxim, adică îi strici cuibul cu totul cu ouă, odată, de două ori părăsește zona”.

Potrivit ornitologilor, cel mai eficient mijloc de a scăpa de ciori este prin îndepărtarea gunoaielor.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam, cadou de 200.000 de euro: Jake Paul și-a răsfățat „regina”
Jutta Leerdam, cadou de 200.000 de euro: Jake Paul și-a răsfățat „regina”
Citește și...
O contabilă a primit 23.000 de lire despăgubiri pentru hărțuire rasială, după ce șeful ei a strigat-o „cartof”
O contabilă a primit 23.000 de lire despăgubiri pentru hărțuire rasială, după ce șeful ei a strigat-o „cartof”

O contabilă al cărei șef îi striga în mod repetat cuvântul „cartof”, „cu un accent irlandez puternic”, a primit despăgubiri de peste 23.000 de lire sterline din partea unui tribunal, după ce s-a stabilit că a fost hărțuită pe criterii rasiale.

Statul italian a cumpărat o pictură celebră de Caravaggio cu 30 de milioane de euro, pentru patrimoniul național
Statul italian a cumpărat o pictură celebră de Caravaggio cu 30 de milioane de euro, pentru patrimoniul național

Statul italian a cumpărat o pictură realizată de maestrul baroc din secolele XVI–XVII, Caravaggio, pentru 30 de milioane de euro (25,9 milioane de lire sterline), una dintre cele mai mari sume plătite vreodată de Italia pentru o operă de artă.

Unde se află „Tunelul Morții”, cel mai întunecat și periculos tunel din lume. Este situat la o altitudine de 2.700 de metri
Unde se află „Tunelul Morții”, cel mai întunecat și periculos tunel din lume. Este situat la o altitudine de 2.700 de metri

Tunelul Anzob din Tadjikistan, Asia, cunoscut și sub numele de „Tunelul Morții”, este considerat cel mai întunecat și periculos tunel din lume, potrivit Express.

Recomandări
Război în Iran, ziua 12. Noi lovituri israeliene asupra Iranului și Libanului. Bombardamente în toiul nopții în Tel Aviv
Război în Iran, ziua 12. Noi lovituri israeliene asupra Iranului și Libanului. Bombardamente în toiul nopții în Tel Aviv

Am intrat în ziua a 12-a de când SUA și Israelul au lansat operațiunea militară în Iran. Israelul a lansat noi lovituri cu rachete asupra Iranului, dar și în Liban, asupra grupării Hezbollah, din sudul Beirutului.

Surse: SUA cer României permisiunea să folosească baza Kogălniceanu pentru eventuale intervenții în Orientul Mijlociu
Surse: SUA cer României permisiunea să folosească baza Kogălniceanu pentru eventuale intervenții în Orientul Mijlociu

Statele Unite ar fi cerut permisiunea să folosească baza de la Mihail Kogălniceanu pentru eventuale intervenții în Orientul Mijlociu.

Bugetul de stat pe 2026. Cine sunt pensionarii care ar putea primi ajutoare de 1.000 de lei. Pensiile rămân înghețate
Bugetul de stat pe 2026. Cine sunt pensionarii care ar putea primi ajutoare de 1.000 de lei. Pensiile rămân înghețate

Ministerul Finanțelor a publicat proiectul bugetului pe anul acesta. Pensiile rămân înghețate, dar cei cu venituri mici vor primi ajutoare de la stat. Sunt bani în plus pentru Apărare, Educație și Energie.