Focar de coronavirus într-un centru medical din Iași. 9 persoane au fost depistate pozitiv

62129974
Pro TV

Managerul Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iaşi, Mirela Grosu, a declarat pentru că 9 cadre din cadrul unităţii medicale au fost confirmate pozitiv la infecţia cu COVID-19.

Potrivit sursei citate de Agerpres, cadrele medicale au fost depistate după ce una dintre asistentele medicale care lucrează în blocul operator nu s-a simţit bine la reîntoarcerea din minivacanţa de Rusalii.

"Marţi, după zilele libere (de Rusalii -n.r), s-a prezentat la serviciu o asistentă de la blocul operator care avea o stare generală mai proastă, dar care nu avea simptome de COVID-19. La triajul epidemiologic pe care îl facem personalului ea a spus că nu se simte bine, aşa că am trimis-o acasă. A doua zi am chemat-o la testare şi a fost confirmată pozitiv. S-a făcut ancheta epidemiologică în spital, s-au stabilit contacţii direcţi ai asistentei, şi am testat 50 de persoane. Ieri (vineri - n.r.) am mai testat 236. Deci în total 286 de persoane. Am depistat 9 persoane, 8 asistente medicale şi un medic rezident. În afară de medicul rezident, celelalte 8 persoane sunt din blocul operator şi sterilizare. Toţi cei infectaţi sunt asimptomatici", a precizat Mirela Grosu.

Potrivit acesteia, situaţia nu ar trebui să reprezinte un risc pentru restul celor care se află în spital deoarece personalul din blocul operator şi de la sterilizare are un circuit separat de intrare şi au vestiar separat.

"În ceea ce priveşte sursa de infectare, este greu de depistat deoarece nu se ştie dacă prima asistentă medicală depistată este cea cea care a transmis virusul, şi nici celelalte nu ştiu dacă au luat contact cu o persoană posibil infectată. Sursa de infectare este greu de depistat întrucât trei dintre cadrele medicale infectate circulă cu mijloace de transport în comun, iar una face naveta de la Paşcani cu trenul sau cu microbuzul", a precizat Mirela Grosu.

Managerul IRO Iaşi crede că infectarea personalului s-a făcut între intervenţiile chirurgicale.

"După câteva ore de stat în sala de operaţii, cu tot echipamentul de protecţie, asistentele medicale merg într-o încăpere specială unde mănâncă şi completează actele specifice unei intervenţii chirurgicale. În spital se poartă echipament. Noi facem dezinfecţie în blocul operator, punem nebulizator şi lămpi cu ultraviolete în sălile de operaţii, dar în încăperea unde ele (asistentele -n.r) stau între intervenţiile chirurgicale pentru a completa consumurile de materiale, îşi fac hârtiile specifice pentru o intervenţie chirurgicală, acolo probabil a avut loc contaminarea", a spus Mirela Grosu.

Managerul IRO Iaşi a precizat că va continua testarea personalului medical.

"Ieri s-a închis blocul operator, s-a făcut curăţenie, dezinfecţie, şi astăzi s-a reluat activitatea chirurgicală. Noi continuăm ancheta în spital, nu neapărat ancheta dar testăm personalul medical pentru că el este cel care circulă prin spital şi este cel care poate răspândi virusul. Pacienţii ies din salon doar cu mască şi merg însoţiţi doar de personalul medical. Cred că este prioritar să testăm personalul medical", a precizat managerul IRO Iaşi.

Cele 8 persoane infectate sunt internate la Spitalul de Boli Infecţionase "Sfânta Parascheva" din Iaşi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62130852
Vești bune pentru părinți. În ce condiții vor primi îndemnizații din partea statului

Mamele sau tații care au terminat concediul de creştere a copilului în această perioadă, dar lucrează în domenii unde încă sunt restricţii, vor primi în continuare indemnizaţia de la stat.

62130831
Situația dramatică în care se află trei copii, după ce au fost părăsiți de mamă

Poveste impresionantă în Vaslui: un bărbat muncitor îşi creşte singur cei trei copii, după ce soţia l-a părăsit şi s-a mutat în alt judeţ.

62130820
Minor dispărut în Câmpina. Cei care l-au văzut sunt rugați să anunțe autoritățile

În dată de 11.06.2020, ora 11.00, minorul Rusenescu Adrian în vârstă de 14 ani a plecat în mod voluntar de la adresa de domiciliu din Câmpina, județul Prahova, și nu a revenit până în prezent, anunță Poliția Română.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.