Au început renovările la hotelurile de pe litoral. Hotelierii au primit note mici de la turiști, sezonul trecut

×
Codul embed a fost copiat

Un raport întocmit de una dintre cele mai mari agenții de pe Litoral arată că, dintre toate notele date de turiști, cele mai mici au fost acordate anul acesta pentru dotări, sub cele pentru servire, prețuri sau curățenie.

Așa că mulți hotelieri de pe litoral își renovează clădirile, ținând cont de sugestiile turiștilor care și-au petrecut vacanțele acolo.

Sunetul bormașinii se aude la toate etajele dintr-un hotel de trei stele din Mamaia. Zeci de muncitori lucrează de dimineața până seara pentru amenajarea a 200 de băi, care trebuie să fie gata până anul viitor.

Lahme Bolat – directorul unui hotel din Mamaia: „Ne-am apucat de renovări, în totalitate pe partea de băi, începând de la instalația electrică, sanitară, grupurile sanitare, absolut tot. Investiția pe toate locațiile pe care le avem, pentru că renovăm peste tot, ajunge la 2 milioane de euro.”

Ceva mai în sud, la Eforie, se construiește o piscină. Turiştii care s-au cazat în anii precedenţi au spus că le-a lipsit această facilitate.

Citește și
restaurant
Cele mai bune restaurante, cafenele și hoteluri din România, premiate de Google. Care sunt cele mai inedite servicii oferite
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Daniela Peteanu - managerul unui hotel din Eforie Sud: „Vom termina bazinul început, piscina interioară și exterioară, avem de lucru și în interior, în zonele de saună și salină.”

Anca Nedea – proprietara unui hotel din sudul litoralului: „Mereu e ceva de îmbunătățit, asta ne ține în priză, turiștii spre exemplu la proprietatea noastră de trei stele din sudul litoralului își doresc piscină.”

În fiecare an, agențiile de turism și hotelierii le cer turiștilor să completeze chestionare privind condițiile și facilitățile. Anul acesta, cea mai mică notă au primit-o dotările, puțin peste opt.

Ștefan Necula – managerul unei agenții de turism: „Aceste feedbackuri sunt transmise și către hotelieri și mare parte din ei țin cont și își îmbunătățesc serviciile sau lucrurile care au funcționat mai puțin bine în sezon.”

Majoritatea renovărilor se fac la hotelurile de trei stele, care sunt, de altfel, și cele mai căutate de turiștii români.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Se închid mai multe hoteluri și centre SPA din România. De ce unii operatori nu mai primesc turiști din noiembrie
Se închid mai multe hoteluri și centre SPA din România. De ce unii operatori nu mai primesc turiști din noiembrie

Vine o iarnă grea pentru operatorii din turismul balnear. Facturile la energie electrică se anunță uriașe, așa că în unele locuri au luat decizia ca activitatea să fie restrânsă, pentru economie.

Cele mai bune restaurante, cafenele și hoteluri din România, premiate de Google. Care sunt cele mai inedite servicii oferite
Cele mai bune restaurante, cafenele și hoteluri din România, premiate de Google. Care sunt cele mai inedite servicii oferite

Cele mai bune restaurante, cafenele și hoteluri din țară au fost premiate de Google. Selecţiile au fost făcute pe baza recenziilor lăsate de clienţi pe internet.

Evoluția turismului în România. Topul celor mai scumpe hoteluri de vânzare de pe Storia.ro
Evoluția turismului în România. Topul celor mai scumpe hoteluri de vânzare de pe Storia.ro

Cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, pe 27 septembrie, Storia.ro prezintă evoluția turismului în România și realizează un top al celor mai valoroase hoteluri aflate la vânzare pe platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață.

Restaurante și hoteluri de pe Valea Prahovei, amendate de ANPC. Au fost găsite alimente expirate de câteva luni | FOTO
Restaurante și hoteluri de pe Valea Prahovei, amendate de ANPC. Au fost găsite alimente expirate de câteva luni | FOTO

Restaurantele și unitățile de cazare de pe Valea Prahovei au fost luate la verificat de ANPC. Doar într-o singură zi au fost aplicate amenzi în valoare de 70.000 lei.  

Sute de persoane au rămas izolate în cabane și hoteluri din Austria din cauza inundațiilor
Sute de persoane au rămas izolate în cabane și hoteluri din Austria din cauza inundațiilor

Aproximativ 230 de persoane au rămas izolate în cabane şi hoteluri în landul austriac Salzburg în urma inundaţiilor şi a alunecărilor de noroi, a anunțat sâmbătă agenţia DPA, citată de Agerpres.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.