Ponta spune că va opri exporturile de cereale ucrainene prin România. „Fermierii au fost foarte afectaţi de acest lucru”

62531471

Victor Ponta, candidat independent la preşedinţia României, a declarat luni într-un interviu pentru Reuters că, dacă va fi ales, va opri exporturile de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră ale ţării pentru a proteja fermierii locali.

„A existat o politică de favorizare a cerealelor ucrainene în ceea ce priveşte accesul la facilităţile portuare în ultimii ani, în detrimentul cerealelor româneşti, iar fermierii români au fost foarte afectaţi de acest lucru”, a declarat Ponta.

România a contribuit la exportul a aproximativ 29 de milioane de tone de cereale ucrainene prin portul său Constanţa de la Marea Neagră în cei trei ani de la invazia Moscovei, devenind principala rută alternativă de ieşire a Ucrainei, menţionează Reuters, preluat de news.ro.

Chiar dacă renunță la favorizarea exportului de cereale, Ponta susţine că va menţine alte măsuri deja în vigoare pentru a sprijini Ucraina, inclusiv tranzitul de arme şi instruirea piloţilor ucraineni.

Ponta, despre golful cu Donald Trump: „Mă bate, cu greu, dar mă bate”

Victor Ponta a mai declarat că susţine ceea ce el numeşte „schimbările radicale” care au loc în Statele Unite. „Trebuie doar să fim pragmatici şi să înţelegem că la Washington lucrurile s-au schimbat fundamental şi că putem avea o relaţie bazată pe diferite criterii: pragmatism, interes comun şi colaborare militară”, a spus Ponta. „Slavă Domnului că joc golf şi slavă Domnului că nu-l bat pe preşedintele Trump la golf. Mă bate, cu greu, dar mă bate”, a adăugat fostul prim-ministru.

El a spus că va sprijini creşterea cheltuielilor de apărare ale României la peste 3% din PIB în 2026, faţă de 2,5% în acest an, şi a spus că se va concentra pe construirea bazei aeriene militare extinse de la Mihail Kogălniceanu, care găzduieşte trupe americane.

Ponta a declarat că abordarea sa „România pe primul loc” în UE şi NATO se va concentra pe sprijinirea aderării la UE pentru Moldova şi Balcanii de Vest, precum şi pe parteneriatele strategice cu Polonia şi Turcia, principala putere militară din Marea Neagră.

„Cred că România poate sprijini Moldova în caz de agresiune. Realist vorbind, România nu poate sprijini o altă ţară, fie ea Ucraina sau alta. Dar are capacitatea de a face acest lucru pentru Moldova”, susţine candidatul la prezidenţiale.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62521739
Autoritatea Electorală Permanentă a actualizat lista secţiilor de votare pentru alegerile din 4 mai şi numerotarea acestora

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că a actualizat lista secţiilor de votare pentru alegerile din 4 mai 2025 şi numerotarea acestora.

62531935
Cine este Lavinia Șandru, candidatul PUSL la alegerile prezidențiale 2025. O carieră politică diversă, pigmentată cu filme

Lavinia Șandru este candidatul susținut de Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) la alegerile prezidențiale din 2025. ȘtirileProTV.ro vă prezintă cele mai importante informații despre acest politician: fostă jurnalistă și actriță.

62532840
Cine este Daniel Funeriu, candidat independent la alegerile prezidențiale. Cele mai importante momente din cariera sa

Daniel Funeriu este unul dintre candidații independenți care s-au înscris în cursa pentru alegerile prezidențiale din 2025. Știrile ProTV vă prezintă cele mai importante informații despre acest politician, europarlamentar și fost ministru al Educației.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Preşedintele Nicuşor Dan face declaraţii la ora 21:00. Este aşteptat să anunţe numele premierului desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va suștine astăzi la ora 21:00 declarații de presă la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 19h13m02s498
Portretul profesorului din România. Ce spun cifrele despre cei care educă aproape 3 milioane de copii

De Ziua Mondiala a Profesorului, fiecare dintre noi are un nume în minte. Al unui dascăl care ne-a încurajat, îndrumat, sau poate că a descoperit un talent neștiut.