(P) Povestea ECO Rotary sau cum poti deveni lider de piata in Romania pornind de la 0

62096712

Povestea de succes a firmei ECO Rotary a început, oficial, din 2009, când Florin Rotaru a început demersurile pentru deschiderea firmei.

Cu gânduri pozitive, multă experiență și dorință de dezvoltare a început o muncă asiduă pentru a veni în întâmpinarea clienților casnici sau publici.

Cum ați început acestă afacere?

Începuturile în această afacere nu au fost ușoare, după 10 ani de specializare la 2 firme din Italia, care lucrau la sisteme de galvanizare, tratare, construcție de rezervoare și instalații industriale, m-am întors în România, unde în aprilie 2009 am înființat o întreprindere individuală cu care am început producția într-un atelier mic.

Începutul pare simplu, dar, vă asigur că nu a fost deloc așa, pentru că autoritățile nu te ajută cu absolut nimic, iar birocrația este greoaie. De asemenea, lipsa forței de muncă este o adevărată problemă în România, iar concurența pe care statul o face în sectorul public îngreunează dezvoltarea afacerilor private.

Citește și
(P) Fă un gest bun înainte de Paște: donează alimente în magazinele Kaufland pentru persoanele vulnerabile
(P) Fă un gest bun înainte de Paște: donează alimente în magazinele Kaufland pentru persoanele vulnerabile

Totuși am reușit să deschid în 2013 SC ECO ROTARY SRL, după care ne-am mutat într-o hala mai mare la Dumbrava Roșie în județul Neamț. Aici am început producția produselor noastre.

Care sunt produsele pe care le comercializați?

Gama de produse ECO Rotary este specializată, dar dezvoltată, în realizarea cărora s-a investit foarte mult. Printre produsele “vedetă” se numără: stații de epurare, fose septice ecologice, diferite rezervoare – de motorină, pentru soluții acide, paralipipedice, supraterane sau subterane –, separatoarele de găsimi sau de hidrocarburi, pufferele-rezervoare de acumulare apă caldă, căzile și butoaiele de vin, sau cuvele galvanizate sau piscicole etc.

Cu ce se diferențiază produsele ECO Rotary pe piața românească?

Eco Rotary este una dintre puținele companii care au certificări cu marcaj CE la produsele pe care le comercializează, acest lucru fiind obligatoriu dacă dorești să le pui pe piața din România și implicit din Uniunea Europeană. De asemenea, suntem primii care am adus în România, la nivel industrial producția în polipropilenă PP-C import Germania.

Ce implică obținerea acestor certificări? Sunt ușor de obținut?

Certificările nu sunt ușor de obținut, dar nici imposibil dacă știi ce faci și te implici în afacerea ta. De exemplu, la ultimul produs certificat – gama de stații de epurare ERU – după o cercetare amănunțită și multiple teste interne, care s-au desfășurat pe o perioadă de aproximativ 14 luni până la definitivarea produsului, a urmat căutarea unui laborator omologat CE.

Verificarea și acreditarea unui asemenea produs la un standard european înalt presupune multiple teste de laborator și supunerea produselor la reacții la foc, teste de durabilitate, rezistența la strivire, etanșeitate la apă, capacitate de epurare/ tratare, puterea electrică consumată și eficiența de epurare/ tratare.

Bineînțeles că toate testele, care au durat 11 luni, au trecut cu brio; în plus, la testul de eficiență s-a montat un acvariu cu pești exotici după stația de epurare de ape uzate ERU pentru a verifica dacă supraviețuiesc. Vă spun sincer că nu a fost niciun fel de problema aproape 9 luni cât a durat acest test.

eco rotary

După ce laboratorul îți predă raportul de încercări, tu ca producator poți emite declarație de conformitate cu marcaj CE valabilă în toată Europa.

Ce materiale folosiți în realizarea produselor ECO Rotary? Și cu ce se diferențiază polipropilenă PP-C de alte materiale?

