Marți, la Parlament, a avut loc prima ședință comună PNL-USR pentru a stabili a stabili o strategie pentru coordonarea acțiunilor după ce liderii celor două formațiuni au anunțat că vor colabora. Mircea Abrudean a delcarat la ieșire că blocul recent format reprezintă cea mai mare forță politică din Parlament.

Liderii care au ieșit la declarații au subliniat că își doresc continuarea reformelor făcute de Guvernul Bolojan și că PNRR, programul SAFE și aderarea la OCDE rămân printre prioritățile lor, adăugând că își doresc să colaboreze cu „oameni rezonabili” din Parlament pentru proiectele legislative necesare pentru direcțiile asumate în mod comun.

„Am avut o întâlnire cu colegii de la USR pentru a ne coordona strategia parlamentară pentru următoarea perioadă. Pe PNRR, avem 9 proiecte de lege care prevăd adoptarea unor jaloane. Al doilea element important, accesarea programului SAFE, aderarea la OCDE, și continuarea reformelor începute de guvern”, a declarat Mircea Abrudean, președinte al Senatului și lider PNL.

„Noi discutăm despre ceea ce ne propunem noi să facem. Împreună suntem cea mai puternică forță din Parlament. Încercăm să aducem lângă noi oameni responsabili din parlament, din toate partidele”, a mai declarat Abrudean.

Citește și
Fritz: PSD ne demonstrează zi de zi că are o „majoritate funcţională” cu AUR în Parlament

Reprezentanții PNL și USR care au participat la ședință au fost întrebați și despre posibilitatea ca cele două formațiuni să facă front comun și în negocierile de la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier după demiterea lui Ilie Bolojan.

Deputatul USR Diana Stoica a afirmat că este ”începutul unei colaborări parlamentare”.

”În urma întâlnirii pe care au avut-o preşedinţii noştri de partid, Dominic Fritz şi Ilie Bolojan, începem şi colaborarea pe zona parlamentară, păstrând această agendă reformistă. Vrem, împreună, să avem o Românie modernă şi ăsta este angajamentul pe care toate grupurile, de la Cameră, de la Senat, USR şi PNL, şi l-au luat împreună, astăzi. La următoarea întâlnire vom stabili împreună un set de iniţiative legislative pe care ni le vom asuma, pe care le vom susţine şi care sperăm să beneficieze de susţinerea parlamentarilor, de bună credinţă, care vor să trăiască, de asemenea, într-o ţară modernă, vorbesc de reforma statului, de zonele foarte importante pentru fiecare dintre partidele noastre şi asta se va întâmpla la următoarea întâlnire”, a spus şi lidera deputaţilor USR, Diana Stoica.