Al treilea oraș din România, după București și Cluj, care devine pol de dezvoltare IT

×
Publicitate

Alături de Bucureşti şi Cluj, Iaşiul devine, pe zi ce trece, un centru tot mai important de dezvoltare în IT.

În Capitala Moldovei, găsim companii precum giganţii Amazon sau Oracle. Peste 17.000 de tineri lucrează în domeniu, în oraş. Iar dezvoltarea nu se opreşte aici. Cererea de forţă de muncă e atât de mare, încât firmele au început să îşi recruteze angajaţi din Republica Moldova şi Ucraina.

Principalul atu al Iaşiului este forţa de muncă bine pregătită în IT şi software. În oraş sunt 4 facultăţi de profil şi un liceu de Informatică. În fiecare an, peste 3 mii de tineri termina studii utile în IT.

Sunt tineri veniţi din toată Moldova, dar şi din restul ţării. Li se adaugă programatori originari de peste Prut. Au apărut inclusiv ucrainenii, după ce companiile IT au început să recruteze masiv şi din ţările vecine.

Dan Zaharia, antreprenor IT: "Intra în aria noastră de atracţie oraşe ca şi Cernăuţi, Odessa din Ucraina sau Bălţi, Chişinău, Cahul din Rep. Moldova. Avem companii care au 10, 20% angajaţi din această zonă".

Alexei a terminat facultatea la Chişinău şi de doi ani s-a stabilit la Iaşi, după ce a primit o slujbă în oraş.

Alexei Truhin, IT-ist: "În Iaşi, în ultimii 2 ani am văzut că s-a dezvoltat rapid şi au apărut multe companii, ceea ce nu prea există în Chişinău."

Şi Alexandru a ales Iaşiul, pentru că i s-a părut locul ideal pentru o carieră în IT.

Alexandru Bolboceanu, IT-ist:  "Dacă îţi dai interesul poţi obţine salarii foarte mari. Salariul este peste media pe pe piaţă şi e în continuă creştere."

La Iaşi sunt cinci mii de locuri de muncă anual în IT. Salariul unui începător pleacă de la 500 de euro. Cei mai buni ajung la 8 mii de euro lunar.

În oraş activează peste 1 200 de firme mici, medii sau mari din IT. Printre acestea- Oracle, Endava sau Bitdefender. Amazon are peste 500 de angajaţi în centrul de dezvoltare de la Iaşi.

Andrei Postolache, antreprenor IT: "Viteza de dezvoltare creşte. În ultimii 2-3 ani am avut printre cele mai mari creşteri dintre toate oraşele, mai rapid şi decât Bucureşti, de exemplu."

Piaţa de IT a influenţat-o şi pe cea imobiliară. În ultimii ani, cererea de birouri şi locuinţe a crescut constant. IT-știi au cumpărat sau închiriat mii şi mii de metri pătraţi, în imobile de clasa A. Unele spaţii au săli de fitness, piscina sau oaze de recreere.

Paul TehuTu, agent imobiliar: "Ei au generat nişte procente importante de cerere pe segmentul de locuinţe colective, iar trendul nu se va opri."

Pentru că oraşul e văzut că un pol de dezvoltare IT şi software şi în anii viitori, mari companii au dotat cu aparatura performanta şapte săli ale Universităţii Tehnice şi organizează internshipuri pentru studenţi şi liceeni. Iar în câteva scoli din oraş se fac opţional cursuri de robotică, pentru copii.

Roxana Ghergheniș, reprezentant firma IT: "Cel mai tânăr cursant nu are 7 ani împliniţi, am avut şi exceptii-5 ani, ei de obicei încep cu cursurile de robotica-lego apoi îi învăţăm şi un pic de programare şi inginerie."

În tot acest peisaj, şi Google şi-a anunţat intenţia de a deschide un hub regional la Iaşi.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Tatuajele post-traumatice, soluția recomandată pentru acoperirea cicatricelor

Un accident de maşină, o arsură gravă sau o operaţie nereuşită, pot lăsa pe trup urme cumplite care amplifică trauma şi o menţin, chiar şi la ani distanţă.

Românii păcăliți după ce au comandat produse de pe site-uri de anunțuri. Cum vă feriți de ”țepe”

Internetul abundă în anunțuri prin care se vând de la cosmetice până la materiale de construcții. De multe ori, vânzătorii solicită plata în avans, iar cumpărătorii, de bună credință, le virează bani fără să verifice.

Orfelinatele comuniste încă funcționează, deși Guvernul a promis desființarea lor

România doreşte modernizarea serviciilor sociale pentru minori, însă o face în pas de melc. Mult trâmbiţata desfiinţare a căminelor de copii comuniste întârzie din cauza birocraţiei şi a lipsei de bani.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.