Ana Birchall şi-a anunţat candidatura independentă la prezidenţiale. „Lupt pentru a face România un stat european respectat”

62044444
Agerpres

Fosta ministră a Justiţiei Ana Birchall a anunţat că va candida independent la alegerile prezidenţiale.

„Obiectivul meu este să fac vocea tuturor românilor care cred într-o Românie aşa cum şi-o doresc ei, să fac această voce auzită, cu curaj şi responsabilitate. Să ştiţi că eu am fost crescută de părinţii şi bunicii mei să nu îmi plec capul şi să nu îmi întorc privirea în faţa unor nedreptăţi. Vă spun că România nu poate să se dezvolte, România nu poate creşte, România nu poate să îşi deşcătuşeze potenţialul, atâta timp cât totul se clădeşte pe nisipurile mişcătoare a unei corupţii organizate, a unei imposturi şi a unei incompetenţe şi îmi asum ce spun. Corupţie organizată”, a afirmat Ana Birchall, întrebată dacă e de părere că va rupe suficiente voturi de la PSD încât să intre în turul al doilea al alegeri, care este obiectivul ei şi de ce s-a gândit la o candidatură independentă la prezidenţiale.

Ea a adăugat că „este regretabil că în România anului 2024 situaţia din justiţie, în acest moment, cine ştie şi cine are curaj să spună adevăratul, este mult mai gravă decât în 2017, 2018 şi 2019”.

„În continuare ai dosare care sunt închise. Cad efectiv ca popicele. Fie că se elimină probele, fie că intervine faimoasa prescripţie specială, fie că stau dosarele cu anii în Camera preliminară, fie că ies din puşcărie, cum e cazul domnului Mazăre. Eu am realizat extrădarea domnului Mazăre şi nu vorbim aici de persoane. Vorbim de o persoană care râdea în nas autorităţilor români de pe plaja din Madagascar, am realizat acea extrădare în două zile, acum câteva zile a ieşit din puşcărie, niciun leu din prejudiciul datorat statului român, 114 milioane de euro”, a completat fosta ministră a Justiţiei.

Aceasta a mai precizat că va candida la alegerile prezidenţiale „tocmai pentru a face vocea românilor care vor o Românie în care să creadă şi am această determinare să o fac auzită”.

Conform site-ului propriu, Birchall explică că a ales să candideze pentru funcţia de Preşedinte al României deoarece „Fiecare român înfruntă în fiecare zi nedreptatea. Fiecare român duce o luptă inegală cu incompetenţa şi abuzul, cu legile care se aplică strâmb sau doar pentru unii, cu grupurile de interese care fură sistematic fonduri, voturi şi ani din viaţa fiecărui cetăţean. Candidez pentru a îndrepta, din fruntea ţării, aceste nedreptăţi. Ştiu şi pot să o fac, pentru că profesia mea este aplicarea şi respectarea legii, iar credinţa mea a fost mereu curajul”.

Ana Birchall a explicat şi motivul pentru care a ales o candidatură independentă.

„România are nevoie de un preşedinte imparţial şi independent, nu de un preşedinte care să fie în realitate un preşedinte de partid sub sau o mari- onetă a baronilor sau a grupurilor de interese. Un preşedinte care să reprezinte toţi românii, nu jocurile de culise sau ordinele şoptite de X sau Y. Sunt singurul candidat cu adevărat independent pentru o Românie cu ade- vărat independentă şi dreaptă cu toţi românii. Voi fi primul preşedinte cu studii de drept din istoria României, o garanţie a justiţiei independente şi a respectului pentru Constituţie şi pentru lege. Am luptat, lupt şi voi continua să lupt pentru a face România un stat european respectat, cu oameni mândri şi cu credinţă în viitor”, a scris Birchall, pe site-ul propriu.

Ana Birchall, în vârstă de 50 de ani, este născută în Mizil, judeţul Prahova. Ea a fost ministră a Justiţiei, în Cabinetul Dăncilă în perioada 24 apirlie - 4 noiembrie 2019. Ea a fost exclusă din PSD, pe 12 noiembrie 2019, împreună cu Cosmin Guşă. „Am hotărât excluderea din PSD a celor care au votat pentru învestirea Guvernului Orban, o decizie pe care am discutat-o în Comitetul Executiv Naţional anterior”, a anunţat la acea vreme Viorica Dăncilă, care conducea formaţiunea.

Între 4 ianuarie şi 29 iunie 2017 a fost ministră pentru Afaceri Europene. Ea a fost deputată în legislaturile 2012-2016 şi 2016-2020.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ungurii vor avea propriul candidat la Președinția României. ”Chiar este un prezidențiabil”

Senatorul UDMR Tanczos Barna a declarat luni că încă nu ş-au stabilit candidatul la alegerile prezidenţiale, dar speră să îl convingă pe preşedintele Kelemen Hunor să candideze, pentru că este un prezidenţiabil.

Purtătorul de cuvânt al PNL: După 9 iunie se decide dacă va fi modificată data alegerilor prezidențiale

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat vineri seara că după alegerile din 9 iunie se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.