Valeriu Zgonea: Deputatii vor trebui sa paraseasca hotelurile in urmatoarele doua saptamani

61282404

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, ca dupa adoptarea noului Statut al parlamentarilor si a normelor de aplicare, deputatii vor trebui sa paraseasca hotelurile in care stau.

Acestia urmeaza sa-si negocieze alte contracte sau sa se mute in chirie.

Zgonea a precizat ca fiecare deputat va primi 4.000 de lei pentru cazare in Bucuresti, suma cu care poate sa isi negocieze personal un alt contract la hotel sau sa se mute in chirie.

Aceasta norma a fost adoptata luni seara, de catre Biroul permanent al Camerei, intrunit in sedinta de urgenta, dupa adoptarea de catre Parlament a noului Statut al deputatilor si senatorilor.

"Noul Statut are noi revederi care reduc cheltuielile cu privire la mandat. E un pas catre reforma, am reusit in 7 luni ce nu am reusit in 7 ani, e un pas inainte. Am aprobat initierea unei sume forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de cazare in muncipiul Bucuresti, de 4.000 de lei", a spus Zgonea, dupa sedinta Biroului permanent.

Citește și
PNL îl readuce în prim-plan pe fostul președinte al PC, liberal din 2020. Funcția pentru care a fost propus
PNL îl readuce în prim-plan pe fostul președinte al PC, liberal din 2020. Funcția pentru care a fost propus

"In acest moment sunt toate documentele pregatite astfel incat secretarul general sa informeze grupurile politice parlamentare si deputatii care locuiesc la hotel ca in urmatoarele 2 saptamani, maxim 3 saptamani, vor trebui sa paraseasca hotelul, pentru ca din punct de vedere legal Camera nu-si va putea permite sa plateasca acea suma si nici nu mai are o relatie contractuala, dupa publicarea Statutului, cu companiile hoteliere", a spus Zgonea.

El a precizat ca Biroul permanent a aprobat toata documentatia de reziliere a contactelor dupa ce, legal, Statutul va fi publicat in Monitorul Oficial, astfel incat deputatii vor avea resursele acoperite de cazare si pana se publica Statutul, si dupa ce se publica.

Zgonea a mentionat ca deputatii vor primi suma de 4.000 de lei aferenta cheltuielilor de cazare si pe perioada vacantei parlamentare.

"Colegii le vor prezenta deputatilor scenariul minim si maxim: avem 2 zile pentru contestatie, dar niciun grup nu va contesta, pentru ca a fost vot unanim. Presedintele Traian Basescu are 10 zile pentru promulgare. Apoi Statutul vine la Camera si il trimitem la Monitorul Oficial. In jurul datei de 15-20 iulie teoretic ar trebui ca Statutul sa fie in vigoare. Pana la data respectiva, noi vom plati suma din contractul cu companiile hoteliere, dupa data respectiva fiecare se va reloca in cazare privata sau poate sa faca ce vrea cu aceasta suma", a mai spus Zgonea.

La acest moment, potrivit unor surse politice, in hoteluri mai sunt cazati aproximativ 200 de parlamentari. Pana acum au parasit hotelurile, de bunavoie, doar 40 de parlamentari.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
PNL îl readuce în prim-plan pe fostul președinte al PC, liberal din 2020. Funcția pentru care a fost propus
PNL îl readuce în prim-plan pe fostul președinte al PC, liberal din 2020. Funcția pentru care a fost propus

Biroul Politic Naţional al PNL a decis, luni, ca Daniel Constantin, fost președinte al Partidului Conservator și mebru al formațiunii din 2020, să fie propus pentru funcţia de preşedinte al Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior.

Ce le-a spus Ilie Bolojan liderilor PNL la câteva ore după ce a acceptat „pachetul de relansare economică” al PSD
Ce le-a spus Ilie Bolojan liderilor PNL la câteva ore după ce a acceptat „pachetul de relansare economică” al PSD

Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, le-a propus, luni, colegilor de partid, în prima şedinţă a Biroului Politic Naţional, ca asumarea răspunderii pentru reforma administraţiei şi pentru pachetul de relansare economică să aibă loc în 29 ianuarie.

Ce l-a asigurat Nicușor Dan pe șeful forțelor NATO din Europa. Generalul SUA Alexus G. Grynkewich, promisiune la Cotroceni
Ce l-a asigurat Nicușor Dan pe șeful forțelor NATO din Europa. Generalul SUA Alexus G. Grynkewich, promisiune la Cotroceni

Cel mai important comandant operațional NATO, un general american, este, în aceste zile, în România.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.