Valeriu Zgonea: Votul prin corespondenta pentru prezidentiale va fi discutat peste cinci ani, cand va fi viitorul scrutin

61367824

Presedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a precizat, miercuri, ca votul prin corespondenta pentru prezidentiale va fi discutat peste cinci ani, cand va fi viitorul scrutin.

El a aratat ca in acest moment prioritara este elaborarea unei legi pentru alegerile parlamentare care sa includa acest tip de vot. „Am stabilit cu liderii grupurilor parlamentare ca votul prin corespondenta este important pentru alegerile pentru Camera Deputatilor si Senatului din 2016. Saptamana viitoare convocam comisia pentru modificarea legii si vom discuta acest capitol si aceasta initiativa parlamentara (privind votul prin corespondenta, n.r.) si vom gasi solutia oportuna ca in cel mai scurt timp sa avem o lege de alegere a Camerei si Senatului care sa includa votul prin corespondenta”, a spus Zgonea.

Potrivit lui Zgonea, aceeasi comisie de modificare a legii va discuta „la momentul oportun” daca este util sa se introduca votul prin corespondenta si in Legea alegerilor locale.

Pentru alegerile prezidentiale discutam peste cinci ani. Prioritatea noastra este ca niciun om sa nu fie blocat sa voteze viitorul Parlament al Romaniei”, a spus Zgonea, care a subliniat faptul ca votul prin corespondenta este definit diferit in functie de tipul de alegeri – locale, parlamentare, prezidentiale - in toate statele europene.

Zgonea a facut aceste precizari in replica la solicitarile reprezentantilor opozitiei de a modifica ordinea de zi de miercuri si de a discuta cu prioritate un proiect de lege privind votul prin corespondenta.

Eugen Tomac: „Parlamentarii romani par sa nu fi invatat nimic din lectia scrutinelor din 2 si 16 noiembrie”

Eugen Tomac
Deputatul Eugen Tomac si-a exprimat miercuri indignarea in legatura cu decizia, exprimata prin vot, a majoritatii parlamentare din Camera Deputatilor de a nu dezbate proiectul de lege privind votul prin corespondenta. "Desi i-am solicitat ieri presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, si liderilor grupurilor parlamentare sa supuna dezbaterii initiativa legislativa care si-a dovedit in ultimele doua saptamani, mai ales, oportunitatea, necesitatea si utilitatea, astazi, majoritatea deputatilor au ales, prin vot, sa respinga examinarea acesteia”, a explicat Eugen Tomac.

Deputatul PMP este de parere ca „prin acest gest, deputatii actioneaza de o maniera iresponsabila, demonstrand ignoranta si nepasare fata de romanii de peste hotare”.

„Cetatenii nostri au fost nedreptatiti si umiliti, fiindu-le incalcat dreptul constitutional la vot, iar parlamentarii romani par sa nu fi invatat nimic din lectia scrutinelor din 2 si 16 noiembrie. Nu le-am cerut decat sa respecte regulile democratice si sa dea dovada de curaj si responsabilitate. Dar, cu regret, foarte multi dintre colegii mei deputati, dimpotriva, demonstreaza nepasare, sfidand milioane de romani, al caror glas sunt obligati sa-l asculte”, a declarat Eugen Tomac dupa votul din Camera Deputatilor.

Eugen Tomac i-a solicitat marti presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, sa introduca pe ordinea de zi a sedintei in plen de miercuri, 19 noiembrie 2014, dezbaterea propunerii legislative nr. 107/03.03.2014 privind exercitarea prin corespondenta a dreptului de vot de catre alegatorii romani cu domiciliul sau resedinta in strainatate.

Proiectul de Lege, initiat de Eugen Tomac, a fost depus la Parlamentul Romaniei in septembrie 2013, primind aviz pozitiv din partea Comisiei pentru comunitatile de romani din afara granitelor tarii.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Ecaterina Andronescu si Serban Mihailescu au ramas fara imunitate. "Nu va cer sa ma aparati" vs. "Nu acceptati solicitarea!"

Fostul ministru Ecaterina Andronescu si fostul secretar general al guvernului, Serban Mihailescu, au ramas fara imunitate parlamentara.

Victor Ponta intra in concediu, dupa alegerile pierdute in fata lui Klaus Iohannis. Cine va conduce Guvernul pana luni

Premierul Victor Ponta si-a delegat, prin decizie, atributiile de coordonare a Guvernului catre vicepremierul Gabriel Oprea, decizia urmand sa fie aplicata in perioada 19-24 noiembrie.

Traian Basescu a semnat numirile lui Mihnea Motoc si Csilla Hegedus la Externe si Cultura

Presedintele Traian Basescu a semnat decretele privind numirea lui Mihnea Motoc in functia de ministru de Externe si a lui Hegedüs Csilla ca ministru al Culturii, ceremonia de depunere a juramantului urmand sa aiba loc miercuri.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.