Kamala Harris, părăsită în alegeri de o mare comunitate din SUA. Democrata s-a trezit fără un număr considerabil de voturi

×
Publicitate

Este o noapte decisivă în Statele Unite, unde este în plină desfășurare numărarea voturilor la alegerile prezidențiale. Potrivit rezultatelor parțiale, Donald Trump conduce cu puțin peste 51%, în timp ce Kamala Harris a rămas în urmă cu 47,3 procente.

Pentru câștigarea scrutinului, este nevoie cel puțin 270 de voturi din numărul total de mandate din Colegiul Electoral, iar Trump are deja 230, potrivit estimărilor Associated Press.

Kamala Harris a obținut, până acum, aproximativ 192 electori, dar niciunul dintre cele șapte state-cheie, care ar putea înclina balanța, nu a fost adjudecat de vreuna din tabere.

Potrivit unor sondaje realizate de NBC News, o mare și neplăcută surpriză pentru democrați a venit din partea comunității latino-americane. Aici, Kamala Harris a pierdut un număr considerabil de voturi.

Pe de altă parte, datele exit-poll-ului realizat de Edison Research arată 31% dintre alegători sunt extrem de preocupați de starea economică a țării. 14% dintre cetățeni au fost influențați de problema avorturilor, iar 11 procente de cea a migranților.

Cum a votat Kamala Harris

Donald şi Melania Trump au votat, marți, în Palm Beach, Florida. Candidatul republican a continuat să-și mobilizeze electoratul până în ultima clipă.

Donald Trump: „Mă simt foarte încrezător. Și simt că am deja cu un avans foarte mare și se pare că republicanii s-au prezentat în forță, la urne”.

A continuat, apoi, prin a critica sistemul de vot electronic.

Donald Trump: „Au cheltuit atâția bani pe mașinării. Sincer, dacă ar fi folosit buletine de hârtie, s-ar fi terminat votările până la 22:00. Și apropo, costul cu buletinele de hârtie ar fi fost de doar 8% din costul actual”.

Kamala Harris și-a exprimat opțiunea prin corespondenta și așteaptă primele rezultate la Universitatea Howard din Washington, renumita instituţie de învăţământ superior afro-american.

Cu această alegere simbolică, vicepreşedinta va aduce un omagiu scolii pe care a absolvit-o în urmă cu 40 de ani. În drum spre instituție, candidata democrată a făcut o oprire și la sediul ei de campanie din Washington.

Deși părea cam obosită, Harris a ținut totuși să mulțumească celor din echipa ei. Și chiar a făcut o glumă pe seama unui angajat care vorbea la telefon și nu era atent.

Pe de cealaltă parte, în tabăra republicanilor, Melania Trump le-a mulțumit și ea celor din echipa soțului ei.

Donald Trump: Sper să ne vedem în seara asta. Totul va fi minunat. Prima doamnă vine și ea. Este de-a dreptul impresionată de munca voastră. Vrei să le spui ceva?

Melania Trump: Ați făcut o treabă grozavă. Știu cât de greu a fost să munciți atâtea ore. Știu cât de mult muncește soțul meu.

La urne au ajuns și cei doi candidați la funcția de vicepreședinte. Democratul Tim Walz și-a exprimat opțiunea în Minnesota, împreună cu soția și fiul său.

Tim Walz, candidatul democrat la vicepreședinție: „Este cu siguranță un moment istoric. Variantele pentru care trebuie să optați în această săptămână sunt foarte serioase. Una propune o viziune întunecată, distopică, care vrea să ne despartă, care răspândește zvonuri și minciuni și care vrea să pună în pericol viața oamenilor, față de o viziune care vorbește despre unitate, ca cea a Kamalei Harris”.

Iar republicanul J.D. Vance a votat în Ohio.

J.D. Vance: „Dacă veți vota greșit, eu tot o să vă iubesc, tot voi continua să vă tratez ca pe concetățenii mei. Cel mai important mesaj al meu este că, desigur, putem să ne ciondănim, să nu fim de acord, să încercăm să ne convingem unii pe probleme politice. Dar nu putem renunța la prieteni și nu putem renunța la cei din familie”.

Și chiar dacă în unele state primele rezultate s-au conturat deja, mai e cale lungă până vom afla cine va conduce Statele Unite.

În 2020, unele state au experimentat "mirajul roşu", în care Trump părea să conducă în noaptea alegerilor, înainte ca un "val albastru” să-l aducă în faţă pe democratul Joe Biden. Una dintre explicații este că democraţii tind să locuiască în zone urbane mai populate, unde numărarea voturilor durează mai mult.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62496341
Alegeri în SUA 2024. Controversatul candidat de culoare susţinut de Trump NU a fost ales guvernator în Carolina de Nord

Alegeri în SUA 2024. Un ales republican din Carolina de Nord - susţinut de Donald Trump şi a cărui campanie a fost marcată de numeroase scandaluri - a eşuat în tentativa de a deveni primul guvernator de culoare al acestui stat, potrivit mass-media.

62496338
Alegeri în SUA 2024. Cine este Sarah McBride, prima persoană transgender care a fost aleasă în Congresul american

Alegeri în SUA 2024. Democrata Sarah McBride a devenit prima persoană transgender care a fost aleasă în Congresul SUA, unde va reprezenta statul Delaware, relatează AFP, potrivit Agerpres.

62496335
Rezultate alegeri prezidențiale în SUA. Trump acuză, fără probe, ”fraude masive” în Philadelphia, un bastion al democraților

Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Donald Trump a susținut că există zvonuri potrivit cărora operaţiunile de vot din Philadelphia sunt afectate de ”fraude masive”, însă nu a prezentat nicio probă prin care să-şi susţină aceste acuzaţii.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.