Elena Lasconi, primele declarații după ce a intrat în turul 2: „Românii patrioți au rezistat de 10 ori invaziilor rusești”

×
Publicitate

Elena Lasconi s-a calificat în finala de pe 8 decembrie. L-a înfrânt pe liderul PSD Marcel Ciolacu, și este în turul doi al alegerilor prezidențiale, după Călin Georgescu.  

Conferința a început cu declarațiile lui Dominic Fritz, primarul orașului Timișoara, care a mulțumit susținătorilor Elenei Lasconi pentru voturile lor și a vorbit despre mizele scrutinului de peste 2 săptămâni.

La scurt timp, pe scenă, a apărut și Elena Lasconi care și-a început declarația cu un mesaj către „toți românii care au fost subestimați”, adăugând că „acest rezultat este al vostru”.
„Pentru toți românii cărora li s-a spus că nu se poate, acest rezultat este al vostru”

„Promit că voi da totul pentru a mă ridica la așteptările tutror românilor. Cel care au votat un alt candidat le promit că voi fi președintele tuturor românilor. Voi munci neobosit în următoarele două săptămâni, cum nu am obosit în toată viața mea”.

„Marcel Ciolacu și-a acceptat înfrângerea, este un gest de normalitate”

„În familie știm ce este muncă, nu trăim din pensii speciale sau cadouri de la dezvoltatori imobiliari țepari (...) Vreau să consturim o țară în care poți trăi din munca ta, în care statul muncește pentru tine, nu tu pentru el. Votul transmite un mesaj clar: ne-am săturat să fim disprețuiți. Vreo o democrație în care votul nostru contează, în care vocea noastră contează. (..) pentru prima dată de la Revoluție, partidele sistem nu au reprezentanți în turul doi, votul de ieri a fost un vot de blam față de modul în care se face politică.”

„Povestea nu se încheie aici, oricât de mult am vrea să savurîm această victorie, ne aflăm în fața unui pericol pe care nu l-am crezut posibil, într-o confruntare între păstrarea democrației și putinism (...) Georgescu este un admirator al lui Putin, un om pe față anti NATO și UE, un ceușist. Vrea să scoată România din circuitele internaționale. Vrea să distrugă tot ce ne asigură prosperitatea noastră. (...) Românii patrioți au rezistat de 10 ori invaziilor rusești, vom rezista si acum.

 Da, Europa, da, NATO”.

„Garantez forțelor democratice și pro-europene că vom lăsa orgoliile la garderobă și vom face propuneri concrete pentru a ne apăra în fața acestui pericol. USR nu este perfect și credeți-mă știu asta, dar nu a trădat valorile Revoluției. Independența față de Rusia și un viitor euro-atlantic au fost visul nostru din 1989 și pe care trebuie să-l apărăm. Votul de ieri a fost un vot împotriva acestei guvernări care i-a umilit pe români cu aroganțe, prețuri mari și taxe! Furia noastră nu trebuie să devină o vulnerabilitate exploatată de Rusia. Furia nu trebuie să ne arunce în trecut. Să transformăm furia în speranță pentru România democratică, pentru care au murit oameni la Revoluție”.

 „Nu prin furie pe Europa sau pe TikTok îți demonstrezi patriotismul”.

„Am întâlnit mii de români din țară și din Diaspora, le-am ascultat bucuriile, supărările și ambițiile. Dacă nu iubeam deja România cu toată firea mea, acum nu mai am niciun dubiu. România are un potențial nelimitat, mult mai mare decât ne lasă politicienii vechi să credem.
Dragi prieteni vreau să mă adrssez celor din diaspora. Toată lumea are pe cineva în diaspora. Indiferent de unde v-ați făcut casă, brațele noastre vor fi mereu deschise pentru voi. Vom face totul pentru a construi o Românie în care să vă întoarceți cu drag, avem nevoie de ideile voastre, de criticile voastre pentru această construcție.
Vă mulțumesc pentru mobilizarea de ieri și vă aștept la urne pe 1 și 8 decembrie!”

„Aș vrea să pot lua fricile românilor prin puterea cuvintelor mele, dar singurul antidot la aceste frici este votul, un vot masiv pentru viitor, pentru democrație, pentru România.”

Aceasta a fost prima declarație a Elenei Lasconi după ce ultimele date au clasat-o pe al doilea loc, după Călin Georgescu 

Lasconi i-a avut alături pe Cătălin Drulă, Dominic Fritz și Clotilde Armand și o parte dintre susținătorii ei, la Romexpo.

Luni, Elena Lasconi a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de mulțumire pentru alegătorii săi, după ce l-a depășit pe Marcel Ciolacu cu peste 2.000 de voturi.

De altfel, încă de luni dimineață, colegii săi din USR au declarat-o învigătoare în fața lui Marcel Ciolacu și au spus încă de pe atunci că ea este cea care va merge în turul doi, alături de Călin Georgescu.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Lamine Yamal, interzisă pe TikTok: „Eram supărată!”
Iubita lui Lamine Yamal, interzisă pe TikTok: „Eram supărată!”
Citește și...
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”

Șeful delegației trimise de Donald Trump să supravegheze alegerile din România a prezentat concluziile vizitei sale. Oficialul american a lăudat sistemul electoral din țara noastră, numindu-l „un model de transparență, securitate și dedicare civică”.

Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”

Judecătorii Curții Constituţionale a României au respins, joi, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale depusă de George Simion. După acest apel al șefului AUR, judecătorii vor continua cu validarea victoriei lui Nicușor Dan.

Recomandări
Canicula a pus stăpânire pe București și 13 județe. Urmează o schimbare bruscă a vremii, cu furtuni și ploi torențiale

După câteva zile în care temperaturile au crescut treptat, canicula s-a instalat în București și 13 județe din țară. La prânz, căldura a devenit greu de suportat, iar disconfortul termic i-a convins pe mulți să renunțe la activitățile în aer liber.

Legea salarizării provoacă nemulțumiri. Sindicatele din Educație și Sănătate amenință cu proteste și grevă generală

Noua formă a proiectului legii salarizării naște nemulțumiri în rândul angajaților din Educație, Sănătate și Asistență Socială.

Armata SUA anunță că doi soldați au murit și unul este dat dispărut în urma atacurilor Iranului asupra unei baze din Iordania

Armata americană a anunțat primele victime în rândul trupelor americane, cauzate de atacul Iranului, precizând că doi soldați au fost uciși și un altul este dat dispărut în urma unui atac asupra unei baze din Iordania.