Primarul din Sângeorz, care s-a filmat umilindu-şi fiica, a rămas fără mandat după o condamnare

62148110

Primarul oraşului Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, care a ajuns cunoscut după o filamre în care îşi umilea fiica adolescentă, a rămas fără mandat, în urma unei sentinţe penale.

Potrivit News.ro, prefectul din Bistriţa-Năsăud a semnat, luni, ordinul de încetare a mandatului înainte de termen.

Prefectura Bistriţa Năsăud a anunţat că prefectul Stelian Dolha a emis Ordinul de încetare a mandatului înainte de termen pentru primarul oraşului Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, în urma unei sentinţe judecătoreşti prin care Ogâgău a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare şi pierderea unor drepturi electorale.

Ogâgău a fost condamnat pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Iniţial, Traian Ogâgău a contestat sentinţa, însă ulterior a renunţat la contestaţie, au declarat pentru News.ro oficiali din cadrul Prefecturii Bistriţa-Năsăud.

În condiţiile în care ordinul intră în vigoare marţi, Traian Ogâgău a organizat, luni, o ceremonie de predare a mandatului de primar, pe care a transmis-o, în direct, pe Facebook. Primarul s-a prezentat cu banderola de primar pe care a predat-o succesorului său, viceprimarul oraşului.

Ogâgău, care are pe rol mai multe dosare, a evitat să discute despre motivele pentru care a pierdut mandatul.

”De atâtea ori când îmi veţi cere sfatul, cu mare drag voi veni şi voi pune osul la treabă. Conjunctura prin care s-a ajuns aici...nu mai contează nimic în momentul de faţă. Vreau să urez succes noii administraţii locale, noului primar şi vouă aveţi încredere că lucrurile merg în continuare aşa cum trebuie cu noua conducere”, a spus fostul edil.

Traian Ogâgău a câştigat alegerile locale din septembrie 2020 cu peste 65% din voturi, el fiind susţinut tacit la aceste alegeri de PNL, care nu a avut candidat pentru Primăria Sângeroz Băi.

Edilul, la rândul său, a postat, în acea perioadă, mai multe fotografii pe Facebook în care îşi exprima susţinerea pentru echipa PNL, utilizând inclusiv sigla PNL pe fotografii ale sale.

Ogâgău a intrat în atenţia opiniei publice anul trecut, după ce au apărut imagini filmate chiar de el, în care o pune pe fiica sa să stea în genunchi, dezbrăcată de la brâu în sus şi o umileşte.

 

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62205081
Liderul senatorilor liberali sugerează că serviciile de informații se implică în lupta pentru șefia PNL

Virgul Guran, liderul senatorilor liberali și susținător al lui Ludovic Orban la congresul din septembrie, sugerează că serviciile de informații s-ar implica în lupta pentru șefia partidului.

62205267
Vicepremierul Barna, după întâlnirea cu Patriarhul Daniel: ”Eu sunt un om optimist”

Vicepremierul Dan Barna a declarat luni că îşi doreşte ca "toate vocile care contează în societate" să fie prezente în campania privind vaccinarea anti-COVID-19.

62205081
Virgil Guran a zis că se va trata de o durere în gât la un coleg liberal doctor. Acesta este ginecolog

Liderul senatorilor PNL, Virgil Guran, a gafat, generând un moment hilar duminică, la conferinţa de alegeri interne a PNL Vrancea.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţara însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.