Nicuşor Dan: „Nu se pune problema ca eu să mă retrag. În turul doi intră Crin Antonescu sau eu”

62516380
Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a reiterat marţi că nu se va retrage din cursa prezidenţială, adăugând că va discuta, în perioada următoare, atât cu preşedinta USR, Elena Lasconi, cât şi cu "mai multă lume".

Întrebat, la Parlament, dacă nu crede că mai mulţi candidaţi vor fragmenta votul pe zona pro-europeană, el a spus că acestea "sunt chestiuni colaterale".

"Există riscul acesta, dar cel puţin pentru moment nu există riscul ca un candidat pro-occidental să nu intre în turul doi. (...) Avem un vot în două tururi. Aşa cum sunt lucrurile în momentul acesta, în turul doi o să intre un candidat pro-occidental. Dacă votul ar fi azi, acest candidat ar fi sau Crin Antonescu sau eu.

Şi nu cred să se schimbe multe în această campanie şi eu nu mă adresez doar unui anumit public, mă adresez publicului - şi publicului aşa-zis izolaţionist şi publicului pro-occidental, încercând să conving că România are nevoie de o schimbare reală, pe de o parte, şi pe de altă parte să rămână în Uniune şi în NATO.

Nu se pune problema ca eu să mă retrag. Şi o să am discuţii cu multă lume", a declarat Nicuşor Dan, la finalul şedinţei Comisiilor de administraţie, care au avizat favorabil bugetul Primăriei Capitalei.

Referitor la o variantă de compromis, pe care ar putea-o lua în calcul, vizavi de Elena Lasconi, respectiv o eventuală susţinere pentru aceasta la Primăria Capitalei dacă ea se retrage din cursa pentru Cotroceni, Nicuşor Dan spune că "sunt multe discuţii care pot să aibă loc". El a precizat însă că în acest moment un astfel de scenariu nu există.

"Bineînţeles că sunt discuţii cu diferite ipoteze şi nu doar cu Elena Lasconi, ci cu mai multă lume. Pe de o parte, acest scenariu nu a existat, nu a fost discutat, pe de altă parte e destul de greu să le spui bucureştenilor: "votează-l pe X", "votează-l pe Y", pentru că sunt oameni care se informează şi votează cum decid ei", a explicat edilul Capitalei.

Întrebat dacă Elena Lasconi ar fi capabilă să conducă Primăria Capitalei, el a răspuns: "Da, e o femeie foarte capabilă".

Nicuşor Dan a menţionat că, înainte de a-şi lansa candidatura, a făcut un astfel de sondaj, care i-a spus că trebuie să meargă mai departe.

"Aţi văzut astea în spaţiu public - eu sunt între 17 şi 20% şi doamna Lasconi e la 7 - 8%", a completat primarul Capitalei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Nicuşor Dan şi-a lansat site-ul de campanie pentru prezidenţiale: Până în 15 martie trebuie să strângem 200.000 de semnături

Candidatul la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, și-a lansat site-ul de campanie.

Lasconi, întrebată dacă se aşteaptă ca Nicuşor Dan să facă un pas de la prezidenţiale: Da, ar fi pertinent să se întâmple

Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că ar fi ”pertinent” ca primarul Capitalei, Nicuşor Dan, să facă un pas în spate din cursa prezidenţială, dar a precizat că nu i-a cerut şi nu îi va cere acest lucru.

Regretele lui Ciolacu, ”hipnoza colectivă” a unui ”fals-Mesia” și cum ”buna guvernare” nu aduce voturi: ”Bine ai venit, Crin”

Delegaţii congresului extraordinar al PSD au validat cu o imensă majoritate candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. Au existat însă și 18 social-democrați care au votat împotriva lui Antonescu, precum și 14 care s-au abținut.  

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.