Lavrov acuză UE, printre ţipete de păun, că a devenit ”agresivă şi belicoasă” şi un ”apendice” al NATO

Lavrov acuză UE, printre ţipete de păun, că a devenit ”agresivă şi belicoasă” şi un ”apendice” al NATO
Profimedia

Ministrul rus de Externe Seghei Lavrov acuză vineri Uniunea Europeană (UE) de faptul că s-a transformat într-un actor ”agresiv şi belicos”, urmând NATO, în Războiul rus în Ucraina, relatează AFP.

 

”UE s-a transformat dintr-o platformă economică constructivă, aşa cum a fost creată, într-un actor agresiv şi belicos care-şi afişează deja ambiţiile dincolo de continenul european”, a acuzat într-o conferinţă de presă, la Duşanbe, în Tadjikistan, şeful diplomaţiei ruse, potrivit News.

Serghei Lavrov consideră că ”dorinţa Kievului de a deveni membru al Uniunii Europene nu este nevinovată”.

Lavrov spune că UE este un apendice al NATO

Mai larg, el îi acuză pe europeni de faptul că se precipită ”exact pe calea pe care NATO a trasat-o deja, confirmând astfel tendinţa unei fuziuni cu Alianţa Nord-Atlantică, şi vor servi, în fapt, ca un apendice” al NATO.

Lavrov a făcut aceste declaraţii în parcul unei reşedinţe oficiale, întrerupt de ţipete de păun.

Citește și
De ce se opun Viktor Orban și Patriarhul Siriei sancționării Patriarhului Kirill: ”Ar deruta milioane de creștini”
De ce se opun Viktor Orban și Patriarhul Siriei sancționării Patriarhului Kirill: ”Ar deruta milioane de creștini”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 79. Zelenski își dorește să discute cu Putin „fără alți intermediari”

Citește și...
Ucraina a anunțat primul proces al unui soldat rus acuzat de crime de război
Ucraina a anunțat primul proces al unui soldat rus acuzat de crime de război

La Kiev începe, vineri, primul proces pentru crime de război. Judecat va fi un soldat rus care ar fi împuşcat un civil neînarmat.

De ce se opun Viktor Orban și Patriarhul Siriei sancționării Patriarhului Kirill: ”Ar deruta milioane de creștini”
De ce se opun Viktor Orban și Patriarhul Siriei sancționării Patriarhului Kirill: ”Ar deruta milioane de creștini”

Viktor Orban a declarat din nou că respinge sancționarea Patriarhului Kirill al Rusiei, după ce s-a întâlnit cu Ignatius Aphrem al II-lea, Patriarul Siriei, un susținător al prelatului moscovit, care sprijină războiul rus din Ucraina.

 

Rușii, acuzați că au răpit mii de ucraineni pe care i-au trimis în „tabere de filtrare”, unde sunt interogați
Rușii, acuzați că au răpit mii de ucraineni pe care i-au trimis în „tabere de filtrare”, unde sunt interogați

Forțele rusești au răpit mii de ucraineni din casele lor și i-au trimis în așa-numitele "tabere de filtrare", a declarat, joi, un înalt oficial american.

Ce înseamnă aderarea Finlandei la NATO și cum ar putea răspunde Rusia
Ce înseamnă aderarea Finlandei la NATO și cum ar putea răspunde Rusia

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto şi premierul Sanna Marin şi-au anunţat sprijinul pentru aderarea la Alianţa Nord-Atlantică.

Kremlinul, către Helsinki: Dacă ameninți o țară care deține arme nucleare, trebuie să iei în calcul toate opțiunile
Kremlinul, către Helsinki: Dacă ameninți o țară care deține arme nucleare, trebuie să iei în calcul toate opțiunile

Rusia reacționează dur la decizia Finlandei de a-și depune candidatura NATO. O primă măsură pe care ar putea s-o ia Moscova chiar vineri este, potrivit unor informații neoficiale, întreruperea livrării de gaze către Helsinki.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.