Polipropilena PP-C se caracterizează printr-o rezistență mecanică sporită, întreținere ușoară datorită suprafeței foarte fine și nu emană mirosuri, fiind ideală pentru rezervoarele care conțin lichide alimentare. Materialele sunt reciclabile 100% și sunt foarte rezistente la medii chimice agresive. Plăcile din polipropilenă se pot suda, lipi cu mașini automate de lipire cap la cap, astfel obținându-se o gamă largă de produse, totul ține de imaginația noastră și de cererea de pe piață.

Care sunt planurile de viitor ale ECO Rotary?

Noi am investit constant în aparatură nouă și de ultimă generație pentru a eficientiza și asigura o calitate deosebită produselor noastre, acest plan îl vom urma în continuare pentru a fi mereu în pas cu schimbările și necesitățile apărute pe piață.

De asemenea, suntem acum în fază de mutare într-o hala nouă, cu o capacitate mai mare pentru a face față cererii de pe piața din România și Europa.

Investim constant în formarea angajaților noștri, deoarece maestria lor duce la realizare calității produselor.

De ce să alegem produsele ECO Rotary?

În primul rând, avem calitatea, pasiune și profesionalismul de partea noastră. În al doilea rând, oferim cel mai bun preț din România pentru produsele pe care le comercializăm.
Considerăm că cel mai important ar fi ca oamenii din România să cumpere produse fabricate la noi, astfel ne vom proteja locurile de muncă, iar banii vor rămâne aici, creând un plus de valoare și o creștere a economiei.

Statul român ar trebui să promoveze mai mult întreprinzătorii români pentru a ne putea creea un brand de țară puternic, iar susținerea internă ar trebui să fie mult mai accentuată.

Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Fă un gest bun înainte de Paște: donează alimente în magazinele Kaufland pentru persoanele vulnerabile
(P) Fă un gest bun înainte de Paște: donează alimente în magazinele Kaufland pentru persoanele vulnerabile

În perioada 20–22 martie, în 198 de magazine Kaufland din toată țara are loc Colecta Națională de Alimente, inițiativă organizată împreună cu Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR.

(P) Cum a găsit Camil, antrenor personal, echilibrul între viața profesională și personală, în Greenfield: „Ritmul este calm”
(P) Cum a găsit Camil, antrenor personal, echilibrul între viața profesională și personală, în Greenfield: „Ritmul este calm”

Să locuiești și să lucrezi în același cartier este un lux de care nu mulți se pot bucura, mai ales într-un oraș mare. 

(P) Firmă curățenie București: între percepție și realitate – ce nu se vede atunci când alegi un furnizor
(P) Firmă curățenie București: între percepție și realitate – ce nu se vede atunci când alegi un furnizor

În București, alegerea unei firme de curățenie pare, la prima vedere, un proces simplu.

Recomandări
Noi reguli pentru șoferi privind amenzile au intrat în vigoare. Cât timp vor putea achita doar jumătate din sumă
Noi reguli pentru șoferi privind amenzile au intrat în vigoare. Cât timp vor putea achita doar jumătate din sumă

Noi reguli privind amenzile și reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere au intrat în vigoare de vineri, 27 martie 2026.

Apare „RO-Alert” pentru electricitate. Românii vor primi alertă pe telefon când ajung la 80% din consumul estimat în contract
Apare „RO-Alert” pentru electricitate. Românii vor primi alertă pe telefon când ajung la 80% din consumul estimat în contract

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei lucrează la un mecanism care să alerteze consumatorii când se apropie de plafonul de consum prevăzut în contract.  

Cod galben de ploi torențiale în mare parte din țară. Revin viscolul și ninsorile în zonele de munte. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale în mare parte din țară. Revin viscolul și ninsorile în zonele de munte. HARTĂ

Mai multe atenționări de Cod Galben sunt valabile de vineri până luni, vizând intensificări ale vântului, precipitații însemnate și condiții de iarnă la altitudini mari. Codurile sunt valabile în perioada 27 martie, ora 10:00 – 30 martie, ora 10:00.