Șeful AEP, Toni Greblă: „Alegătorii trebuie să aibă încredere că sistemul electoral românesc este unul sigur”

62334994
Agerpres

Cu ocazia împlinirii a 21 de ani de activitate a Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, președintele instituției, îi asigură pe alegători că sistemul electoral românesc este unul sigur.

În anul electoral 2024, alegătorii trebuie să aibă încredere că sistemul electoral românesc este unul sigur, care oferă garanţii de securitate la toate nivelurile şi care conferă, din punct de vedere tehnic, condiţii de maximă corectitudine şi transparenţă, în acord cu exigenţele standardelor europene şi internaţionale în materie - este mesajul transmis marţi de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, cu ocazia împlinirii a 21 de ani de activitate a instituţiei.

Potrivit preşedintelui AEP, sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV) a eliminat posibilitatea votului multiplu, iar implementarea soluţiei tehnice de blockchain în SIMPV şi în Sistemul informatic de centralizare a proceselor-verbale (SICPV) face imposibilă apariţia ingerinţelor de orice fel în fluxul de date'', se arată în mesaj.

''În ceea ce priveşte activitatea de finanţare a partidelor politice, încă de la preluarea mandatului de conducere a instituţiei, am exprimat foarte clar că voi lua toate măsurile necesare pentru a asigura echidistanţa faţă de formaţiunile politice şi exercitarea riguroasă a controlului finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu respectarea principiilor independenţei, imparţialităţii, legalităţii şi transparenţei. Utilizarea corectă a instrumentelor pe care le avem la dispoziţie ca Autoritate cu atribuţii de control în sfera finanţării partidelor politice presupune şi asigurarea aplicării unitare a reglementărilor legale în activitatea de finanţare a formaţiunilor politice şi a campaniilor electorale. Ca atare, prin acţiunile de îndrumare şi prevenţie derulate de AEP, dintre care menţionez instruirile periodice, parteneriatul cu Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) şi ghidurile elaborate de Autoritate, ne propunem să prevenim abaterile de la prevederile legale şi să uniformizăm interpretarea şi aplicarea normelor din domeniul financiar-contabil'', se mai arată în mesajul lui Toni Greblă.

El mai afirmă că organizarea proceselor electorale în cele mai bune condiţii se poate realiza doar prin parteneriat, cooperare şi dialog instituţional coerent şi eficient.

Toni Greblă: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român”

''În acest sens, îmi exprim recunoştinţa pentru buna cooperare cu partenerii noştri din instituţiile cu atribuţii în organizarea alegerilor, precum Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), Institutul Naţional de Statistică (INS), Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) şi Poşta Română'', mai spune Greblă, potrivit Agerpres.

În ziua de 29 octombrie 2003, prin voinţa a peste 8.900.000 de alegători români, au fost consfinţite aspiraţiile privind alinierea ţării noastre la valorile şi principiile democraţiilor europene, materializate prin publicarea, în Monitorul Oficial, a Legii de revizuire a Constituţiei României.

"Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum", potrivit art. 2 alin. (1) din Constituţia României, republicată. În vederea împlinirii acestui deziderat, la art. 73 a fost introdusă dispoziţia privind reglementarea, prin lege organică, a sistemului electoral şi a organizării şi funcţionării Autorităţii Electorale Permanente.

''Prin activitatea dedicată dezvoltării şi modernizării sistemului electoral, desfăşurată în cei 21 de ani de la înfiinţare, activitate caracterizată de determinare, consecvenţă, eficienţă, profesionalism şi responsabilitate, Autoritatea Electorală Permanentă a contribuit, în mod esenţial, la obţinerea, de către România, a statutului de democraţie consolidată. Experienţa acumulată în cei 21 ani de activitate, însumând organizarea a 36 de procese electorale şi asigurarea bunei desfăşurări a acestora, îi conferă Autorităţii Electorale Permanente legitimitate, credibilitate şi statutul de instituţie matură, capabilă să se adapteze la evoluţiile societăţii şi la nevoile şi dorinţele legitime ale cetăţenilor pe care îi serveşte'', se mai menţionează în mesajul preşedintelui AEP.

Garantarea alegerilor libere, corecte şi transparente rămâne cheia activităţii Autorităţii Electorale Permanente, în timp ce exercitarea dreptului la vot rămâne cheia implicării şi participării directe a cetăţenilor la bunul mers al societăţii, ambele fiind esenţiale pentru parcursul democratic al României, conchide Toni Greblă.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Președintele AUR confirmă faptul că s-au cerut 60.000 de euro pentru un loc de candidat la alegerile europarlamentare

Preşedintele AUR, George Simion, confirmă faptul că a fost cerută suma de 60.000 de euro candidaţilor AUR la alegerile parlamentare din 2024.

23 de partide şi alianţe au depus liste de candidaţi în Bucureşti. Pe cine mizează marile formațiuni politice

Un număr de 23 de partide şi alianţe au depus liste de candidaţi în circumscripţia Bucureşti pentru alegerile parlamentare de la 1 decembrie.

Candidatura unui primar PNL la Senat, respinsă de aceeași instanță care i-a validat mandatul. Anunțul Tribunalului Alba

Tribunalul Alba a respins joi candidatura la Senat a primarului din Zlatna, Silviu Ponoran, aflat pe prima poziţie pe lista PNL pentru parlamentare, decizia instanţei putând fi atacată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Primul Boeing 738 Max 8 din flota TAROM a ajuns în țară. Pe ce rute va zbura avionul ”Mircea Lucescu” | VIDEO

Prima aeronavă Boeing 738 Max 8 a intrat, sâmbătă, în flota TAROM. Se numeşte Mircea Lucescu şi are 189 de locuri. Avionul va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid şi Cluj.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.