Peliculele tinerilor regizori francezi pot fi vizionate la Timisoara. Programul evenimentului

film

 A XVII-a editie a Festivalului Filmului Francez bate la usa. De maine, cele mai bune pelicule frantuzesti, realizate de tineri, vor fi proiectate in Aula Magna, la Universitatea de Vest, iar intrarea este libera.

 In acest an, festivalul se va desfasura la Timisoara in intervalul 6-9 noiembrie. Aceasta editie va fi rezervata promovarii tinerilor realizatori francezi, talentati, dar care patrund cu greu in cinematografele obisnuite.

“Si in acest an Festivalul Filmului Francez propune o selectie a celor mai bune filme recent lansate, in cadrul urmatoarelor sectiuni: Comédie, Panorama – care cuprinde cele mai importante filme de succes ale anului, Écran large, dedicata filmelor coproduse in Franta, Rétrospective, consacrata unei mari doamne a filmului francez, Claire Denis, si în sfarsit, pentru ca toate tipurile de public sa fie cucerite, Ciné junior, pentru cei mai mici spectatori”
, au transmis organizatorii.

De asemenea, in cadrul festivalului, publicul va avea ocazia sa voteze cea mai buna pelicula, urmand ca cea mai votata sa primeasca sprijin financiar pentru a patrunde in cinematografele din Romania.

Acest premiu va fi decernat sambata, 9 noiembrie, ora 20:30, de Elvire Popesco, de la Institutul Francez din Bucuresti.

Vezi programul evenimentului AICI

Citește și
Love Building
Filmul "Love Building", de Iulia Rugina, a avut premiera de gala la CinemaPRO


 

 

Articol recomandat de sport.ro
Darya Zheleznyakova trăiește departe de Rusia. Cu ce se mai ocupă ”femeia de fier” din UFC
Darya Zheleznyakova trăiește departe de Rusia. Cu ce se mai ocupă ”femeia de fier” din UFC
Citește și...
N-o sa mai vezi niciodata la fel filmele pentru adulti. Diferentele fata de realitate
N-o sa mai vezi niciodata la fel filmele pentru adulti. Diferentele fata de realitate

Fara indoiala, filmele pentru adulti au contribuit in dezinhibarea oamenilor in dormitor, dar au dus si la asteptari ireale cu urmari frustrante.

Filmul
Filmul "Love Building", de Iulia Rugina, a avut premiera de gala la CinemaPRO

S-a ras cu pofta vineri seara, la premiera filmului romanesc Love Building. Comedia adusa de Media Pro Distribution oglindeste, cu mult umor, problemele serioase cu care se confrunta cuplurile.

Recomandări
Război pe pensiile magistraților: Înalta Curte trimite la CCR o expertiză care contestă legea Guvernului Bolojan
Război pe pensiile magistraților: Înalta Curte trimite la CCR o expertiză care contestă legea Guvernului Bolojan

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis la Curtea Constituţională concluziile unei "expertize independente" întocmite de un expert contabil autorizat. 

Liste publice cu românii datori la stat: proiect de lege pentru afișarea restanțierilor online
Liste publice cu românii datori la stat: proiect de lege pentru afișarea restanțierilor online

Autoritățile vor ca datoriile pe care românii le au la Fisc și la direcțiile de taxe locale să apară pe liste publice care pot fi accesate online.

A ajuns în România cârtița uriașă care va străpunge Carpații. Are dimensiunea unui teren de fotbal și va săpa 20 de m pe zi
A ajuns în România cârtița uriașă care va străpunge Carpații. Are dimensiunea unui teren de fotbal și va săpa 20 de m pe zi

În premieră pentru infrastructura din România, a ajuns la noi un utilaj uriaș care va fora prin munți, cu ajutorul unei tehnici noi, un tunel rutier de autostradă.