Ana Birchall: „Fără a discuta de persoane, strict legal, toate cererile depuse azi la CCR sunt inadmisibile”

62491710

Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei, a precizat, joi, că, strict legal, toate cererile depuse joi la CCR sunt inadmisibile şi sunt "simple exerciţii de imagine" ale celor care le fac.

"Fără a discuta de persoane, strict legal, toate cererile depuse azi la CCR sunt inadmisibile şi sunt simple exerciţii de imagine ale celor care le fac! Simplu! Asta este legea! Că ne place sau nu ne place! Că ar trebui schimbată legea este altă discuţie şi evident că trebuie schimbată! Aşa după cum trebuie reformată şi CCR, după cum tot spun de ani de zile!", a transmis pe Facebook Ana Birchall, care a candidat la alegerile prezidenţiale în primul tur.

Ea a mai menţionat că CCR trebuie să clarifice de ce nu a luat în seamă documentele prezentate în CSAT.

"Este "interesant" că CCR nu a luat în seamă, deşi putea cere pentru analiză şi fundament, documentele prezentate în CSAT, şedinţa CSAT fiind înaintea deciziei CCR! De ce nu a făcut-o este pentru CCR să clarifice!", a mai transmis Ana Birchall.

Fostul ministru al Justiţiei a mai arătat că, potrivit legii, CCR mai poate fi implicată în aceste alegeri doar cu ocazia validării turului II al alegerilor prezidenţiale, respectiv a validării rezultatului alegerilor.

"Aşa cum am tot spus, evident ca aceste alegeri au fost profund viciate şi cel mai înţelept pentru democraţie, dar şi pentru respectarea voinţei şi votului românilor, este invalidarea turului I şi reluarea alegerilor! Toate celelalte aspecte privind finanţarea sau alte posibile infracţiuni sunt de competenţa Parchetului General şi DIICOT, care ar fi trebuit sa se sesizeze de multă vreme", a mai scris Birchall.

Ea a mai menţionat că BEC poate să se întrunească şi să decidă reluarea turului I, "în lumina documentelor şi probelor CSAT".

"Aşa după cum şi BEC poate să se întrunească şi, în lumina documentelor şi probelor CSAT, să decidă reluarea turului I tocmai pentru că este vital pentru România să aibă alegeri libere, nefraudate! În orice situaţie, mergeţi la vot, pentru ca fiecare vot chiar contează!", a mai transmis Birchall.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62500765
Nicuşor Dan: „Călin Georgescu, un biet impostor, şi-a falsificat biografia, azi spune una, mâine spune alta”
Primarul capitalei, Nicuşor Dan, a dat joi un mesaj privind turul doi al alegerilor prezidenţiale, arătând că, deşi clasa politică din România merita o lecţie, experimentul pe care îl trăim de două săptămâni riscă să ne ia din UE şi NATO.
62500660
Începe votarea în străinătate pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Au fost înfiinţate 950 de secţii de votare
Autoritatea Electorală Permanentă informează că startul votării pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale va fi dat în străinătate, prima secţie de votare urmând să fie deschisă în Noua Zeelandă, vineri, 6 decembrie, la ora 01:00, ora României.
62192144
Mihai Fifor (PSD Arad): Locul nostru este alături de democraţiile consolidate. Votez pentru continuarea acestui drum
Preşedintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, afirmă că drumul european şi euro-atlantic este singura cale pentru ţara noastră, iar soarta tuturor depinde de votul de la turul doi al alegerilor prezidenţiale.