(P) Noul ministru al Sănătăţii ar putea fi un chirurg cardiovascular de renume

62086954
Pro TV

Se consideră un om care face parte dintr-un sistem dar care, în același timp,de multe ori luptă împreună cu pacientul pentru pacient, cu orice risc, pentru a găsi soluții.

“Nu cred în devizul multora dintre noi cum că noi, medicii, le știm pe toate, de aceea învăț constant și muncesc mult pentru că refuz să cred că în țară nu există soluții pentru problemele grave de sănătate ale românilor. Aceasta este profesia, dar și vocația mea”, spune Conf. Dr. Victor S. Costache. Tot el adaugă: „Noi am depus la o institutie publica un dosar la sfârşitul anului 2014 şi încă aşteptăm vizita acestora. Este unul dintre nenumăratele exemple de proiecte ținute într-un sertar în sistemul sanitar românesc. Sunt spitale în București și în țară în care s-ar putea realiza oricând transplant pulmonar și cardiac. Nu vorbim despre echipe care au fost câteva luni în afară și au vizionat intervenții. Noi chiar am făcut timp de ani de zile transplanturi. Ne-am lovit de fiecare dată de un refuz mai mult sau mai puțin vehement.”

„În condițiile în care în spitalul nostru am închegat o echipă tânără și foarte competentă, cu medici readuși în țară din Germania, Franța, Italia sau Marea Britanie. Și care vor doar să își exercite corect profesia în propria țară”.


Noul ministru al Sănătăţii ar putea fi un chirurg cardiovascular de renume și un director performant, o personalitate atât la nivel naţional cât și internaţional - Conf. Dr. Victor S. Costache, medicul care a uimit Romania în ultimii ani prin realizările sale deosebite, recent decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul de Merit în rang de Cavaler.

Actualmente, este director medical şi şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică în Sibiu, este șeful disciplinei de Chirurgie Cardiovasculară de la Facultatea de Medicină din Sibiu, preşedintele Societăţii Române de Chirurgie Endovasculară şi Terapie Valvulară Transcateter, preşedinte al Comisiei de Chirurgie Cardiovasculară a Ministerului Sănătăţii și membru Titular al Colegiului francez de Chirurgie Cardiacă.
Dr. Victor Costache este unul dintre puţinii medici români care, după ce s-a specializat la universităţile din străinătate şi a lucrat în spitalele de peste graniţă mai bine de 15 ani, a ales să revină în ţară şi să aplice pe pacienţii din România tot ce a învăţat acolo.

Timp de 10 ani a condus echipe medicale în spitale din Franţa, Marea Britanie, Danemarca, dar și Quebec. A învăţat de la nume mari din domeniul chirurgiei cardiovasculare şi al chirurgiei toracice şi pulmonare, precum prof. dr. Alain Carpentier, Prof. Dr. Dominique Blin- fondatorul chirurgiei cardiace din Franţa, Prof. Dr. Jean Luc Magne, Prof. Dr. Christian Letoublon, Prof. Dr. Marcel Dahan.

A surprins pe toată lumea când a renunțat la activitatea medicală strălucită din Franța și s-a stabilit împreună cu familia în România. De ce a făcut acest lucru? „Sunt un om care a avut curajul să se întoarcă în țară. Practic, în tot centrul țării nu exista cardiologie intervențională, nu exista posibilitatea de gestionare a infarctului, nu exista chirurgie cardiovasculară. Și toate aceste specialități, care salvează zilnic viața oamenilor, le-am recreat de la zero. Am pornit de la o bază materială foarte bună și am putut crea un mod de funcționare european, cu o echipă medicală de excepție”, spune Conf. Dr. Costache Victor.

