Alegeri locale în Iași, 2024. Cine sunt candidații la funcția de primar. PSD și PNL au candidați separați

62453121
Inquam Photos / George Calin

Potrivit datelor centralizate de Expert Forum, în urma informațiilor publicate de Biroul Electoral Central, în municipiul Iași s-au înscris în cursa electorală pentru funcția de primar, la alegerile din iunie 2024, nouă candidați.  

Harta interactivă a tuturor candidaților la alegerile locale din iunie 2024, un instrument online util pentru alegătorii care vor să consulte listele complete ale ofertelor electorale, poate fi consultată aici.

Candidații la funcția de primar în Iași:

- Mihai Chirica (PNL)
- Radu Balanișcu (PSD)
- Tudor Ciuhodaru (AUR)
- Mihail Pintilei (PUSL)
- Marius Bodea (Alianța Dreapta Unită)
- Ionel Blăjuț (Partidul Societății Ieșene)
- Cosette Chichirău (Partidul România - Echitate, Comunitate, Onestitate)
- Cătălin Abalașei (Partidul Pro România)
- Sebastian Buduroi (Partidul Lege Educație Unitate)

Preşedintele Organizaţiei Municipale Iaşi a PSD, Bogdan Balanişcu, a declarat că îşi doreşte funcţia de primar pentru "Iaşiul profund, ieşenii de după blocuri". El a mai spus totodată că îşi doreşte să transforme Iaşiul din oraşul machetelor în unul al proiectelor.

"Candidez pentru onorabila funcţie de primar al municipiului Iaşi, alături de colegii mei pentru poziţiile din Consiliul Local. Simt responsabilitate pentru oraşul Iaşi. Având alături de mine o echipă de oameni competenţi, ce reprezintă toate sectoarele profesionale şi toate vârstele, îmi asum să fiu un primar al fiecărui ieşean şi să redau Primăria comunităţii, transformând-o într-o instituţie deschisă pentru fiecare cetăţean. Azi a avut loc evenimentul de lansare a candidaturilor. Sunt mândru de oamenii care mă înconjoară şi am încredere că pe 9 iunie, avându-i lângă mine pe social-democraţi şi pe ieşeni, îl trimitem pe 'primarul machetelor' acasă. Transform Iaşiul machetelor în Iaşiul proiectelor, pentru că sunt pragmatic, hotărât şi asumat", a afirmat Balanişcu, potrivit Agerpres.

Președintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat că "Iaşiul va avea de ales între ceea ce are acum, liberalul Mihai Chirica şi Marius Bodea". Despre acesta din urmă, Drulă a afirmat că este "un om care a arătat în activitatea lui că ştie ce să facă, ştie să aducă plus valoare".

La rândul său, preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat că "PSD şi PNL au alergie la democraţie", menţionând în acest sens că "au încercat să desfiinţeze un partid politic de dreapta care este ferm angajat în bătăliile electorale".

Primarul Mihai Chirica a afirmat că, după alegerile locale din iunie, în următorul Consiliu Local îşi doreşte ca liberalii să aibă "o majoritate deplină", astfel încât echipa sa "să îşi facă corect treaba".

"Dacă vom avea majoritatea asigurată prin consilierii locali al PNL, atunci vom merge cu pieptul dezgolit în următorii patru ani, cu doi viceprimari de la PNL până la capăt. Dacă nu vom reuşi să strângem 14 mandate, şi amintesc celor care merg la vot că ne trebuie şi consiliu, nu numai primar, atunci va trebui să facem alianţă cu altă formaţiune politică, funcţie de rezultatele consultărilor care vor avea loc la nivelul Consiliului Local, funcţie de opţiunile de la nivel central, de strategia pe care partidul o va aplica. E foarte important pentru mine, în calitate de soldat disciplinat. În felul acesta ne vom alege şi partenerul pentru guvernarea locală pentru următorii patru ani. Eu sper să strângem 14 mandate, să scăpăm de gâlceava unor ruperi din alte partide mai mult sau mai puţin binevoitoare şi să ne vedem de treabă. Eu cred că chiar dacă anul 2020 a plecat sub un conflict generalizat cu USR, Dumnezeu a fost blând cu noi patru ani şi ne-a dat soluţii de fiecare dată. Nu aduce anul ce poate să aducă ziua", a spus Chirica atunci când a fost întrebat cum îşi doreşte să arate viitorul Consiliu Local Municipal.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Alegeri locale în Arad, 2024. Cine sunt candidații la funcția de primar. Unul dintre ei a promis ”zero taxe”

Opt candidați s-au înscris în cursa electorală pentru funcția de primar al municipiului Arad, la alegerile locale din 2024.  

Alegeri locale 2024. Unde votăm dacă în ziua alegerilor suntem în altă localitate decât cea în care avem domiciliul

Pentru alegerile locale din septembrie 2024 se aplică reguli noi privind exercitarea dreptului de vot de către alegătorii care au reședință, adică o adresă înregistrată, diferită față de cea de domiciliu.  

Recomandările BEC privind interacţiunea la urne cu persoanele transgender, la alegerile din 9 iunie

Biroul Electoral Central a transmis birourilor electorale din ţară, cât şi şi Autorităţii Electorale Permanente (AEP) o listă de recomandări ale Asociaţiei Accept privind interacţiunea la urne cu persoanele transgender, la alegerile din 9 iunie.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.