Fenomenul care ia amploare în România înainte de alegeri. Ce fac tot mai mulți români

62162731
Shutterstock

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, luni, că la nivel naţional există o creştere cu 112% a cererilor pentru obţinerea de vize de flotant, faţă de alegerile de acum patru ani.

"În ţară procentul este cu 112% mai mare decât la alegerile precedente. Sunt judeţe care au cifre record. Vreau să subliniez că, potrivit legii, organele de poliţie efectuează verificări atunci când sunt sesizate", a spus Predoiu, într-o videoconferinţă cu prefecţii din judeţe privind alegerile locale.

El a precizat că până acum au fost transmise poliţiei 7.261 de solicitări privind 6.879 de persoane şi s-au constatat nereguli în legătură cu 451 de persoane, respectiv 6,6% dintre cazurile verificate.

"Deci fenomenul există, nu este generat din altă parte decât de la cei care organizează structura cu astfel de practici. Sigur, dumneavoastră, prefecţii, nu aveţi afiliere politică, la fel şi subprefecţii, sunteţi independenţi, însă e datoria mea să vă facem această informare, iar în continuare structurile MAI îşi fac treaba. Dar acest fenomen depăşeşte puterea de intervenţie a Ministerului Afacerilor Interne şi eu v-o semnalez ca atare. V-am spus-o şi data trecută, v-o spun şi acum. Văd că nu mai sunt reclamaţii legate de fenomen, dar el a crescut", a adăugat ministrul de Interne.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62152690
BEC constată nereguli în desemnarea preşedinţilor mai multor Birouri Electorale de circumscripţie. Deciziile luate

Biroul Electoral Central dispune reluarea operaţiunilor de desemnare a preşedinţilor Birourilor Electorale din mai multe judeţe, după ce a primit contestaţii legate de modul în care magistraţii au fost desemnaţi în respectivele Birouri Electorale.

62152690
Alianţele electorale pot susţine candidaţi independenţi la primării, consilii locale şi judeţene. Hotărâre adoptată de BEC

Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat o hotărâre care prevede că alianţele electorale pot susţine candidaţi independenţi la primării, consiliile locale şi cele judeţene.

 

62152690
Biroul Electoral Central, constituit legal pentru alegerile din 9 iunie. Cine sunt reprezentanții partidelor

Biroul Electoral Central pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie a fost constituit legal sâmbătă, 16 martie 2024.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.