De numele lui sunt legate primele intervenţii pe cord deschis realizate la Sibiu, înființarea unui centru de excelență în Chirurgia Cardiacă Minim Invazivă, singurul din Transilvania, dar şi nenumărate operaţii efectuate în premieră mondială, europeană sau naţională: primul caz din lume de înlocuire a valvei mitrale prin abord minim invaziv cu tehnologia de sutură automată, primul caz din Europa de înlocuire endoscopică a valvei aortice cu tehnologia de sutură automată, prima plastie mitrală endoscopică cu ajutorul dispozitivului de ultimă generație Memo 4D-în premieră pentru Europa de Est;

În cariera sa impresionantă, celebrul chirurg a realizat numeroase premiere și în domeniul chirurgiei cardiace congenitale: primul caz din Europa de canal atrioventricular parțial tratat minim invaziv la un pacient pediatric, sportivă de performanță (fetiță de 15 ani); primul caz din România de defect septal atrial și plastie mitrală, realizată video asistat (fără tăierea sternului) la pacienți pediatrici; primul caz din lume de retur venos pulmonar parțial aberant în vena cavă superioară, defect septal atrial tip sinus venosus tratat minim invaziv-minitoractomie dreaptă videoasistată la o sportivă de performanță de 21 de ani, pentru care o intervenție clasică ar fi însemnat sfârșitul carieierei sportive: „Toată lumea mi-a spus că șansele mele de a face handbal sunt spulberate, până l-am cunoscut pe Dr. Costache Victor, singurul medic care a studiat în detaliu cazul împreună cu echipa lui de specialiști și au realizat această intervenție endoscopic, cu o incizie de 4 cm între coaste, salvându-mi atât viața, cât și cariera sportivă”, a declarat pacienta.

In 2018 Academy of World Records a atestat recordul mondial pentru operație complexă de disecție de aortă tratată endovascular la un pacient de 77 de ani cu anevrism de aortă toracică disecant, rezolvat cu succes de Conf. Dr. Victor S. Costache și Echipa Inimii din Sibiu, cu ajutorul cărora a realizat și primele cazuri din România de anevrism de aortă toracică și abdominală rupte tratate endovascular, reușind imposibilul pentru pacienți cărora nimeni nu le mai dădea decât câteva ore de trăit.
Principalul său țel în 2019 este de a porni un program național pentru tratarea bolilor de inimă la copii. ”În jur de o mie de copii mor anual în România din cauza bolilor de inimă. Ne străduim să introducem spitalul Polisano din Sibiu, unde efectuăm în mod curent aceste operații, dar cu fonduri strânse de Fundații caritabile, într-un program pentru copii. Am depus câteva cereri în acest sens către Ministrul Sănătății și la CNAS; avem un dialog constant cu autoritățile, dar care nu avansează, pentru a dezvolta acest program”,a spus Victor S. Costache.

Pentru dr. Victor S. Costache- medic, tată, profesor și militant pentru un sistem medical modern, bătaia inimii reprezintă țelul suprem al vieții sale. Nepot de medici chirurgi, şi-a petrecut copilăria pe holurile spitalelor. De acolo vine și dragostea pentru această nobilă profesie. Pentru succesul realizării unor intervenții chirurgicale atât de complexe, Conf. Dr. Victor S. Costache, unul dintre cei mai talentați și apreciați chirurgi din România, a necesitat o pregatire temeinică- în anul 1998, a absolvit Facultatea de Medicină din Iaşi; după primul an de rezidenţiat în chirurgie toracică, a plecat în Franţa la Spitalul Universitar din Toulouse, pentru a face rezidenţiatul în chirurgie cardiovasculară, reușind la concursul francez de rezidențiat. În 2008, după șapte ani de stagii de specialitate în centrele din Toulouse şi Grenoble, a reuşit la examenul francez de medic specialist chirurgie cardiovasculară şi toracică. Între 2008 şi 2009, dr. Costache a practicat chirurgia cardiacă la Institutul Inimii din Quebec, Canada, unde s-a specializat în chirurgia cardiacă minim-invazivă şi TAVI. La sfârşitul anului 2010, după obţinerea titlului de medic primar, a pus bazele unui centru nou de chirurgie cardiacă în oraşul francez Annecy. Împreună cu doi chirurgi de la reputată clinică Tonkin din Lyon. În iunie 2013, a venit în România să facă acelaşi lucru, la Sibiu.

