Președintele care era să moară din cauza Covid-19. În ce stare se află acum

Juan Orlando Hernandez si Merkel
Getty

Preşedintele hondurian Juan Orlando Hernandez a avut nevoie de oxigen după ce a fost spitalizat săptămâna trecută cu coronavirus, a declarat marţi un medic militar citat de Reuters.

Doctorul a avertizat că şeful statului este în continuare într-o stare 'delicată' şi mai trebuie să rămână internat, scrie Agerpres.

Președintele, tratat inițial pentru pneumonie

 

Declaraţiile locotenent-colonelului Juan Diaz de la spitalul militar din Tegucigalpa au reprezentat primele informaţii publice privind gravitatea preşedintelui Republicii Honduras, care a fost tratat iniţial de pneumonie.

Conform lui Diaz, starea preşedintelui în vârstă de 51 de ani este 'undeva între bună şi febrilă, cu dificultăţi respiratorii' şi a apreciat că 'există o ameliorare clară'.

Citește și
guru Baba Ramdev
Un guru și un miliardar susțin că au descoperit tratamentul pentru Covid-19
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Marţea trecută, Hernandez anunţase că este infectat, ca şi soţia sa şi doi asistenţi, precizând că simptomele sunt moderate şi că va lucra de acasă. Ulterior, însă, el s-a internat în spital, unde s-a prezentat cu tuse, probleme de respiraţie şi simptome de inflamaţie. Medicii i-au modificat tratamentul, inclusiv prin 'aplicarea de oxigen' şi prin schimbarea medicaţiei prin perfuzii, a dezvăluit Diaz.

Nu este clar dacă preşedintelui i se administrează în continuare oxigen.

Hernandez, probleme legate de traficul de droguri

 

Hernandez s-a confruntat cu presiuni tot mai mari pe plan intern, după ce a riscat să fie implicat într-o anchetă pentru trafic de droguri în SUA care l-a vizat şi pe fratele său.

În Honduras s-au înregistrat 13.943 de cazuri de coronavirus şi 405 decese în contextul pandemiei de COVID-19. Mulţi hondurieni nu au respectat restricţiile de circulaţie, iar Reuters apreciază că bilanţul oficial ar putea subestima gravitatea epidemiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Țara în care sute de mii de oameni nu au auzit de Covid-19. ”Trebuie să le explic de la zero”
Țara în care sute de mii de oameni nu au auzit de Covid-19. ”Trebuie să le explic de la zero”

Sute de mii de oameni din Myanmar au rămas fără internet și nu au acces la informații. Mulți dintre ei nu au auzit de Covid-19, spun organizațiile care apără drepturile omului, potrivit CNN.

Un guru și un miliardar susțin că au descoperit tratamentul pentru Covid-19
Un guru și un miliardar susțin că au descoperit tratamentul pentru Covid-19

O companie din India, fondată de un guru și de un miliardar, a anunțat că a început vânzarea unui tratament naturist care vindecă în totalitate pacienții bolnavi de Covid-19, scrie Forbes.

Alarmă la abatorul din Germania unde lucrează mii de români.”Focarul este unul masiv”
Alarmă la abatorul din Germania unde lucrează mii de români.”Focarul este unul masiv”

Germania a anunțat reintroducerea unei carantine locale din cauza focarului de la abatorul unde au fost depistați până acum 1.553 de angajați, contaminați cu Covid-19. Peste jumătate dintre aceștia sunt români.

Rusia organizează Ziua Victoriei în plină pandemie. Măsurile luate de Putin
Rusia organizează Ziua Victoriei în plină pandemie. Măsurile luate de Putin

Amânată din cauza pandemiei, Rusia pune în scenă, miercuri, parada militară de Ziua Victoriei. Este un nou prilej de mândrie patriotică şi de susţinere a unităţîi naţionale.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.