Guvernul a mărit durata concediului paternal. Câte zile libere vor primii tații

×
Publicitate

Guvernul a decis miercuri că taţii care participă efectiv la îngrijirea copilului au dreptul la un concediu paternal de 10 zile lucrătoare, dublu faţă de cât e în prezent.  

Acest concediu paternal se acordă indiferent dacă părinţii sunt căsătoriţi sau nu sau dacă copilul este adoptat, potrivit News.

În cazul decesului mamei, în timpul naşterii sau în perioada concediului de lăuzie, tatăl beneficiază de o indemnizaţie egală cu indemnizaţia de maternitate cuvenită mamei decedate.

”Guvernul a modificat şi completat normele metodologice de aplicare a legii care reglementează concediul paternal, acordat taţilor la naşterea copiilor, pentru punerea în acord cu noile prevederi aduse anul acesta legii, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022. Documentul stabileşte că taţii care participă efectiv la îngrijirea copilului au dreptul la un concediu paternal cu durata de 10 zile lucrătoare, faţă de 5 zile lucrătoare în prezent, indiferent dacă părinţii copilului sunt căsătoriţi sau nu, ori dacă copilul este adoptat”, anunţă Ministerul Muncii, precizând că astfel normele metodologice de aplicare a legii concediului acordat taţilor care participă efectiv la îngrijirea nou-născuţilor au fost puse în acord cu Directiva UE.

Durata concediului paternal poate fi extinsă la 15 zile lucrătoare, potrivit actului normativ, pentru fiecare copil nou-născut sau pentru fiecare naştere în cazul sarcinilor multiple, dacă tatăl urmează cursuri de puericultură, în care sunt prezentate noţiuni teoretice şi practice de îngrijire a copilului mic.

Ce indemnizații primesc tații

Cursurile de puericultură se pot desfăşura în perioada de sarcină a mamei sau după naşterea copilului, în cabinetul medicului de familie al tatălui sau în cadrul unităţilor sanitare sau altor unităţi de profil care organizează astfel de cursuri. La finalul acestora, medicul de familie eliberează tatălui un atestat de absolvire.

De 15 zile lucrătoare de concediu paternal beneficiază şi taţii care sunt medici sau asistenţi medicali, în cazul cărora nu mai este necesară absolvirea cursului de puericultură, ci numai obţinerea atestatului.

Pentru acordarea dreptului, tatăl trebuie să se adreseze angajatorului, în scris, în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului sau copiilor, în cazul sarcinilor multiple.

Actul normativ mai prevede că în cazul decesului mamei, în timpul naşterii sau în perioada concediului de lăuzie, tatăl beneficiază de o indemnizaţie egală cu indemnizaţia de maternitate cuvenită mamei decedate, al cărei cuantum brut lunar este de 85% din media veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar.

Indemnizaţia este acordată indiferent dacă tatăl îndeplineşte sau nu stagiul de asigurare pentru acordarea unui drept de concediu medical şi se suportă din fondul de salarii al angajatorului la care tatăl îşi desfăşoară activitatea. Concediul paternal se acordă numai dacă titularul acestui drept este salariat, indiferent de modul de organizare şi de finanţare a angajatorului.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62231233
Valabilitatea certificatelor COVID, prelungită şi după data de 31 decembrie. Anunțul oficial al Guvernului

Guvernul are, pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, o ordonanţă de urgenţă care vizează prelungirea valabilităţii certificatelor COVID – care atenstă vaccinarea, testarea şi vindecarea de COVID-19 - şi după data de 31 decembrie 2022.

62312944
AUDIO | Cum și cine fură banii alocați de România pentru refugiații ucraineni

Nu există descriere mai potrivită pentru harababura ajutoarelor financiare cu care România vine în sprijinul refugiaților ucraineni decât acest vechi proverb incorect gramatical, dar tolerat de noi cu mare îngăduință: „Câte bordeie, atâtea obiceie”.

62312927
În prima zi de Crăciun, românii au ajuns tot la mall. Au venit la cumpărături, la film ori la masă

Cei sătui de plimbări și-au petrecut ziua la mall. Au venit la cumpărături, la film ori la masă, pentru că zona restaurantelor a fost foarte aglomerată.  

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.