Un jurnalist de la Financial Times a fost ucis de un crocodil

Paul McClean
Twitter

Un jurnalist de la Financial Times a avut parte de o moarte violentă, după ce a fost atacat de un crocodil.

Paul McClean, în vârstă de 24 de ani, se afla în vacanță alături de mai mulți prieteni ai săi, în Sri Lanka.

Se pare că bărbatul a încercat să se spele pe mâini într-un râu, atunci când a fost atacat de un crocodil, notează The Telegraph.

Autoritățile au descoperit un cadravru despre care bănuiesc că ar aparține tânărului jurnalist. Urmează să se facă investigații pentru a stabili dacă trupul neînsuflețit aparține lui Paul McClean, despre care se crede că a fost ucis de un crocodil în timp ce se afla în vacanță în Sri Lanka.

Cadavrul cu pricina a fost descoperit în mâlul râului. Din primele declarații se pare că anchetatorii au descoperit „șase sau șapte răni în zona piciorului drept”, a declarat un oficial de poliție, notează Agenției France-Presse, citează The Guardian.

Citește și
Crocodil
Un australian a înfășurat gura unui crocodil cu bandă. Ce a urmat

"Corpul a fost blocat în noroi, fiind descoperit în același loc unde a fost văzut ultima dată de cei care-l însoțeau”, adaugă oficialul.

Reptila l-a prins chiar în momentul în care tânărul a băgat mâinile în apă. Zona unde s-a întâmplat incidentul este cunoscută sub denumirea de Crocodile Rock și este situată la numai câteva minute de o plajă populară de surf.

"Un pescar din zonă a mărturisit că un bărbat a fost târât într-un râu de un crocodil. Pescarul se afla pe partea opusă a râului și în aval de locul incidentului. Poliția a fost chemată imediat. Credem că a fost un bărbat britanic în vârstă de 25 de ani, numit de Paul McClean, care era în vacanță în Sri Lanka cu un grup de prieteni”, a declarat Fawar Lafeer, patronul unei școli de surf, notează The Telegraph.

"Echipele de căutare și salvare locale lucrează alături de poliție și Ambasada Britanică în încercarea de a localiza corpul omului.  Ei nu pot face nimic pentru că râul este tulbure. Au trimis Marina, Armata și grupul de lucru, dar mă îndoiesc că vor găsi cadavrul. Crocodilii iau cadavrele de-a lungul râului și le ascund în noroi," a adăugat Lafeer.

„Gândurile noastre bune se îndreaptă către familia, prietenii și către toți cei care l-au iubit. Ținem legătura cu ei și facem tot ceea ce putem pentru a-i ajuta în aceste momente dificile”, este mesajul șefului tânărului, James Lamont.

Lamont spune despre tânărul jurnalist că a fost „talentat, energic și dedicat”.

În cursul zilei de vineri se va face o exameninare post-mortem care va stabili cauzele morții.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Antilopă, salvată de hipopotami după ce a fost atacată de un crocodil
Antilopă, salvată de hipopotami după ce a fost atacată de un crocodil

Demonstraţie incredibilă de solidaritate între animale de specii diferite.

Un australian a înfășurat gura unui crocodil cu bandă. Ce a urmat
Un australian a înfășurat gura unui crocodil cu bandă. Ce a urmat

Un bărbat din Australia a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare alături de un crocodil imens.

Ceremonie bizara oficializata in Mexic: un pescar s-a casatorit cu un crocodil. De ce a recurs la un asemenea gest. VIDEO
Ceremonie bizara oficializata in Mexic: un pescar s-a casatorit cu un crocodil. De ce a recurs la un asemenea gest. VIDEO

 O ceremonie bizara a avut loc in Mexic, unde primarul a oficializat casatoria dintre un crocodil si un "mire norocos" in persoana unui pescar.

Recomandări
S-au băgat banii la partide. PSD, AUR și PNL au încasat cele mai mari fonduri de la bugetul de stat
S-au băgat banii la partide. PSD, AUR și PNL au încasat cele mai mari fonduri de la bugetul de stat

Statul român a făcut plăți de aproape 14,5 milioane de lei către opt partide politice în primele zile din 2026, potrivit unui comunicat al AEP. Cei mai mulți bani de la bugetul de stat au încasat PSD, AUR și PNL.

 

Ce prevede acordul MERCOSUR-UE, care va crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume. Negocierile au început în 1999
Ce prevede acordul MERCOSUR-UE, care va crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume. Negocierile au început în 1999

Reprezentanți ai Comisiei Europene au făcut precizări, miercuri, despre acordul comercial MERCOSUR, care a provocat scandal în coaliția de guvernare, după ce PSD a acuzat USR că a luat o decizie, prin ministrul Oana Țoiu, fără să discute cu partenerii.

Vremea se schimbă din nou. După câteva zile mai calde, gerul puternic și ninsorile revin în mai multe zone ale țării
Vremea se schimbă din nou. După câteva zile mai calde, gerul puternic și ninsorile revin în mai multe zone ale țării

Vremea va intra într-un proces accentuat de răcire în următoarele zile, după un interval scurt cu temperaturi în creștere, anunță meteorologii.