Tariceanu l-a informat pe Basescu despre consecintele majorarilor

60179177

Premierul a transmis presedintelui informatiile cerute privind majorarile salariilor din educatie, pensiilor, dar si cele despre cresterea ajutoarelor pentru mame.

Scrisoarea reprezinta o informare privind efectele acestor cheltuieli suplimentare, au declarat, miercuri, surse oficiale citate de Mediafax.

Premierul Tariceanu a declarat luni ca seful statului i-a solicitat date suplimentare pentru a lua o decizie in ceea ce priveste promulgarea legii maririi cu 50% a salariilor din sistemul de invatamant.

„Va pot spune ca am purtat in aceste zile o corespondenta cu presedintele in care i-am adus la cunostinta o serie de date cu impact economic al unor posibile decizii ale Parlamentului care ar putea sa intre in vigoare. Ma refer la salariile profesorilor, la pensiile cu grupa I si II de munca si la ajutoarele pentru mame”, a spus prim-ministrul intr-o emisiune televizata.
Mai mult, „presedintele ne-a cerut o serie de date suplimentare pentru a-si fundamenta decizia, care urmeaza sa fie trimise pana miercuri (Presedintiei). Ministerul de Finante si Ministerul Muncii lucreaza in acest moment la aceste analize, care sunt fundamentate pe date si pe impactul asupra economiei”, a adaugat Tariceanu in cursul zilei de luni.

Silviu Prigoana, candidat PD-L la alegerile parlamentare, stie ca Basescu va promulga legea prin care salariile cadrelor didactice vor fi majorate cu 50, anunta Gandul.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
60178795
Mitica Dragomir va candida pentru Parlament in Scornicesti

Presedintele LPF, Dumitru Dragomir, candideaza in Colegiul 2 Scornicesti pentru Camera Deputatilor din partea Partidului Romania Mare.

60175309
Basescu: Conflictele inghetate din zona Marii Negre pot fi reactivate

Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, la Constanta ca "punctul nevralgic" al acestei regiuni il reprezinta conflictele inghetate din regiunile separatiste, care pot fi reactivate in orice moment.

60177997
Biroul Electoral Muncipal Bucuresti a respins candidatura Laviniei Sandru

Biroul Electoral Central a respins candidatura Laviniei Sandru pe motiv ca a depus lista originala si trei copii legalizate cu semnaturi, in loc de patru exemplare originale.

Recomandări
Agerpres ilie bolojan alaturi de siegfried muresan
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Mureșan. PNL, USR și UDMR și-au validat listele pentru viitorul Cabinet

PNL a validat în unanimitate, vineri, programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan și lista celor șapte miniștri liberali propuși pentru viitorul Executiv, a transmis partidul într-un comunicat.

Vlcsnap 2026 09 25 17h47m35s093
Individul căutat după moartea tinerei aruncate într-un geamantan în Olt era liber după își bătuse și violase fosta iubită

Vlad Bălțățeanu, individul căutat în toată Europa după moartea brutală a iubitei sale, a mai fost în atenția autorităților, după ce o fostă parteneră a obținut un ordin de protecție. Dosarul a stat însă pe masa autorităților 4 ani. 

Vlcsnap 2026 09 25 18h12m25s204
Copilul de 4 ani găsit mort în Trotuș a trecut plângând pe lângă niște muncitori înainte de a dispărea. Ce l-au întrebat

Final dramatic în cazul unui băiețel de 4 ani din localitatea Dofteana, județul Bacău, care a dispărut de acasă.