Dr. Victor S. Costache este şi conferenţiar universitar şi coordonator de doctoranzi la Facultatea de Medicină Victor Papilian din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu. În 2014 a absolvit Masterul în Managementul Sănătății și a participat la numeroase cursuri postuniversitare de perfecționare în domeniul chirurgiei cardiovasculare.

În palmaresul său pot fi trecute numeroase participări la cele mai prestigioase Congrese de Chirurgie Cardiovasculară din lume. Dr. Costache este organizatorul Congresului Internațional East Meets West, organizat in Europa de Est de ISEVS, ajuns la ediția a treia, care reunește în România cei mai importanți specialiști în chirurgia cardiovasculară și endovasculară din lume.

Deasemenea, este autorul a numeroase articole publicate în reviste de specialitate naționale și internaționale, cu factor de impact mare; prim autor a 11 capitole publicate în carți internaționale de specialitate, printre care un capitol despre tratamentul endovascular al disecțiilor și anevrismelor aortice în Ghidul American de Chirurgie Cardiovasculară- ediția 2016. A obținut pentru Facultatea de Medicină din Sibiu granturi cu impact internațional, fiind coordonator principal al proiectului „NextCARDIO – Cercetare de nouă generație prin asistență computerizată în managementul patologiilor cardiovasculare”, proiect cu un buget total de 2 milioane de euro, co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, la Sibiu. Proiectul are printre obiective și realizarea de prototipuri de instrumente clinice de diagnoză inovativă şi inteligentă pentru administrarea şi tratarea pe cale endovasculară a bolilor cardiovasculare. Dr. Victor Costache este coordonatorul proiectului școlii de vară „Saving Hearts“- prima școală de vară internațională, organizată în România în domeniul chirurgiei cardiovasculare, endovasculare și intervenționale.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Thomas Tuchel a oferit declarația serii după Anglia - Argentina 1-2:
Thomas Tuchel a oferit declarația serii după Anglia - Argentina 1-2:

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) #NoCap cu Inna. Amenzi imaginare, cafea pentru fapte bune și concedieri surprinzătoare

Dacă ai nevoie de o dovadă că realitatea bate orice scenariu de comedie, #NoCap, pastila săptămânală de pe TikTok prezentată de Inna pentru stirileprotv.ro, livrează exact genul de povești care te fac să verifici de două ori dacă sunt adevărate.

(P) Kaufland contribuie la crearea a peste 131.000 de locuri de muncă în România

Kaufland își consolidează rolul de actor economic major în România, potrivit celui mai recent studiu de impact socio-economic realizat cu sprijinul KPMG pentru anul financiar 2025 (martie 2025 – februarie 2026). 

(P) Performanță românească recunoscută în Europa: chirurgul Teodor Holhoș, invitat să opereze la Viena

Invitația primită de dr. Teodor Holhoș vine într-un moment în care Rețeaua de Oftalmologie Dr. Holhoș ocupă, pentru al doilea an consecutiv, poziția de lider pe piața de oftalmologie din România.

Recomandări
Nicușor Dan și varianta cu 4 guverne a 6 luni: ”E ridicol”. Despre acuzația că încearcă să salveze PSD: ”Exaltarea nu e bună”

Nicuşor Dan a declarat joi despre varianta cu patru guverne succesive, că e cumva ridicol să ai patru guverne în 2 ani şi să faci un program pentru asta, el precizând că nu există în momentul de faţă o soluţie, nici măcar pentru un guvern de armistiţiu. 

Diana Șoșoacă, trimisă în judecată după ce ar fi sechestrat o jurnalistă italiană de la RAI Uno

Eurodeputata Diana Şoşoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal după ce în decembrie 2021 ar fi sechestrat în biroul ei o jurnalistă din Italia venită să-i ia un interviu.

Degete tăiate, tentative de omor, trafic de persoane - trecutul violent al clanului din Brăila și Galați, vizat de DIICOT

Descinderi în forță în Brăila și Galați. Procurorii DIICOT și polițiștii de la Investigații Criminale au făcut 29 de percheziții într-un dosar care vizează un temut clan interlop, acuzat de fapte de o violență extremă.